Român premiat la Geneva pentru inventarea curcubeului

5

Salonul de Invenţii de la Geneva a dat medalia de aur unui inventator român pentru producerea unui curcubeu printr-o simplă apăsare a unui buton.

Inventatorul român Ioan Grosu este cunoscut printre cei care vin la Salonul de Invenţii de la Geneva, dat fiind că nu este la primul premiu câștigat pentru invenţiile sale. Dacă săptămâna trecută a primit medalia de aur pentru instalaţia care produce curcubeul de grădină, în trecut a fost premiat și pentru inventarea titirezului magnetic, care este produs acum de un investitor german, ce îi plătește românului 5%, conform ProTV.

O altă invenţie premiată cu medalia de aur îi apaţine lui Gheorghe Cârjan, care a inventat un sistem pe bază de magneţi ce poate să separe fierul de sterilul extras din mine și să obţină cu 10% mai mult minereu. Asta înseamnă 400 de mii de tone, în condiţiile în care o tonă se vinde cu 30-50 de euro, după socotelile inventatorului. Pentru a ajunge la această performanţă, a trebuit să își vândă și mașina, și casa, iar acum locuiește împreună cu familia în condiţii de comfort minim.

Si câștigătorul marelui premiu de la Geneva, Mircea Tudor, se așteaptă să scoată un profit bun din scannerul de avioane, adică peste 3 milioane de euro pentru fiecare dispozitiv vândut.