Alegerile. Cum ia creierul tău decizii (+VIDEO)

440

Creierul uman seamănă, într-un fel cu un procesor dual. Gândirea, comportamentul și, implicit, alegerile pe care le facem sunt ghidate de două reţele de interacţiune: una rapidă, intuitivă, reactivă și emoţională, și una lentă, intenţională, metodică și raţională.

Viziunea de mai sus îi aparţine reputatului psiholog israeliano-amerian Daniel Kahneman, laureat al premiului Nobel și unul dintre părinţii fondatori ai economiei comportamentale moderne. Mai în detaliu intră însă un studiu publicat recent de o echipă de cercetători de la Institutul de Tehnologie Pasadena (California, SUA), citat de revista TIME.

Potrivit cercetătorilor, „controlul cognitiv și asumarea deciziilor pe baza unei evaluări pare să depindă de regiuni diferite ale cortexului prefrontal". Ralph Adolphs, profesor de psihologie la Caltech și coautor al studiului explică folosind un exemplu banal: mersul la cumpărături. „Reţeaua ta de evaluare îţi furnizează informaţie despre ce este mai folositor în jurul tău – lucrurile pe care vrei să le cumperi – dar și despre alte multe lucruri care distrag atenţia precum mâncarea fast-food, sau alte produse de la raft, care îţi sar în ochi."

Importanţa scopului

Controlul cognitiv este acela care îţi ţine reţeaua în funcţiune. „Ca să poţi ajunge la casă doar cu ceea ce ai planificat să cumperi, trebuie să menţii în minte un scop, ca acela de a cumpăra doar ce ai nevoie pentru salata de la cină," explică Adolphs. „Aceasta este reţeaua de control cognitiv care te menţine în acord cu scopul principal, în ciuda sutelor de elemente care îţi distrag atenţia," a mai spus profesorul.

Felul în care creierul își etapizează procesul de luare a deciziilor poate fi foarte util pentru înţelegerea tulburărilor de genul celor psihiatrice. De exemplu, persoanele deprimate au dificultăţi mari în a lua decizii, pentru că deși reţeaua lor de control cognitiv funcţionează foarte bine, reţeaua emoţională nu mai poate distinge între opţiuni pentru că a devenit imună la plăcere. Celui deprimat nimic nu îi pare bun, nimic nu îl atrage, toate opţiunile par, în mod egal, anoste. La polul opus se află persoanele care au tulburarea „acumulării". Aceștia supraevaluează emoţional anumite posesiuni și își subminează controlul cognitiv pentru că acesta le-ar îndepărta atenţia de la obiecte. Acest mecanism explică de ce persoanele care colecţionează obsesiv diverse lucruri consideră acumularea de posesiuni ca fiind un scop mai important în viaţă decât menţinerea relaţiilor cu ceilalţi.

Leziuni ale creierului = leziuni ale procesului decizional

Studiul cercetătorilor de la Caltech a analizat cel mai voluminos registru de date alcătuit din dosare ale pacienţilor cu leziuni cerebrale, colectat pe parcursul a 30 de ani de către neurologii de la Universitatea Iowa. Oamenii de știinţă au observat că leziunile asupra regiunii numită cortexul prefrontal dorsolateral (dlPFC) pare să afecteze profund controlul cognitiv.

Altă regiune, cortexul prefrontal ventromedial (vmPFC) evaluează riscul și recompensa ca parte a unei reţele neuronale care include și cortexul orbitofrontal și frontopolar, au mai notat cercetătorii. Ei au observat și că leziunile asupra acestei regiuni sunt mai greu de depistat. Oamenii cu leziuni asupra vmPFC par normali – abilităţile lor de utilizare a limbajului, percepţia și inteligenţa în general nu le sunt afectate – însă capacitatea de a evalua corect riscul în raport cu recompensa este distrus.

Autorii studiului spun că „ambele reţele trebuie să fie în echilibru pentru ca omul să ia o decizie bună." Dacă oricare dintre reţele „se strică", cealaltă nu va fi suficientă pentru o decizie bună.

Discuţia despre cele două tipuri de reţele este fundamentală pentru studierea simptomelor de bază în problemele de dependenţă, fiindcă acestea vizează, în mod special, controlul impulsurilor și capacitatea de luare a deciziilor.