Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit la Helsinki, Finlanda, pentru primele discuţii bilaterale oficiale dintre cele două ţări în mai bine de opt ani. Summitul a avut loc la doar câteva zile după ce 12 ruși au fost acuzaţi de hackuirea serverelor Partidului Democrat și de denigrarea lui Hillary Clinton, în cadrul campaniei electorale americane din 2016. Cazul lipsei de legitimitate a președintelui Trump se clădește tot mai solid, iar politicienii americani republicani abia acum încep să realizeze că Trump ar face orice pentru înlăturarea acestor dubii, inclusiv să trădeze interesele geostrategice ale ţării.

Chiar și Fox News, canalul de televiziune cel mai apropiat de inima președintelui Trump, nu s-a abţinut din a afișa o atitudine critică la adresa președintelui, ce iese din tiparele retoricii obișnuite a postului. Desigur, pe plan intern părerea liderului american cu privire la imixtiunea Rusiei în afacerile de politică internă ale statului american, inclusiv în alegerile prezidenţiale din 2016, este cunoscută. Dar se pare că oamenii nu se așteptau ca vreodată un președinte american să stea lângă președintele rus și să îi ia apărarea acestuia, umilind agenţiile de securitate americane și neţinând cont de sfaturile de politică externă primite de la echipa sa de consilieri.

Un șoc marca Trump

„De departe, este cel mai ridicol tweet din ultima perioadă și este o insultă la adresa fostelor administraţii. Nu se poate să spună asta înainte de summitul cu Rusia”, a declarat un prezentator Fox News despre o postare a președintelui pe Twitter, în care spune că „relaţia noastră cu Rusia nu a fost niciodată mai proastă din cauza multor ani de prostie și stupiditate din partea Americii, și acum din cauza unei vânători de vrăjitoare aranjată”. Astfel, sub masca efortului de a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două ţări, președintele de fapt încearcă să îi discrediteze pe cei care anchetează imixtiunea rușilor în alegerile din 2016, despre care mereu spune că este un dosar politic.

Întrebat de un jurnalist american pe cine crede: agenţiile de securitate americane, care au ajuns la consensul că Rusia a intervenit în alegerile din 2016, sau pe președintele rus, care a negat în multiple rânduri aceste acuzaţii, Trump a răspuns: „Oamenii noștri au venit la mine, Dan Coats și alţii au venit la mine și mi-au spus că ei cred că Rusia a fost implicată. Îl am aici de faţă pe președintele Putin, care tocmai a spus că nu a fost Rusia (…) și nici nu văd vreun motiv pentru care ar fi fost.” Declaraţia este cu atât mai surprinzătoare cu cât vine doar la câteva zile după ce un mare juriu a acuzat 12 ruși pentru piratarea computerelor Partidului Democrat și defăimarea lui Hillary Clinton, ale cărei e-mailuri au ajuns în posesia WikiLeaks în plină campanie electorală. Pe această temă, președintele rus a propus cooperarea clasică în materie penală între cele două ţări, și anume ca investigatorii americani să meargă în Rusia pentru a-i intervieva pe cei 12, în schimbul accesului Rusiei la oficiali ai serviciilor de securitate americane pentru propriile investigaţii. Lui Trump i s-a părut o ofertă extraordinară, care demonstrează bunele intenţii și nevinovăţia Rusiei. În replică, Dan Coats, directorul Serviciului Naţional de Informaţii din SUA, a dat o declaraţie rară, în care reiterează ideea că „am fost clari în ce privește evaluarea noastră privind ingerinţa rușilor în alegerile din 2016 și eforturile lor continue de a ne submina democraţia și vom continua să oferim informaţii obiective în sprijinul securităţii noastre naţionale”.

