Video: În premieră putem vedea cum se formează gândurile

163

O echipă de cercetători japonezi a reuşit să filmeze, în premiră, modul în care se formează gândurile.

Videoclipul de 7 secunde, care a fost dat publicităţii pentru prima dată pentru revista Current biology, arată defilarea impulsurilor electrice în creierul unui peşte zebră căruia i se arată mâncare.

Înregistrarea a fost realizată în interiorul creierului, în care s-a introdus o sondă specială fluorescentă care detectează activitatea cerebrală, informează Gizmodo. Materialul video arată cum neuronii strălucesc în momentul în care sunt activi, iar imaginea semnifică gândul de „foame" al peştelui atunci când îşi vede prada.

Deşi peştele zebră nu face parte dintre animalele cele mai inteligente, metoda folosită reprezintă un prim pas în înţelegerea funcţionării creierului.

Acum, cercetătorii încearcă să folosească aceeaşi metodă pentru a vedea cum se formează gândurile în creierul altor vieţuitoare. Recent, Comisia Europeană a decis să investească un miliard de euro pentru crearea unui model exact al creierului uman.