De ce nu mai au românii încredere în Biserică?

526

„Biserica atinge un minim al indicelui de încredere". Aceasta este una dintre concluziile barometrului de opinie „Adevărul despre România", realizat de Inscop Research, la comanda ziarului Adevărul. O altă concluzie ar putea fi că, în afară de Armată, românii tot au cea mai mare încredere în Biserică, ca până acum. Cum se pot împăca aceste concluzii?

Sondajul a fost realizat în perioada 12 – 21 iulie 2013, iar volumul eşantionului a fost de 1.050 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Sondajul a fost aplicat în 74 de localităţi, pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor, și suportă o eroarea maximă de 3%, la un grad de încredere de 95%.

Dacă ne uităm la concluziile studiului în ceea ce privește încrederea românilor în oricare dintre tipurile de instituţii: executive, sociale/private şi internaţionale, se poate observa că în general, nivelul de încredere este în scădere. De exemplu, Guvernul are o pierdere de 4,5% faţă de măsurătorile din luna martie, Partidele Politice au o pierdere de 3,8%, Armata de 2,3%, BNR-ul de 1,9%, Sindicatele de 3,4% etc.

Singurele care au înregistrat o creștere faţă de fostele măsurători sunt ONU (52,5%), Uniunea Europeană (49,1%), Universităţile (51,9%), Serviciul Român de Informaţii (48%), Serviciul de Informaţii Externe (47,6%), DNA (45%) și Poliţie (45%).

Care este deci motivul pentru care presa a luat în colimator doar scăderea încrederii în dreptul Bisericii? Pentru că faţă de celelalte instituţii în dreptul cărora ne așteptam la un nivel de încredere mic, ce se întâmplă în dreptul Bisericii este o surpriză și un fenomen ce nu poate fi ușor trecut cu vederea. Înainte de 2010, valorile obișnuite pentru un astfel de sondaj se situau între 80% și 85%. În februarie CCSB anunţa că este „este prima dată când scade sub 70% din februarie 2009 de când avem măsurarea asta", citează Hotnews. Rezultatele Inscop din martie au confirmat procentele, care au continuat să scadă în mai la 66,1% și să ajungă acum la 63,9%.

Disecând acest fenomen, prima dată au fost luate în colimator erorile sondajului de opinie, care nu pot fi trecute cu vederea, și anume că nu au fost definite nici ce înseamnă „încredere" și nici ce înseamnă „Biserică". Aceste dificultăţi au fost remarcate încă de la studiul din martie, care spune că „unii respondenţi nu fac probabil diferenţa între Biserică şi Dumnezeu, deci nici diferenţa necesară dintre exprimarea încrederii în Biserică, respectiv a credinţei în Dumnezeu. În plus, deşi marea majoritate a subiecţilor sunt creştin-ortodocşi, este de discutat în ce Biserică (ce organizaţie) îşi exprimă încrederea persoanele de alte confesiuni: în cultul de care aparţin, în Biserica naţională (ortodoxă), aceasta fiind şi cea mai vizibilă, inclusiv în media sau în ideea generală a bisericii creştine?", citează Adevărul.

Cu toate astea, deși cifrele în sine nu sunt clare, tendinţa de scădere este. Conform sociologilor, Biserica a fost afectată de intrarea „în cotidian", prin diverse situaţii tensionate în care au fost implicaţi preoţi, episodul înmormântării lui Sergiu Nicolaescu, informaţii privind faptul că Biserica Ortodoxă Română nu mai acceptă să facă slujbe în cimitirele private, declaraţiile ferme împotriva botezurilor şi nunţilor în aer liber, dezbateri despre orele de religie în școli etc.

Eugen Tănăsescu, preot și jurnalist care scrie la Adevărul, mai aduce în discuţie și alţi factori, care lărgesc discuţia. În primul rând ar fi vorba despre „ scăderea trăirii spirituale, provocată de secularizare şi materialism", la care mai adaugă creșterea confuziei cu privire la rolul Bisericii în societate („unii vor învăţături, alţii vor rugăciuni şi slujbe. Unii vor clerici tradiţionalişti, după canoane, alţii îşi doresc clerici mai modernişti"). Un alt factor ar fi asimilarea la nivel inconștient a imaginii clericilor cu imaginea întregii instituţii, dar Tănăsescu nu uită să menţioneze și ratarea îndeplinirii, de către cler, a unor obiective punctuale de strategie pastorală sau misionară, care erau aşteptate de către societate, sau care trebuiau prestabilite de Biserică, și totodată lipsa unei comunicări eficiente.

În final, la ce conduce acest fenomen? La și mai multă secularizare și la punerea la îndoială e necesităţii implicării religiei în societate, care este un factor din ce în ce mai supărător. Toma Pătrașcu observă că „în urmă cu 3-4 ani, niciun politician cu funcţie înaltă nu ar fi îndrăznit să pună sub semnul întrebării finanţarea de la stat a cultelor religioase sau predarea confesională a religiei în școli. Acum, tot mai mulţi încep să conteste aceste situaţii paradoxale într-un stat presupus laic", și se întreabă ce am putea să ne întrebăm cu toţii, și anume: „Ce va face omul politic, un animal cu nasul fin, când cota de încredere va scădea sub 50%?"