Încă de la începuturi, viaţa omului pe Pământ a fost o luptă asiduă cu necunoscutul și o asumare continuă de riscuri fără precedent. Expunerea la pericole pare a fi preţul ce trebuie plătit pentru progres. Este prima lecţie învăţată în copilărie, când nevoia de a trece de la dependenţă la independenţă ne împinge dincolo de limitele siguranţei și ale confortului personal. Ne familiarizează cu riscurile.
Copilăria posedă o forţă biologică și psihologică ce ne motivează să înfruntăm obstacolele, dar nu oricum, ci cu zâmbetul pe buze, în timp ce explorăm lumea și trăim revelaţii care ne modelează.
Când suntem mici, jocul reprezintă principalul instrument de înţelegere a realităţii, instrument care spulberă – prin bucuria descoperirii – eventualele temeri cauzate de necunoscut.
Și în adolescenţă suntem curioși cu privire la tot ce este nou, predispuși la decizii și comportamente aparent riscante. În realitate, este vorba despre un risc calculat, nu impulsiv, așa cum ar putea părea la prima vedere.
La maturitate, lucrurile încep să se schimbe. Potenţialul de risc al unor acţiuni (personale, profesionale sau de altă natură) ne poate alarma, ne poate ridica întrebări fără răspuns și ne poate paraliza multe iniţiative promiţătoare. Un sondaj din 2018, realizat în Marea Britanie, arată că 6 din 10 persoane se tem să își asume riscuri din cauza consecinţelor cu care s-ar putea confrunta.
Teama care ne ţine pe loc
Teama are efecte benefice în anumite situaţii-limită (prin declanșarea instinctului de autoconservare) și devine nocivă atunci când încurajează pasivitatea, dependenţa de previzibilitate și lipsa unui plan. Mulţi însă uită că cel mai mare risc este să nu-ţi asumi niciun risc, să stai la adăpostul propriilor scenarii pesimiste despre viitor.
Fuga de riscuri se comportă ca un scut împotriva dezamăgirilor de orice fel; ne îmbracă într-o ispititoare stare de confort și ne cultivă gustul unui trai din inerţie.
Dar ce facem când „oferta” vine la pachet cu sentimentul neîmplinirii personale?
Studiile arată că, spre deosebire de cei „precauţi”, oamenii care aleg riscul în detrimentul siguranţei sunt mai fericiţi.
Curajul „calculat” și curajul „inconștient”
Creierului îi place să deţină controlul. Este dovedit faptul că el preferă să gestioneze situaţii negative, dar cu un grad mare de predictibilitate, decât să lucreze cu ambiguităţi.
Răspunsul de alertă resimţit de sistemul limbic în faţa neclarităţii ne face rezistenţi la schimbare, anxioși. Cu toate acestea, curajul nu înseamnă să acţionăm în lipsa temerilor, ci în pofida lor – să păşim în ring în ciuda fricii cauzate de incertitudine și disconfort.
Există căi bune și mai puţin bune în luarea unor decizii ce implică riscuri de amploare.
Înaintea unei hotărâri semnificative, trebuie să evaluăm bine situatia, cu avantajele și dezavantajele specifice, să ne asigurăm de viabilitatea unui plan B.
Pășirea oarbă în necunoscut nu este o solutie. Curajul „calculat” ar putea avea, în schimb, efectul scontat, alături de atingerea următoarelor puncte:
Să nu ne înspăimântăm de eșec – Eșecul creează oportunităţi și ne descoperă adevăratul sens al succesului. Cineva spunea: „Asumă-ţi riscul! Dacă o să reușești, vei fi fericit. Dacă o să pierzi, vei fi înţelept.”
Să nu ne înspăimântăm de succes – Succesul poate părea copleșitor prin responsabilităţile și îndatoririle sale; însă toţi avem dreptul să trăim propria poveste de succes, fie că se conformează, fie că nu tiparelor clasice.
Să nu ne lăsăm descurajaţi de ceilalţi – Un singur cuvânt este de ajuns pentru a sădi îndoială în suflete. Să nu ne abandonăm planurile din cauza credibilităţii acordate unor păreri superficiale.
Să calculăm bine riscurile – Dacă ne facem la timp temele și nu minimalizăm „pericolele” aferente deciziilor viitoare, creșc șansele ca reușita să fie de partea noastră.
Saltul în necunoscut
În ceea ce privește asumarea de riscuri, omul este un vast tărâm al contrastelor.
Pe de o parte, ne place să „mergem la sigur”, având o traiectorie clară și bine conturată. Pe de altă parte, suntem înzestraţi cu o minte capabilă să se adapteze la situaţii noi, semn că putem asimila în mod pozitiv schimbarea.
Cum putem face asta? Un prim pas în incursiunea către necunoscut ar fi să acceptăm că:
1. În absenţa riscurilor nu există progres, nici schimbare.
2. Nu soarta, ci alegerile ne definesc existenţa, deci putem alege ce fel de schimbări să iniţiem în viaţa noastră.
3. Nu putem controla oamenii din jur sau unele împrejurări, dar putem controla modul în care ne raportăm la ei/ele.
4. Avem voie să greșim ori să ne simţim copleșiţi de schimbare – perfecţiunea există numai în filme și în cărţi.
5. Imprevizibilul face parte din viaţă și trebuie tratat ca atare.
Indiferent de spiritul aventurier sau, dimpotrivă, de precauţia exagerată ce ne caracterizează, să nu uităm că mingea este, invariabil, în terenul nostru.
Genia Ruscu are o diplomă de master în consiliere în asistenţă socială.