5 lecţii valoroase pentru o viaţă împlinită

2104

Un studiu amplu, realizat de cercetătorii de la Harvard, a scos în evidenţă cinci lecţii esenţiale pe care ar trebui să le învăţăm pentru a ne clădi o existenţă împlinită şi o viaţă mult mai fericită.

Harvard Grand Study a analizat pe parcursul a jumătate de secol un eşantion de 268 de studenţi la Harvard College şi 456 de elevi de la şcoala de băieţi din Boston. Aceştia au fost rugaţi să răspundă, de-a lungul întregii perioade de desfăşurare a cercetării, la chestionare bianuale, să participe la interviuri faţă în faţă o dată la 15 ani şi să efectueze un control medical o dată la cinci ani.

Studiul are însă câteva limitări, ca de exemplu faptul că nu a inclus printre participanţi persoane de sex feminin, notează Huffington Post. Cu toate acestea, cercetarea a reuşit să găsească răspunsuri la câteva întrebări existenţiale: „Cum ne schimbăm de-a lungul timpului?”, „Ce lucruri contează pentru noi odată cu trecerea timpului?” şi „Ce anume ne face fericiţi?”

Coordonatorul studiului în perioada 1972-2004, George Vaillant, psihiatru la Harvard şi autorul cărţii Triumphs of Experience: The Men of the Harvard Grant Study,  a dezvăluit pentru Huffington Post câteva lecţii valoroase desprinse din acest experiment.

  1. „Dragostea e tot ce contează” – Vaillant subliniază că fericirea este susţinută de doi stâlpi: dragostea şi felul cum acţionăm, astfel încât să nu o îndepărtăm din viaţa noastră. Într-un articol pentru The Atlantic, expertul susţinea că cea mai importantă descoperire a studiului este faptul că relaţiile pe care le construim sunt cele mai importante lucruri din viaţa noastră. Cu alte cuvinte, oricât de împliniţi am fi pe toate planurile, dacă nu avem parte de dragoste şi susţinere din partea cuiva, nu putem fi fericiţi.
  2. Banii şi puterea nu ne aduc mai multă fericire – Succesul pe plan profesional şi averea îşi aduc şi ele aportul la starea noastră de împlinire, însă constituie doar o mică parte din întreaga imagine de ansamblu.
  3. Cu toţii putem atinge fericirea, indiferent de modul în care viaţa noastră a început. Unul dintre participanţii la Harvard Grand Study, Godfrey Minot Camille, avea la început cel mai mic scor dintre toţi voluntarii în ceea ce priveşte stabilitatea sa în viitor. În plus, el a avut chiar şi tentative de sinucidere în trecut. În final, însă, a ajuns unul dintre cei mai fericiţi participanţi. Motivul, aşa cum susţine dr. Vaillant este faptul că „şi-a petrecut întreaga viaţă în căutarea dragostei”.
  4. Construirea legăturilor este vitală în atingerea fericirii – Rezultatele studiului au arătat că relaţiile puternice pe care le clădim sunt unii dintre cei mai importanţi factori pentru atingerea satisfacţiei. Chiar şi în ceea ce priveşte viaţa profesională, legăturile joacă un rol vital. Satisfacţia este mult mai mare atunci când ne simţim legaţi de ceea ce lucrăm şi o depăşeşte pe cea datorată câştigării banilor sau atingerii succesului.
  5. Tratarea provocărilor într-un mod constructiv – Abordarea unei modalităţi productive, creative şi mature de rezolvare a problemelor care apar, lipsită de narcisism, poate contribui în mod semnificativ la creşterea stării de bine a individului.