Criza vârstei de mijloc le poate da un frison neplăcut celor care se apropie de această etapă, care (se presupune că) este marcată de anxietate, depresie, reevaluarea vieţii, pierderea iluziilor și trăirea dureroasă a tuturor schimbărilor care au loc în interior și în exterior. Dar dacă, în ciuda schimbărilor critice, vârsta de mijloc este una de creștere și de bucurie, și nu o succesiune de crize?
„Un amestec deconcertant de nostalgie, regret, claustrofobie, pustietate și frică”[1] – așa își descrie profesorul Kieran Setiya criza pe care a traversat-o la 35 de ani, atunci când a început să se întrebe dacă tot ce făcea avea vreun sens. Până la urmă, orice avea să-i mai aducă viitorul, nu putea ocoli ultimele etape – pensionarea, declinul fizic, moartea.
Este pavată calea spre maturitate și bătrâneţe cu întrebări și dileme despre (lipsa de) sens, ireversibilitatea timpului și valoarea succesului? Ne adaptăm cu dificultate transformărilor inevitabile care au loc odată cu vârsta și încercăm, prin acţiuni necugetate, să retrăim emoţiile și experienţele tinereţii?
Criza vârstei de mijloc este un subiect foarte ofertant pentru regizori și scriitori – la jumătatea drumului lor prin viaţă, personaje mulţumite cu viaţa lor de până atunci încep să alunece în „nebunie”. Bărbaţi care își cheltuie banii economisiţi cu trudă, care încep să aibă grijă într-un mod obsesiv de felul în care arată, care își cumpără mașina sport la care visează și care își caută partenere care au jumătate din vârsta lor. Femei care își schimbă stilul de viaţă, care își descoperă vocaţia pentru sport, care calcă tot mai des pragul cabinetelor de chirurgie estetică și care își reînnoiesc garderoba, alegând mărimi și stiluri care s-ar potrivi mai degrabă fiicelor lor adolescente.
Ideea unei crize care ne poate lovi la mijlocul vieţii este înrădăcinată în mintea noastră, chiar dacă schimbările dramatice amintite sunt întâlnite mai degrabă în cărţi sau în filme decât în realitate. Pe de altă parte, fiecare pare să știe pe cineva care a „luat-o razna” chiar în momentul în care viaţa părea cel mai bine așezată în matca ei, așa că unii dintre noi adulmecă semnele crizei și se întreabă dacă au instrumentele potrivite pentru a naviga prin această furtună.
Ce este criza vârstei de mijloc?
Conceptul de criză a vârstei de mijloc este foarte popular, punctează cercetătorii Alexandra M. Freund și Johannes O. Ritter într-un studiu care analizează principalele direcţii de cercetare ale acestei etape de viaţă. Datele unui sondaj realizat de cei doi cercetători au arătat că 92% dintre respondenţi credeau în existenţa unei crize la vârsta mijlocie, iar 71% cunoșteau o persoană care traversa o astfel de criză. Vârsta cea mai probabilă pentru a experimenta o criză la mijlocul vieţii era, în opinia respondenţilor, de 47,5 ani.
În literatura de specialitate, vârsta mijlocie începe la 40 de ani și se extinde până la 60 de ani, dar limitele acestei etape rămân totuși vagi. Dincolo de vârsta cronologică, această etapă se definește prin evenimente și provocări specifice, deși nu există un acord al cercetătorilor în privinţa acestora. În timp ce unii cred că această fază este caracterizată de responsabilităţi sporite (atât părinţii, cât și copiii au nevoie de suport financiar în această etapă), de un declin al sănătăţii și rezistenţei fizice, de plafonare în plan profesional, dar și în ce privește relaţia de cuplu, alţi cercetători consideră că această etapă este una a performanţelor ridicate, a statutului profesional bun, a regăsirii satisfacţiei maritale (după ce copiii pleacă de acasă) și a extinderii reţelei sociale.
Potrivit psihologului Daniel Levinson, vâsta de mijloc este o etapă de tranziţie destul de vagă, definită mai degrabă în termeni negativi, în care o persoană „nu mai este tânără și totuși nici suficient de vârstnică”.
Conceptul de criză a vârstei de mijloc este unul vechi și de dată recentă totodată, scrie Setiya, amintind de un text din Egipt, scris în jurul anului 2000 î.Hr., care ar putea reprezenta cea mai timpurie descriere a acestei crize. De asemenea, profesorul de filosofie sugerează că Dante ar fi traversat criza vârstei de mijloc sau cel puţin așa sugerează versurile din celebra sa operă Divina comedie: „Pe calea vieţii-ajuns la jumătate/ Mă regăsii într-o pădure obscură/ Căci drumul drept lăsasem a-l străbate.”
Termenul de criză a vârstei de mijloc a fost creat însă de psihologul Elliott Jaques în 1965, în urma studierii unor pacienţi (majoritatea artiști) care sufereau de depresie sau anxietate legate de îmbătrânire. În eseul său Moartea și criza de la mijlocul vieţii, Jaques scrie că, la vârsta de 35 de ani, individul a ajuns în culmea vieţii și tot ceea ce vede de pe culme este declinul și, în final, moartea, iar această perspectivă produce o criză mai mult sau mai puţin intensă. Teoria crizei de la mijlocul vieţii a fost atribuită și terapeutului Roger Gould sau psihiatrului George Vaillant, dar ea a devenit cu adevărat populară abia după ce jurnalista Gail Sheehy a publicat, în 1977, cartea sa Passages: Predictable Crises of Adult Life.
