Ziua în care am putut să îmi scriu numele din nou

511

Ai trăit o viaţă normală timp de 30 de ani. Te-ai pregătit pentru o carieră de viitor: graphic design. Dar apoi s-a întâmplat ceva. Nu ai mai putut să scrii, nici să tragi linii drepte, nici să te semnezi, nici să mănânci măcar.

Ce ţi s-a întâmplat poartă un nume cu sentinţă grea: Parkinson. În doar trei ani, starea ta s-a degradat suficient cât să nu îţi mai permită folosirea mâinilor pentru lucrurile de bază, dar nici pentru cele mai importante, care îţi asigură stabilitatea financiară. Cariera la care visai, viitorul la care visai… totul se reduce la visul de a putea să mănânci fără să dai pe tine. Și nu se oprește doar aici. În curând știi că nu vei mai putea vorbi bine, nu te vei mai mișca bine și oriunde vei merge lumea se va uita la tine și va crede că ești beată. Nu știi unde te va duce în final acest tremor incontrolabil.

Nu te înţelege prea multă lume. De fapt, multora nici nu le pasă. Dar te înţelege persoana care trebuie. Îţi înţelege boala, dezamăgirile, fricile, nevoile și dă tot ce are mai bun pentru a face ceva pentru tine. În final te trezești cu o brăţară care îţi calmează mâna. Ies un creion și o foaie de hârtie și pentru prima dată îţi poţi scrie iarăși numele. Tragi o linie și e aproape dreaptă. E magic! Tehnologia care a ajuns și să îţi poarte numele e grozavă, dar empatia e magică!