Schimbările care au loc în creierul unei femei însărcinate (I)

1506

Este cunoscut faptul că sarcina aduce cu sine o mulţime de schimbări la nivel fizic, însă recent, specialiştii au analizat mai concret schimbările produse în ceea ce priveşte modul de funcţionare al creierului.

În timpul sarcinii, femeile experimentează o serie de schimbări fizice, psihice, emoţionale și chiar cognitive. Printre noutăţile de tip fizic, se numără bine cunoscutele simptome resimţite de majoritatea femeilor însărcinate: greţurile de dimineaţă, intoleranţă la anumite mirosuri sau probleme cu memoria. Cum iau naştere aceste schimbări sau cum afectează ele creierul?

Greţurile de dimineaţă afectează aproximativ 90% dintre gravide, simptom care dispare în mod normal în jurul săptămânii 18. Există diferite teorii care explică apariţia greţurilor. Cea mai cunoscută este cea potrivit căreia greţurile sunt reacţia corpului la creşterea nivelului de gonadotropina corionică umană (HCG), cunoscută sub numele de „hormonul sarcinii”.

O teorie mai recentă susţine faptul că voma (vărsăturile) provocate de greţuri sunt un mecanism al corpului de a expulza orice toxină care circulă prin sângele mamei şi care ar putea împiedica dezvoltarea normală a fătului, în mod special a sistemului nervos central, care are loc în primul trimestru al sarcinii, potrivit psychologytoday.com. Potrivit specialiştilor, femeile care experimentează acest simptom neplăcut sunt mai puţin predispuse avortului spontan.

Un alt simptom des întâlnit la femeile însărcinate este intoleranţa la anumite mirosuri sau o mai mare sensibilitate la acestea. Potrivit descopera.ro, „hiperosmia este caracterizată de o exagerare a sensibilităţii olfactive, care-l face pe om să perceapă mirosuri cu o intensitate atât de mare, încât percepţia devine agresiune, cauzând de la cefalee, greaţă, vomă, până la crize de astm”. O posibilă explicaţie a acestui lucru este faptul că, din nou, corpul creează prin această intoleranţă dezgust faţă de mirosuri, o barieră împotriva toxinelor, precum fumul de ţigară sau altele. Ca şi în cazul greţurilor, există o legătură între creşterea nivelului de HCG şi schimbarea percepţiei în ceea ce priveşte mirosurile, însă potrivit studiilor, se pare că acest hormon are o mult mai mare influenţă asupra proceselor cognitive decât se credea până acum.

Un simptom al femeilor însărcinate mai puţin cunoscut este uitarea. Un studiu din anul 2008 efectuat pe femele-cobai gestante a arătat că există o scădere în ceea ce priveşte neurogeneza în hipocamp, procesul prin care se nasc şi se formează neuronii. Hipocampul este acea zonă din creier implicată în consolidarea memoriei pe termen scurt şi pe termen lung şi a orientării în spaţiu. Un alt studiu efectuat pe şoareci a arătat că există diferenţe de mărime între hipocampul femelelor de șoareci gestante şi hipocampus femelelor care nu erau gestante, de unde concluzia că acesta este motivul pentru care apar deficienţe în privinţa memoriei. Acestea sunt doar posibile explicaţii, deoarece nu s-a realizat încă niciun studiu care să analizeze creierul femeilor însărcinate. Alte explicaţii pot fi cele legate de lipsa de somn de care suferă unele femei în timpul sarcinii, stresul sau pur şi simplu schimbarea rutinei de zi cu zi.

Și, dacă conceperea unui bebeluş şi dezvoltarea acestuia sunt un miracol şi în acelaşi timp un univers plin de semne de întrebare şi necunoscute, nimic mai puţin este și ceea ce se întâmplă în corpul şi în mintea unei mame.

Foto: Pixabay

DISTRIBUIE: