De astăzi, fără cosmetice testate pe animale în UE

91

Astăzi, 11 martie, expiră ultimul termen-limită pentru companiile de cosmetice, care au fost rugate de Comisia Europeană să retragă de pe piaţă produsele testate pe animale, a anunţat Reprezentanţa Comisiei Europene.

Decizia a fost luată ca urmare a convingerii ferme, atât din partea organismelor UE, dar şi a cetăţenilor, că dezvoltarea produselor cosmetice nu justifică testarea pe animale.

„Acest lucru reprezintă un prilej important pentru Europa de a da un exemplu de inovare responsabilă în domeniul produselor cosmetice, fără a face compromisuri cu privire la siguranţa consumatorilor", a declarat comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, Tonio Borg, citat de Mediafax.

Deocamdată nu există metode alternative de testare, dar Comisia Europeană s-a implicat activ în perioada 2007 – 2011, alocând aproximativ 238 de milioane de euro cercetării pentru identificarea unor asemenea metode. Demersurile vor continua până la găsirea unor alternative convenabile, care să nu includă cruzimea faţă de animale.