Studiu Gallup: top cele mai frecvente argumente pro şi contra căsătoriei gay

3984

Credinţele religioase şi Biblia sunt cele mai comune argumente pe care le aduc opozanţii căsătoriei gay, potrivit celui mai recent sondaj de opinie Gallup, realizat la cererea cotidianului american USA Today. În schimb, susţinătorii căsătoriei gay menţionează cel mai des egalitatea în drepturi pentru a-şi argumenta opinia.

La întrebarea „Din ce motiv vă opuneţi căsătoriei gay?", 47% dintre respondenţi au adus argumente religioase din Biblie, 20% au afirmat că o căsătorie trebuie să aibă loc între două persoane de sex opus, iar 16% au declarat că o căsătorie între persoane de acelaşi sex este o uniune imorală.

Doar puţini dintre cei care se opun căsătoriei gay au enumerat căsătoria ca fiind împotriva legilor naturale (5%), sau au menţionat riscul de a submina structura căsătoriei tradiţionale (5%).

Pe de altă parte, cele mai frecvente argumente aduse de susţinătorii căsătoriei gay sunt respectarea egalităţii în drepturi şi libertăţi individuale (32%) sau convingerea că fericirea este importantă, indiferent de sexul celor care se iubesc (32%). Aproape 14% consideră că nu este responsabilitatea sau datoria guvernului să decidă cu privire la căsătoria gay.

Argumentele mai puţin folosite de susţinătorii căsătoriilor gay sunt egalitatea tuturor oamenilor în faţa lui Dumnezeu (5%) şi credinţa că homosexualitatea nu este o chestiune de alegere, ci apare la naştere (4%).