Flashmob pentru Cătălin Sandu! VEZI cum a fost!

54

Duminică, la ora 15.00, colegi, prieteni sau necunoscuţi mişcaţi de povestea tânărului medic diagnosticat cu o formă rară de cancer, se vor aduna în piaţa Universităţii din Bucureşti pentru o campanie fulger.

Locul de întâlnire al celor care participă la flashmob-ul pentru Cătălin este ieşirea ieșirea de metrou de la Spitalul Colţea. Participanţii vor purta halate albe şi vor încerca, timp de zece minute, să atragă atenţia asupra poveştii lui Cătălin tuturor trecătorilor din centrul Capitalei. Cei interesaţi să participe pot afla detalii pe pagina Facebook dedicată evenimentului.

Colegii lui Cătălin speră ca manifestaţia să câştige şi atenţia presei, care să facă public la scară naţională cazul lui cătălin, astfel ca şansele lui la tratament să poată creşte.

Cătălin Sandu, bucureşteanul de 25 de ani proaspăt absolvent de Medicină, diagnosticat cu sarcom desmoplazic, va fi internat marţi la o clinică din Germania. În acest moment, pentru a începe lupta cu boala, tânărul medic are nevoie urgentă de cel puţin 150.000 de euro.

UPDATE: Trecătorii din zona Universităţii au aruncat priviri lungi către zecile de studenţi în halate albe care aplaudau, în apropiere de Spitalul Colţea, pentru a spune, în felul lor, povestea lui Cătălin. Deşi a durat mai puţin de un sfert de oră, manifestaţia şi-a atins scopul. Jurnalişti de la cele mai importante televiziuni naţionale, reporteri radio şi de ziar şi câţiva foto-reporteri independenţi au avut suficient material pentru a transmite şi prin presă apelul la ajutor. 

DONEAZĂ pentru CĂTĂLIN la BCR Sucursala Titan:

RO03RNCB0079124149020002 (euro)

RO30RNCB0079124149020001 (lei)

RO46RNCB0079124149020004 (usd)

Titularul contului este Unga Răducu (CNP 1670712434521), codul SWIFT (universal) este RNCBROBU, iar adresa sucursalei este B-dul Basarabia, Nr. 156, Sector 3, Bucuresti.

Pentru mai multe informaţii puteţi urmări pagina de Facebook dedicată lui Cătălin.