Prin intermediul acestui articol ne dorim să evaluăm mai îndeaproape implicaţiile pe care le are dragostea. Cum ne ajută dragostea, cum ne influenţează, cum să o arătăm faţă de cei din jurul nostru și cum să o primim?
Chiar și atunci când suntem fericiţi, plini de speranţă și de reușite – oricât de multe am avea și oricât de sus am reuși să ajungem –, tot simţim nevoia de a avea pe cineva cu care să împărtășim ce trăim. Căci chiar și acolo sus, în vârf, fără dragoste de primit și împărtășit nu am fi nimic.
Apostolul Pavel, în 1 Corinteni 13, descrie în cuvinte profunde dragostea și ce înseamnă de fapt lipsa ei: „Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știinţa, chiar dacă aș avea toată credinţa, așa încât să mut și munţii, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic. Și chiar dacă mi-aș împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.”
Dragostea stă la baza vieţii. Dezvoltarea echilibrată, caracterul frumos, plin de calităţi, încrederea în sine, viziunea sănătoasă asupra vieţii, atașamentul sigur și relaţiile armonioase pleacă toate din același punct – dragostea. Și de toate acestea nimeni nu își dorește să se lipsească.
Înapoi la izvor
Cu mult înainte de a începe noi să oferim dragoste, cineva mai presus de noi ne-a oferit-o și apoi ne-a arătat cum să trăim în dragoste: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică” (Ioan 3:16).
Dumnezeu ne-a oferit deja dovada cea mai mare a dragostei Sale și a dorinţei Sale de a petrece o veșnicie alături de noi. Apoi, modul în care Iisus Și-a trăit viaţa pe pământ – grija Sa faţă de alţii, atenţia la nevoile lor, ajutorul oferit, pacea și mângâierea oferite tuturor celor pe care îi întâlnea – este cel mai bun exemplu de ce înseamnă dragostea trăită autentic.
Darurile terapeutice ale iubirii
Psihiatrul Karl Menninger spunea că „dragostea vindecă oamenii – atât pe cei care o oferă, cât și pe cei care o primesc”[1]. Persoanele căsătorite cu vârsta peste 65 de ani au o speranţă de viaţă mai mare decât cele singure de aceeași vârstă, iar riscul de mortalitate aproape se dublează în primele trei luni de la pierderea soţului/soţiei.
Pacienţii cu cancer căsătoriţi prezintă un risc mai mic să moară din cauza bolii decât bolnavii de cancer necăsătoriţi, deși rezultatul s-ar putea datora și diferenţelor dintre regimurile de tratament și întârzierilor în stabilirea diagnosticului. Cu toate acestea, riscul de mortalitate al persoanelor văduve este mai ridicat pentru aproape toate cauzele de deces, inclusiv cancer, infecţii și boli cardiovasculare.[2]
Alte descoperiri știinţifice pun accentul pe faptul că oamenii care împărtășesc dragoste și afecţiune pot fi capabili să realizeze lucruri care sunt imposibile atunci când acţionezi singur.
În acest sens, un studiu realizat pe cupluri și persoane singure a relevat că partenerii care sunt legaţi emoţional prin dragoste și empatie profundă au reușit să obţină în cadrul unor teste scoruri de până la opt ori mai mari decât persoanele singure.
Ocitocina este cunoscută ca „hormonul dragostei”. Eliberarea acesteia este asociată cu nașterea unui copil, alăptarea acestuia, empatia, încrederea, construirea relaţiilor. Numeroase studii vorbesc despre rolul protector pe care îl are acest hormon în organismul nostru. Nivelurile ridicate de ocitocină au fost corelate cu o vindecare mai rapidă a rănilor. Ocitocina este, de asemenea, implicată în gestionarea durerii cronice și a îmbătrânirii. Avem deci la îndemână medicamente naturale, precum instinctul de a iubi și de a avea grijă unul de celălalt. În Biblie, putem descoperi același îndemn în Ioan 13:34: „Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiţi și voi unii pe alţii.”
Trauma, prin definiţie, implică o ruptură și distruge sentimentul de siguranţă. Consecinţele neuropsihiatrice ale traumei duc frecvent la comportamente sociale dezordonate – precum evitarea, izolarea, care ajung să deterioreze relaţiile interpersonale. Astfel de comportamente sunt caracteristice depresiei și sindromului de stres posttraumatic. Traumele provoacă modificări atât la nivelul creierului, cât și la nivelul corpului.
Ocitocina, implicată în atașamentul fiziologic și în comportamente de atașament psihologic necesare pentru supravieţuirea speciilor, atenuează efectele traumelor fizice și psihologice atât asupra creierului, cât și asupra corpului. Implicată în restabilirea legăturii de atașament după ruptură, ocitocina poate avea un rol extrem de important care ne permite nu numai să supravieţuim, ci și să facem faţă adversităţilor vieţii sau experienţelor traumatice.[3]
În expresia „dragostea vindecă” există adevăr. Dragostea este profund biologică. Ne influenţează sănătatea și starea de bine O „inimă frântă” sau o relaţie eșuată ne pot afecta foarte mult; doliul perturbă fiziologia umană și poate chiar precipita moartea. Fără relaţii de iubire, oamenii nu reușesc să înflorească, chiar dacă toate celelalte nevoi de bază sunt îndeplinite. Implicarea în activităţi sociale ne ajută să facem faţă stresului.
Persoanele cu sprijin emoţional puternic și relaţii sunt mai rezistente în faţa factorilor de stres decât cele care se simt izolate sau singure. Chiar și leziunile din creier se vindecă mai repede la animalele care trăiesc în grupuri, comparativ cu cele izolate. Efectele protectoare ale unor interacţiuni pozitive par să se bazeze pe același amestec de hormoni care poartă un mesaj biologic de „iubire” în tot corpul.
Epilog
1 Corinteni 13 se încheie astfel: „Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”
Nu este întotdeauna ușor să iubim. Poate că am avut bucuria de a fi crescuţi într-un cadru cald, calm, în care dragostea se servea de la prima oră a dimineţii, sau poate că nu am avut parte de această experienţă pozitivă de viaţă. Dacă nu știm, nu am învăţat cum să iubim, să avem curajul, înţelepciunea și responsabilitatea de a cere ajutorul și de a învăţa să ducem mai departe cel mai de preţ dar care poate să rămână în oameni – dragostea.
Mădălina Caraveţeanu pledează în favoarea iubirii, pentru că pe lângă toate celelalte beneficii psihice și spirituale, are puterea să ne vindece.
Citește și: Dragostea care înghite toate fricile mele
