Etichetă: portret
Steve Jobs: Portret de tată
Ar fi puţin spus că genialitatea lui Steve Jobs în domeniul tehnologiei nu s-a extins și în viaţa sa privată, în mod special în rolul său cel mai important, acela de tată. Eșecul lui Jobs în acest rol pare să fie cel puţin egal, dar diametral opus, nu doar cu succesul companiei sale, ci și...
Portret cu Iisus, doboară recorduri la Valencia
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a organizat zilele acestea Congresul Tinerilor Adventiști, ţinut de data aceasta în Valencia, Spania. A fost un congres plin de surprize, dintre care una ar putea doborî un record mondial.
Marele eșec al prea marilor așteptări
Adesea, încă de la primul test de sarcină ieşit pozitiv, părinţii își construiesc așteptări cu privire la copilul lor. Iar pe măsură ce micuţul crește, cresc și așteptările: emoţionale, cognitive, morale și academice. Deși este firesc să se întâmple așa din moment ce copiii au nevoie de standarde, așteptările părinţilor se dovedesc însă, de multe...
Unde a dispărut iubirea?
Tinerii născuţi în perioada 1980-2000 par astăzi cea mai dispreţuită generaţie în viaţă. Zilnic se scriu articole pe tema „milenialilor”, care popularizează această atitudine faţă de niște persoane cu nume și drame neștiute. Multe publicaţii avertizează că tinerii de azi sunt generaţia cea mai deprimată și se întreabă de ce, care e vina lor. De...
Raportul Shriver: Totul despre bărbatul secolului XXI
Cine spune că bărbaţii nu se schimbă, va fi surprins de rezultatele Raportului Shriver, o analiză-portret a bărbatului american din secolul XXI. Comparând generaţia 50+ cu generaţia milenialilor, am putea spune că este chiar uimitor cât de multe lucruri s-au schimbat și cât de repede.
Portretul credinciosului român
În urma comentariilor făcute de presa străină că, după 1989, religia a câştigat tot mai mult teren în România, fapt care a condus la construirea unui număr mare de biserici chiar și în recesiune, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) a realizat un studiu cu privire la percepţiile populaţiei din România asupra religiei.
Un realizator Fox News scrie o carte despre Iisus
Bill O'Reilly, unul dintre realizatorii TV al postului Fox News, a anunţat miercuri că în prezent lucrează la o carte despre Iisus, numită „Asasinarea lui Iisus", ce va fi publicată pe 24 septembrie.
„Portret de fanatic, portret de creştin”- Semnele timpului, februarie 2013
Fanatismul religios doare. Şi îi doare cel mai rău pe cei etichetaţi ca fanatici, printr-o generalizare cauzată de acţiunile câte unui om, care pierde viziunea creştină. Fanatici există în fiecare religie, dar tocmai despre creştini a spus Gandhi: „Îmi place Christosul vostru. Nu-mi plac creştinii voştri. Creştinii voştri sunt atât de diferiţi de Christotul vostru"....














