Dragostea este unul dintre cele mai complexe sentimente È™i procese biologice, pe care oamenii de È™tiinţă încă încearcă să îl înÅ£eleagă. Nu degeaba se spune că dragostea poate muta munÅ£ii din loc. ExperienÅ£a a arătat că oamenii îndrăgostiÅ£i sunt capabili să facă lucruri, bune È™i rele, pe care în mod normal nu le-ar face. Iar în timp ce unii o folosesc ca o scuză pentru un anumit tip de comportament, È™tiinÅ£a încearcă să afle exact cât de controlabilă este dragostea.
„În dragoste intervin mai multe componente, unele emoÅ£ionale care nu sunt voluntare È™i care au un termen de expirare, cum este pasiunea, È™i altele care trebuie cultivate, cum este compromisul”, explică Francisco Cabello, medic, psiholog È™i director al Institutului Andaluz de Psihologie È™i Sexologie.
Din punct de vedere biologic, experienÅ£a dragostei este redată de activarea anumitor circuite È™i neurotransmiţători în anumite zone ale creierului. Studiile au demonstrat că neurofiziologia dragostei este foarte bine pusă la punct, creierul È™tiind foarte bine să facă diferenÅ£a între anumite tipuri de iubiri. „Imaginile obÅ£inute prin rezonanţă magnetică funcÅ£ională (fRMI) arată cum diferite regiuni ale creierului sunt activate când este vorba de dragoste maternă È™i altele când este vorba despre dragoste romantică”, spune Cabello.
De asemenea, creierul face diferenÅ£a dintre dragoste È™i dorinţă. Tot imaginile fRMI, care arată cum se activează centrii cerebrali la vederea unei persoane, demonstrează că „nu ne putem îndrăgosti de o persoană pe care nu o dorim, dar putem să dorim o persoană pe care nu o iubim”, citează El Mundo. Și aici există mai multe „opÅ£iuni”, în sensul că poate exista impuls sexual care să nu fie direcÅ£ionat către cineva anume, ceea ce Cabello numeÈ™te „dorinţă fără obiect” È™i poate exista o puternică atracÅ£ie sexuală faţă de cineva care nu ar avea valorile necesare începerii unei relaÅ£ii romantice.
Cabello este adeptul teoriei dragostei triunghiulare a psihologului Robert Sternberg, conform căruia, dintre cele trei componente care alcătuiesc dragostea: intimitatea, pasiunea și angajamentul, ca oameni nu avem control decât asupra ultimei componente. În ce le privește pe celelalte două, am putea spune că suntem sub controlul biologiei.
Pentru Sternberg, intimitatea totalizează sentimentele de atașament, apropiere și conexiune, pasiunea implică atracţia sexuală, iar angajamentul este decizia de a rămâne cu persoana respectivă pe termen lung, rezultatul ideilor şi comportamentelor pe care încercăm să le punem în practică pentru a menţine legătura cu persoana aleasă. Această ultimă componentă ar fi singura ce depinde de voinţa noastră.
ÃŽn funcÅ£ie de prezenÅ£a sau absenÅ£a celor trei componente, Sternberg alcătuieÈ™te o listă cu 8 tipuri de relaÅ£ii diferite. Prima este chiar „noniubirea”, adică lipsa tuturor celor trei componente, care caracterizează interacÅ£iunile cele mai simple. RelaÅ£ia de prietenie implică doar prezenÅ£a intimităţii, dragostea infatuată doar pasiunea, iar „dragostea goală” implică doar angajamentul. Dintre relaÅ£iile în care sunt prezente câte două componente fac parte dragostea romantică (intimitate È™i pasiune), dragostea prietenească (intimitate È™i angajament) È™i dragostea „stupidă” (pasiune È™i angajament).
În acest ultim caz, două persoane decid să construiască o relaţie doar bazat pe o puternică atracţie fizică. Ultimul tip de iubire este cel complet, care presupune existenţa tuturor celor trei componente. Existenţa şi împletirea tuturor celor trei componente face ca această iubire să fie mai trainică decât oricare dintre celelalte, iar cei implicaţi în ea să se simtă profund şi deplin împliniţi. Este nivelul de iubire către care tindem cu toţii, cea mai completă și complexă expresie a unei relaţii ce poate exista între două fiinţe umane.
