boli inima

Obiceiurile care expun riscului apariţiei bolilor de inimă și a artritei

Cercetătorii britanici susţin că fumatul, consumul de alcool și lipsa activităţii fizice pot crește cu 17% riscul dezvoltării afecţiunilor cardiovasculare și a artritei, în cazul femeilor între 60 și 79 de ani, informează Reuters.

Copiii obezi au un risc crescut de a dezvolta hipertensiune arterială

Copiii și adolescenţii care suferă de obezitate au de patru ori mai multe șanse de a dezvolta hipertensiune arterială, în raport cu cei cu o greutate normală, susţin cercetătorii americani, într-un studiu citat de Everyday Health.

Diabetul, conectat cu un risc sporit de dizabilitate fizică

Persoanele în vârstă care au diabet au un risc cu 50, până la 80% mai mare de a dezvolta dizabilităţi fizice, decât cei care nu suferă de această boală, arată un studiu australian publicat în jurnalul Lancet Diabetes & Endocrinology, informează BBC.

Chiar avem nevoie de vitamine şi suplimente?

Chiar avem nevoie de suplimente alimentare? Pe de-o parte, reprezentanţii industriei de suplimente alimentare susţin că oamenii au nevoie de aceste produse pentru a completa necesarul zilnic de vitamine pe care alimentele nu le conţin.

Controlarea nivelului colesterolului şi tensiunii diminuează riscul de diabet

Controlarea nivelului colesterolului şi a tensiunii arteriale ar putea ajuta la reducerea cu cel puţin 50% a riscului dezvoltării de boli cardiovasculare, arată un studiu american, publicat în jurnalul Circulation, informează Huffington Post.