De fiecare dată când vorbește despre CIA, președintele Trump nu uită să menţioneze greșelile rușinoase ale trecutului, cum ar fi furnizarea informaţiilor false care au dus la invadarea Irakului, iar când vorbește despre FBI nu uită să menţioneze faptul că cele mai multe dintre e-mailurile lui Hillary Clinton sunt în continuare de negăsit, ceea ce ar demonstra dubla măsură a agenţiei. Chiar și în timpul conferinţei de presă de la Helsinki, Trump nu a uitat să întrebe în faţa omologului său „unde sunt cele 3.000 de e-mailuri ale lui Hillary Clinton?” Cu toate acestea, chiar și unii republicani, citaţi de WSJ, sunt de părere că, „deși președintele are dreptul să se îndoiască de servicii, Putin rămâne un om care a ucis multe persoane și nu este nicio îndoială că Rusia este în continuare adversara Statelor Unite”.

Trump a fost însă determinat că creeze iluzia că timpurile s-au schimbat și la fel și relaţia Americii cu Rusia, el fiind în centrul acestei mișcări de geniu. „Nici măcar o aluzie de critică. Asta ne duce cu mulţi pași în urmă. (…) Este oribil”, comenta Neil Cavuto, prezentator Fox Business. Cavuto face referire la faptul că Trump nu l-a presat pe Putin pe absolut niciuna dintre chestiunile-problemă, nu doar imixtiunea în politica americană, dar nici otrăvirea fostului spion rus în Marea Britanie, nici suspiciunea că ar fi doborât avionul civil al Malaysia Airlines, nici poziţia în Crimeea. NYTimes notează că discursul președintelui american a fost atât de uluitor, încât președintele Putin a intervenit de mai multe ori cu remarci care să readucă cumva situaţia la normal. Când un reporter a întrebat dacă Trump a obiectat la anexarea Crimeei, Trump nu a spus nimic în timp ce președintele rus l-a asigurat că da. La fel, când alt reporter a întrebat de ce președintele american ar trebui să aibă încredere în negările omologului său rus cu privire la imixtiunea la alegeri, Putin a intervenit să precizeze că președintele american apără interesele americane, întrebând: „De unde este ideea aceasta, că președintele Trump are încredere în mine sau eu în el?” Întrebat direct dacă Rusia deţine informaţii compromiţătoare despre familia lui Trump cu ocazia unui vizite a acestuia din 2013, Putin nu a negat, ci doar a recunoscut că știe despre aceste zvonuri, dar că asta ar însemna ca rușii să culeagă informaţii compromiţătoare despre fiecare afacerist care vizitează Rusia cel puţin o dată pe an, dând de înţeles că ar fi o imposibilitate logistică. Cu toate acestea, comportamentul lui Trump nu a făcut decât ca și mai multă lume să se întrebe cu ce îl are la mână Putin. Fostul director al CIA, John Brennan, a plusat spunând că declaraţiile lui Trump sunt la limita trădării de ţară și că ar putea fi folosite în cazul suspendării președintelui.

Dincolo de America

Prestaţia lui Trump la Helsinki a iritat americanii de toate culorile politice, dar relevanţa ei pentru europeni reiese dacă este privită ca o piesă de puzzle a politicii externe implementate de Donald Trump în ultimele două luni. La summitul G7, Trump a sosit târziu și a plecat devreme, iar în timpul petrecut acolo a insultat ţara-gazdă, Canada, și a refuzat să semneze comunicatul comun de presă. La summitul NATO, Trump a insultat Germania pentru că ar fi „captiva Rusiei” și a cerut, în mod total nerealist, ca toate cele 28 de ţări membre să își plătească urgent contribuţiile, altfel SUA ar putea părăsi Alianţa. În Marea Britanie, Trump i-ar fi sugerat premierului Theresa May să dea în judecată UE pe tema Brexit, iar duminică a catalogat UE drept „inamic”.

„Ultimele luni au slăbit poziţia noastră în lume. Ne aflăm într-un război comercial cu cei mai importanţi parteneri economici, am sădit dubii în mintea aliaţilor noștri europeni în ce privește seriozitatea noastră și capacitatea de a sta de partea adevărului în relaţia cu Rusia și am eșuat în a aduce Coreea de Nord mai aproape de denuclearizare, în același timp slăbind sancţiunile și făcându-i pe cei din Coreea de Sud să se întrebe dacă se mai pot baza pe noi”, explică Richard Haass, președintele Consiliului pentru Relaţii Externe.

