Etichetă: fapte bune
Acordul lui „a crede” se face cu „a fi”
„[N]oi suntem lucrarea Lui și am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10).
O lună de bunătate
Dacă fiecare dintre noi am face o faptă bună pentru fiecare ajutor pe care îl primim de la cineva, lumea ar fi, cu siguranţă, un loc mai bun. Știm lucrul acesta și ni se pare de dorit, doar că în tăvălugul necazurilor noastre zilnice, deși am vrea să îl punem în aplicare, avem tot felul...
Și-au salvat reciproc viaţa, fără să știe, la 30 de ani distanţă (video)
Se spune că acela care salvează o viaţă, salvează o lume întreagă. Însă atunci când i-a salvat viaţa unui bebeluș născut prematur, Dr. Michael Shannon și-a salvat propria viaţă. Avea să afle acest lucru abia 30 de ani mai târziu.
Cum beneficiem de pe urma fiecărui gest frumos
Cercetările arată că faptele bune sau gesturile frumoase îi pot face pe oamenii anxioși să se simtă confortabil în societate.













