Google vrea să combată problemele îmbătrânirii

95

Google își extinde activităţile în domeniul sănătăţii, prin noua companie Calico, de cercetare pe domeniul îmbătrânirii și al bolilor cauzate de acest proces.

Ideea proiectului îi apaţine lui Larry Page, directorul general al Google, care a fost de curând diagnosticat cu paralizie la una dintre corzile vocale, ce poate cauza probleme de respiraţie. „Bolile şi îmbătrânirea ne afectează tuturor familiile. Cu o gândire pe termen lung în ceea ce priveşte sănătatea şi biotehnologia, cred că putem îmbunătăţi milioane de vieţi", a declarat Page într-o postare de pe blogul companiei.

S-a hotărât ca această companie să fie condusă de Arthur Lenvinson, care a fost membru în consiliul de administraţie al Google în perioada 2005-2009 şi este în prezent preşedintele Apple. De asemenea, el este preşedintele companiei americane de biotehnologie Genetech, controlată de grupul elveţian Roche Holding, și face parte din boardurile mai multor companii farmaceutice şi de biotehnologie şi în Consiliul Director al Broad Institute, centru de biomedicină şi genetică afiliat universităţilor MIT şi Harvard, conform Bloomberg.

„Pentru prea mulţi prieteni şi membri ai familiilor noastre, viaţa a fost scurtată sau afectată sever. Arthur Levinson este unul dintre acei nebuni care cred că lucrurile nu trebuie să fie aşa. Nu există cineva mai potrivit pentru a conduce această misiune şi abia aştept să văd rezultatele", a afirmat și Tim Cook, director general al Apple.