Etichetă: legitimitate
La summitul cu Trump, Putin pasează rolul de personaj negativ
Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit la Helsinki, Finlanda, pentru primele discuţii bilaterale oficiale dintre cele două ţări în mai bine de opt ani. Summitul a avut loc la doar câteva zile după ce 12 ruși au fost acuzaţi de hackuirea serverelor Partidului Democrat și de denigrarea lui Hillary Clinton, în cadrul campaniei electorale...
Secretarul general ONU: "Assad nu mai are nicio legitimitate"
Pericolul unui război civil este „iminent şi real" în Siria, a avertizat joi seară secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, spunând că preşedintele Bashar al-Assad şi-a pierdut „toată legitimitatea," anunţă AFP.
Obama își face public certificatul de naștere
Președintele Statelor Unite, Barack Obama a solicitat statului Hawaii să emită o copie detaliată a certificatului său de naștere. Măsura extraodinară a fost luată pentru a răspunde criticilor care contestă că Obama s-ar fi născut pe teritoriul Statelor Unite și, deci, nu ar avea dreptul să deţină funcţia de președinte.











