Sunt animalele capabile să experimenteze emoţii?

260

Bucuria, tristeţea, entuziasmul sau regretul sunt posibile în cazul animalelor atunci când vine vorba de personaje din filme sau desene animate. În ce măsură însă îşi găsesc acestea corespondent şi în realitate?

Subiect controversat pentru ştiinţă, care nu a întreprins încă suficiente studii relevante în domeniu, capacitatea animalelor de a experimenta emoţii ridică numeroase semne de întrebare şi creează, în general, două tabere: prima care susţine ideea comportamentului animal ca sumă de instincte şi reflexe înnăscute şi cea de-a doua, acuzată adesea de antropomorfism, care consideră, pornind de la asemănările dintre creierul uman şi cel animal, că necuvântătoarele pot încerca nu doar emoţii primare precum teama, ci şi sentimente mai complexe, ca dragostea sau tristeţea.

Din această ultimă tabără face parte şi Barbara J. King, profesor de antropologie şi autor al cărţii How Animals Grieve, care încearcă să analizeze, pe baza anumitor exemple concrete, documentate în sălbăticie, modul în care diverse animale „ţin doliu" atunci când se confruntă cu moartea unei fiinţe apropiate.

Convinsă fiind de realitatea trăirii unei dureri interioare în momentul unei pierderi, aceasta atrage însă atenţia asupra faptului că un comportament animal nu poate fi cu uşurinţă catalogat drept „comportament de doliu". Primul indiciu în acest sens constă în alterarea semnificativă a rutinei cotidiene a animalului: limbajul corporal care trădează stres sau depresie, izolarea, refuzul de a mânca sau de a bea, conform psychologytoday.com.

Autoarea completează că reacţia faţă de o astfel de pierdere este resimţită şi exprimată diferit de la animal la animal, deosebiri semnificative existând şi în cadrul diverselor specii. Cea mai puternică dovadă pe care King o invocă în favoarea teoriei sale este faptul că dragostea şi afecţiunea pe care un animal le experimentează faţă de un alt animal sau faţă de un om sunt lucruri reale şi, în mod implicit, „din dragoste apare durerea".

Deşi nu există suficiente studii ştiinţifice cu privire la lumea lăuntrică a animalelor domestice şi sălbatice, o serie de exemple interesante parcurge literatura de specialitate în sprijinul ideii că poate, până la urmă, comportamentul animal nu reprezintă o simplă reacţie hormonală la stimulii exteriori, ci implică şi o latură emoţională. Printre acestea se numără exemplul câinelui unui soldat american ucis în Afghanistan, câine ce a însoţit fidel convoiul mortuar, iar apoi a rămas lângă sicriul stăpânului şi în timpul ritualului de înmormântare, cel al elefanţilor, care obişnuiesc să rămână lângă trupul neînsufleţit al altor elefanţi o anumită perioadă de timp (comportament observat şi la un elefant african de doi ani dintr-o grădină zoologică din Ungaria) sau cazul clasic al Ganei, gorila dintr-o grădină zoologică din Germania care a jelit moartea puiului de doar trei luni cărându-i corpul cu sine timp de o săptămână, fără a lăsa pe cineva să-l ia.

Referitor la persoanele care au animale de companie ce traversează perioade de „doliu", specialiştii recomandă menţinerea rutinei şi a disciplinei avute până la momentul pierderii, vizualizarea efectivă a trupului animalului decedat, pentru ca celălalt să înţeleagă evenimentul, antrenarea în joacă sau în diverse alte activităţi, amânarea achiziţionării unui nou animal în locul celui decedat, vizita la veterinar atunci când comportamentul de doliu durează mai mult de câteva săptămâni.