Nu este nevoie să fii ultimul om din pătura cea mai de jos a societăţii pentru a avea sens să te întrebi cum ar fi să fii bogat. De fapt, 99% din populaţia globală are un termen de comparaţie zilnic: cei mai bogaţi oameni de pe planetă, vârful de 1%. Ce fac ei și alţii nu fac?

De-a lungul timpului, fiecare generaţie a trăit propria istorie de inechitate și discriminare, iar noi nu facem excepţie. De fapt, conform Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), neuniformitatea veniturilor în cele 34 de state membre a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani, se afirmă într-un raport remis AFP. Concluziile raportului indică faptul că astăzi cei mai bogaţi 10% câştigă în medie de 9,5 ori mai mult decât cei mai săraci 10%, în condiţiile în care, în anii 1980, bogaţii câştigau de maximum 7 ori mai mult decât săracii, scrie capital.ro.

Realitatea în care trăim

Una dintre cele mai controversate probleme cu privire la diferenţele dintre bogaţi și săraci este efortul depus. Cei mai mulţi dintre cei care au sume enorme în conturi sunt de părere că ei, pur și simplu, muncesc mai mult ca alţii și pierd mai puţin timp cu socializarea şi cu activităţi care le distrag atenţia. Cei din clasa de mijloc și cea inferioară susţin, în schimb, că muncesc cel puţin la fel de mult, dacă nu mai mult, în câte două sau chiar trei locuri de muncă, dar tot rămân blocaţi pe scara socială.

Anul acesta, Jack Ma, fondatorul companiei Alibaba, a devenit cel mai bogat om din China. După această reușită, a apărut pe internet o presupusă declaraţie a acestuia că cei care încă sunt săraci la vârsta de 35 de ani își merită sărăcia. Jack Ma a susţinut că declaraţia este falsă și că nici nu ar fi putut fi altfel, când el știe foarte bine ce înseamnă să încerci să ieși din sărăcie, având în vedere că și el a făcut parte din pătura de jos a societăţii pentru mult timp.

Ma înţelege că, pe lângă efortul depus, contează foarte mult și împrejurările, care pot să te împingă mai departe, să te ţină pe loc sau să îţi distrugă complet munca. Astăzi, în cele mai multe locuri de pe glob, condiţiile sunt proaste. În America, ţara visurilor împlinite, 44% dintre oameni cred că veniturile mici sunt cauzate de o lipsă de oportunităţi, iar sărăcia este direct cauzată de lipsa unor locuri de muncă bune. În condiţiile în care economia ţării este încă într-o fază proastă, iar rata șomajului este mare, și oportunităţile serioase de angajare sunt rare, doar 28% dintre cei care au participat la sondajul HuffingtonPost/ YouGov cred că sărăcia este cauzată de lipsa unei etici de muncă sănătoase.

Studiile care trag concluziile

Pentru că fiecare angajat are o percepţie unică și subiectivă asupra efortului pe care îl depune la locul de muncă, declaraţiile unora sau altora nu constituie o măsură sigură de a afla ce categorie socială lucrează de fapt mai mult. Din fericire, există studii care pot răspunde mai bine acestei curiozităţi.

Lucrarea realizată de cercetătorii Orazio Attanasio, Erik Hurst și Luigi Pistaferri arată că persoanele cu studii superioare (și care, în consecinţă, au venituri mai mari) petrec într-adevăr mai mult timp muncind decât categoriile cu venituri mai mici. De fapt, studiul a arătat că în afară de neuniformitatea veniturilor mai există și o lipsă de uniformitate în ce privește timpul liber, iar cele două corespund între ele. În ultimii 20 de ani, timpul liber al bărbaţilor cu studii puţine a crescut de la 36,6 ore, în 1985, la 39,1 ore, în 2007, pe când pentru bărbaţii cu studii superioare acest timp a scăzut de la 34,4 ore la 33,2. Tendinţa se respectă și atunci când se compară femeile cu studii puţine şi femeile cu studii superioare.

Cercetătorii admit că o parte a acestei tendinţe se datorează și faptului că oamenii fără educaţie nu își găsesc locuri de muncă, dar studiul arată că diferenţele se menţin și atunci când se compară angajaţii cu studii cu cei fără studii sau persoanele cu studii care sunt neangajate cu persoanele fără studii care nu sunt nici angajate.

Dacă revenim la cazul celor mai bogaţi 1%, există discrepanţe și în cadrul acestei categorii, unde unii au moștenit averi colosale, iar veniturile lunare vin din chirii pe proprietăţi și din alte surse de capital pentru care nu trebuie să muncească, în timp ce 99% dintre ei sunt antreprenori care au dezvoltat o infrastructură și locuri de muncă, pe care trebuie cel puţin să le întreţină, lucrând cel puţin 50 de ore pe săptămână, scrie NY Times.

Ce contează la final

Până la urmă, diferenţa care contează cel mai mult între cele două categorii nu este nici averea cumulată și nici orele muncite, ci valoarea muncii în societate. Un salariu de milioane de dolari poate crea milioane de bunuri și servicii pentru alţii, după exemplul lui Bill Gates sau Steve Jobs, sau, așa cum au arătat bancherii de pe Wall Street, nu servește decât propriilor interese. La fel, cei care își moștenesc averea o pot pune în folosul comunităţii sau nu, în timp ce munca celor care nu au serviciu pentru că trebuie să aibă grijă de o persoană cu probleme de sănătate are o valoare ce nu poate fi cuantificată.

Aceste exemple ilustrează faptul că, în definitiv, ceea ce contează nu sunt orele de muncă. Cineva ar putea munci 80 de ore în soare făcând figurine din pământ, dar asta nu înseamnă că ceea ce rezultă are neapărat o valoare pe piaţă sau pentru societate. Toată acea muncă ar putea fi în zadar. John Aziz, editor pe economie și afaceri la theweek.com, aprofundează ideea, explicând că în 10 ore cât ar avea nevoie cineva pentru a tricota un pulover, altcineva care are o mașină de tricotat ar putea face 10 pulovere în același timp, iar șeful unei fabrici de textile din China ar putea face 10.000 fără să depună vreun efort fizic. Aşadar diferenţa dintre săraci și bogaţi nu se reduce la volumul de muncă sau la dedicare, ci la faptul că ultimii au capitalul financiar, educaţional și social care le permite să acumuleze același venit muncind mult mai puţin, doar că ei nu se opresc la acest plafon.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.