Lipsa educaţiei ne sărăcește

163

Chuna Devi Pangeni a crescut crezând că nu valorează doi bani. Fiind analfabetă, nici măcar nu ar fi putut scrie undeva „doi bani". La 47 de ani, viaţa și stima ei de sine s-au transformat radical după ce a învăţat să citească. Povestea ei este reprezentativă pentru puterea educaţiei de a-i emancipa pe cei săraci. Și e o poveste a succesului, altfel decât cele pe care le auzim de obicei.

„Familia mea nu m-a trimis la școală pentru că eram fată. Asta m-a făcut să mă simt lipsită de orice valoare”, povestea Chuna, într-un mic documentar pentru o strângere de fonduri. „M-am măritat la 16 ani. Toată lumea credea că fetele n-au nevoie de educaţie, așa că nu am avut șansa să merg la școală. Am crescut fără să știu să scriu sau să citesc, crescând caprele și vacile noastre”, spunea ea.

Mărturisirea femeii de 47 de ani continuă cu un episod dramatic: „Când mama s-a îmbolnăvit [de cancer] am dus-o la doctor. Acolo, mi-au spus că trebuie să ajungem la camera 105 ca să fie consultată de medic. Dar nu am știut cum să recunosc camera cu numărul 105. Nu l-am găsit pe doctor, așa că mama mea și cu mine ne-am întors acasă.”

Punctul de cotitură în experienţa Chunei a fost întâlnirea cu o organizaţie nonguvernamentală care se ocupă de educarea femeilor din medii defavorizate. Un lucru atât de simplu, pe care societatea noastră îl consideră chiar drept fundamental – educaţia, i-a schimbat complet perspectiva asupra vieţii și i-a deschis noi oportunităţi pentru viitor. „Ne-au instruit în timpul când nu era sezon de muncă la câmp”, povestea Chuna, spunând că „materiile” pe care le predau membrii organizaţiei vizau și chestiuni legate de biologia femeii și de sănătate în general. „Am învăţat și cum să folosim telefoanele mobile. Timp de doi ani, biblioteca aceasta de comunitate m-a învăţat o mulţime de lucruri.”

Lipsa educaţiei sărăcește România

Nu trebuie să mergem însă în Nepal pentru a descoperi povești despre modul în care educaţia poate deschide porţile unui altfel de viitor pentru copiii săraci. În România, mai puţin de jumătate dintre elevii de 10-11 ani (40%) pot citi cursiv, fără să facă greșeli, și numai 50% dintre ei înţeleg ce citesc, arată o statistică World Vision România.

Sărăcia este primul motiv pentru notele proaste obţinute de elevi și îi obligă pe nu mai puţin de un sfert dintre copii să renunţe la școală. Vorbim de un sfert din circa 282.000 de copii, estimează World Vision. Reprezentanţii organizaţiei spun că până la 70% dintre locuitorii satelor din România suferă din pricina sărăciei. Potrivit organizaţiei UNICEF, opt minori din o sută (8,4%) trăiesc în România la nivelul de „sărăcie severă”, cu mai puţin de 15 lei pe zi, între care aproximativ 35% aparţin etniei rome.

Primul pas este viziunea

Implicarea organizaţiilor cu o viziune care include constatarea că viitorul ţării depinde de situaţia acestor copii dă roade. Iar atunci când organizaţiile sunt ajutate de donatori, efortul financiar aproape că nu se simte, însă investiţia produce un salt calitativ în vieţile copiilor, care durează.

Mai puţin intuitiv este faptul că educarea copiilor săraci îmbunătăţește și calitatea vieţii celor din pătura medie a societăţii, prin eliminarea costurilor pe care le generează lipsa de educaţie. Între acestea, poate cel mai ușor de anticipat este costul cu șomajul, dar pe listă se adaugă și costurile medicale, din cauza faptului că lipsa educaţiei privind sănătatea duce la îmbolnăviri care ar fi putut fi prevenite.

Apoi, aproape 220.000 de români primesc venit minim garantat. Lunar, se consumă cu ei 42 de milioane de lei, cei mai mulţi beneficiari fiind în în judeţele Vaslui, Buzău, Dolj, Teleorman.