Dacă privim aceste relaţii din punct de vedere comercial, tranzacţional, putem înţelege ceva din gândirea liderului american. Rusia nu este un inamic, fiindcă conexiunile financiare cu SUA sunt slabe, schimburi comerciale de doar 20 de miliarde de euro anual, care nu se compară cu sumele schimbate între SUA și UE. Anul trecut, care a fost primul an din 2013 când schimburile comerciale dintre cele două au scăzut, exporturile de bunuri ale Uniunii către SUA erau de 1.745 de miliarde de euro, iar importurile, de 1.706 miliarde de euro. SUA este cel mai important partener comercial pentru UE, motiv pentru care Trump s-a arătat profund deranjat de gazoductul Nord Stream II care urmează să lege direct Rusia de Germania, „este vorba de o competiţie pentru piaţa germană între gazul rusesc livrat prin conductă și gazul lichefiat american”, explică Ștefan Popescu pentru Revista 22.

„Pentru el, stabilitatea geopolitică nu este o chestiune de interes, așa că, atunci când privește Rusia, cu care America are schimburi comerciale modeste și faţă de care nu are niciun fel de obligaţii de securitate, nu vede niciun fel de problemă. Lucrurile stau exact invers în ceea ce privește relaţiile cu ţări ca Germania, Japonia sau Coreea de Sud. Cum nu este nicidecum preocupat de ameninţările rusești la adresa Europei (este treaba europenilor cum se descurcă!), când trage linie, el este convins că aliaţii și partenerii sunt o problemă mai mare pentru interesele americane decât Rusia,“ îl citează Revista 22 pe expertul Thomas Wright, de la Institutul Brookings.

De asemenea, este important de notat că, deși în comunicatul final, destul de critic la adresa Rusiei, SUA și-a declarat sprijinul pentru NATO, iar până acum toate angajamentele asumate au fost respectate – fondurile alocate de Statele Unite au crescut substanţial, au fost instalate contingente militare în Polonia și în ţările baltice – „nu e deloc un mare secret că iniţiativele operaţionale NATO pomenite înainte se datorează șefului Pentagonului, Jim Mattis, și altor oameni-cheie din establishmentul de la Washington, care au vederi foarte diferite faţă de Trump pe acest subiect”, atrage atenţia analistul Alexandru Lăzărescu. Deci, vestea bună ar fi că aparatul de stat american poate tempera derapajele distructive ale președintelui. Cu toate acestea, nu există garanţii și nu ar trebui exclusă „o decuplare a Europei de America și o reconfigurare a alianţelor strategice, cel puţin temporar, în interiorul patrulaterului geopolitic Statele Unite-Europa-Rusia-China”, crede Lăzărescu.

China este al doilea cel mai important partener comercial pentru UE, iar în zilele acestea interesele converg pentru cele două spaţii geografice, și nu doar pe plan comercial în războiul tarifar pornit de președintele american, ci și în ce privește Acordul de mediu de la Paris, poziţionarea faţă de acordul de denuclearizare a Iranului și în dezacordul cu poziţia Washingtonului. În aceste zile, Donald Tusk, Jean-Claude Juncker și câţiva comisari europeni fac vizite oficiale în China și în Japonia menite să consolideze relaţiile UE cu aceste puteri economice, după ce premierul chinez, Li Keqiang, a fost în vizită oficială săptămâna trecută la Berlin și la Bruxelles. În Japonia chiar se va semna un acord de comerţ și cooperare strategică între UE și Japonia.

Dinamica geopolitică a momentului, schimbarea radicală de atitudine de la Washington, deschide calea către înţelegeri temporare între puteri de altfel diferite în materie de valori și model de societate, spune Lăzărescu. Ne cufundăm în ape neîncercate și nu știm ce urmează. Cei mai pesimiști dintre analiști avertizează că „alianţa democratică pe care s-a fondat ordinea liberală globală condusă de americani se descompune. La un moment dat, probabil mai devreme decât ne așteptăm, pacea globală instaurată de acea alianţă și ordine globală se va descompune și ea. Și, în ciuda dorinţei umane de a spera la ce e mai bun, lucrurile nu sunt în ordine. Suntem în pragul unei crize globale”, crede bine cunoscutul istoric american Robert Kagan.