Traducerea știinţifică a îmbrăţișării – de ce se liniștesc bebelușii când sunt luaţi în braţe

20

Chiar dacă bebelușii sunt sănătoși, curaţi, bine hrăniţi și permanent înconjuraţi de ceea ce au nevoie, riscul unei reprize instantanee de plâns nu este deloc exclus în ceea ce-i privește. Dar de ce se întâmplă aceasta și de ce se calmează apoi bebelușii, ca prin minune, când sunt luaţi în braţe de mamele lor? Aceasta este întrebarea la care cercetătorii de la Institutul din Saitama au încercat să răspundă.

Analizând nu doar comportamentul uman, ci și pe cel animal (prin intermediul studiilor de laborator), echipa de cercetători japonezi a ajuns la concluzia că reacţia de relaxare pe care cei mici o experimentează atunci când sunt luaţi în braţe este una automată, înnăscută, ei asociind prezenţa și atingerea maternă cu siguranţa fizică și afectivă de care au atâta nevoie.

Mai mult, această reechilibrare emoţională a bebelușilor, resimţită în cadrul interacţiunii cu mama, se reflectă și la nivelul activităţii inimii, ale cărei bătăi se domolesc în momentul în care sunt luaţi în braţe.

A avea grijă ca nevoile de bază ale copiilor să fie întotdeauna satisfăcute nu garantează că aceștia nu vor începe să plângă aparent „fără motiv". Și dacă, totuși, lacrimile apar, scopul lor nu este acela de a exercita un control egoist asupra părinţilor, așa cum interpretează unii dintre ei, ci reprezintă un comportament natural, perfect pertinent, care trebuie gratificat, susţine conducătorul cercetării, dr. Kumi Kuroda. Acesta încurajează totodată înţelegerea corectă, de către familie, a reacţiilor bebelușilor și tratarea lor ca atare.