Etichetă: cardinal

Topul celor mai marcante 10 evenimente din domeniul religios, în 2013

Lumea religioasă a fost, în 2013, scena a numeroase negocieri între politic și social, generate de revendicarea unor permisiuni. Implicit sau explicit, credincioșii și necredincioșii, deopotrivă, și-au cerut drepturile.

Vaticanul neagă că ar ridica femeile la gradul de cardinali

Vaticanul a negat că intenţionează să aprobe ridicarea în grad a clericilor femei, pentru ca acestea să devină cardinali. Zvonul fusese lansat de liberalii catolici, care au fost însufleţiţi de precizările recente făcute de Papa Francisc.

Papa numește şase cardinali care îi vor alege succesorul

Papa Benedict subminează dominaţia europeană din grupul de elită al cardinalilor care îi vor alege succesorul, numind şase cardinali din ţări non-europene, scrie presa americană.

Vaticanul într-un nou scandal, de corupţie

Cardinalul Crescenzio Sepe este investigat pentru corupţie, numele Vaticanului fiind târât într-un nou scandal public, anunţă The Guardian. Arhiepiscopul de Napoli este suspectat că i-ar fi vândut lui Pietro Lunardi o clădire, la un preţ subevaluat. Se crede că Sepe ar fi acceptat mită pe vremea când era şeful Congregaţiei pentru evanghelizare, o structură religioasă...