Economiștii spun că există dovezi statistice pentru existenţa unei crize la vârsta mijlocie. „Criza de la mijlocul vieţii umane pare a fi un fenomen important și subrecunoscut”, concluzionează autorii unui document de lucru publicat în septembrie 2022 de Biroul Naţional de Cercetare Economică (NBER). După analizarea experienţelor raportate de peste 500.000 de persoane de vârstă mijlocie din mai multe state dezvoltate economic, o echipă de cercetători în economie de la universităţi din SUA, Singapore și Marea Britanie au constatat că, în perioada de mijloc a vieţii, subiecţii au probabilitate mai mare de a prezenta semne de depresie clinică (inclusiv uitarea și afectarea somnului), de a deveni tensionaţi din cauza jobului și de a se simţi copleșiţi de problemele vieţii. De asemenea, cercetătorii au descoperit că, în această etapă a vieţii, crește riscul consumului de alcool, al apariţiei migrenelor debilitante și a gândurilor suicidare.
Pe de altă parte, cercetătorii din domeniul psihologiei spun că teoria crizei vârstei de mijloc nu este validă din punct de vedere știinţific și că studiile arată că majoritatea oamenilor traversează etapa vârstei mijlocii fără tulburări emoţionale și dileme mistuitoare care să le dea peste cap radarul psihologic.
Criza vârstei de mijloc, doar un mit?
Chiar dacă există (în special) bărbaţi de vârstă mijlocie care nu sunt satisfăcuţi cu viaţa lor, nu există dovezi empirice pentru o criză prin care să treacă toată lumea în această etapă a vieţii. „Nu există un moment anume în viaţă care să ne predispună la criză”, declară profesorul de psihologie Alexandra Freund, subliniind că, deși oamenii traversează diferite tipuri de crize, acestea nu sunt legate de vârstă.
La rândul ei, Susan Krauss Whitbourne, care predă psihologia și a studiat conceptul crizei vârstei de mijloc încă din anii ’80, spune că oamenilor le place prea mult această idee pentru a renunţa la ea, mai ales că pot justifica în acest mod orice alegere nepotrivită și orice comportament excentric.
După ce a urmărit aproape 200 de persoane din perioada facultăţii până la finalul celui de-al cincilea deceniu de viaţă, Whitbourne a constatat că doar un anumit subgrup părea să treacă prin tulburări emoţionale. Chiar și așa, nu a considerat că era vorba de indivizi care se confruntau cu criza vârstei de mijloc, ci mai degrabă de persoane care au luat decizii nefaste pentru relaţiile, traseul profesional și bunăstarea lor și s-au cantonat într-o stare de nefericire pe tot parcursul vieţii lor adulte.
Personalitatea rămâne stabilă de-a lungul vieţii, iar obiectivele noi sunt de obicei versiuni ale obiectivelor iniţiale.
Oamenii își fac griji inutile cu privire la criza vârstei mijlocii, câtă vreme studiile nu reușesc să găsească dovezi convingătoare despre o scădere a satisfacţiei între vârsta adultă timpurie și vârsta de mijloc, subliniază Margie Lachman, profesor de psihologie la Universitatea Brandeis. De altfel, Lachman și colegii săi cred că dovezile care să susţină teoria fericirii în formă de „U” (cu un nivel maxim de satisfacţie la 25 și la 65 de ani și cu nivelurile cele mai scăzute la 45 de ani) „nu sunt la fel de robuste” precum le prezintă susţinătorii ei. Alte studii plasează acest nivel scăzut de fericire la vârste diferite, care variază de la 30 la 70 de ani.
Cercetările nu arată că ar exista un vârf al trăirilor și experienţelor negative la mijlocul vieţii, explică Freund, subliniind că este greșită concepţia populară potrivit căreia persoanele ar realiza brusc, în această etapă a vieţii, că și-au abandonat valorile și obiectivele tinereţii pentru unele mai ușor de realizat. Personalitatea rămâne stabilă de-a lungul vieţii, iar obiectivele noi sunt de obicei versiuni ale obiectivelor iniţiale, fiind congruente cu valorile de bază ale subiectului, punctează Freund.
Chiar dacă vârsta de mijloc nu este lipsită de schimbări critice (menopauza, andropauza, declinul și moartea părinţilor, perioada cuibului gol), nu toate aceste schimbări au valenţe negative. Atunci când adulţii aflaţi la vârsta a doua sunt întrebaţi la ce vârstă s-au simţit îndeajuns de bine încât să-și dorească să rămână pentru multă vreme acolo, cei mai mulţi s-ar opri la jumătatea deceniului al patrulea de viaţă, notează Freund. Vârsta de mijloc este, în unele privinţe, cea mai satisfăcătoare, spune cercetătoarea, explicând că, în această etapă, oamenii „sunt experţi în ei înșiși”. În plus, se bucură de avantaje pe care nu le aveau în tinereţe – au realizări profesionale, copii mari, sunt încă sănătoși și cu o situaţie financiară mai bună decât în studenţie.
Citește și: S.O.S., îmbătrânesc!
Prin urmare, unii cercetători cred că această criză a vârstei de mijloc este un construct occidental alimentat de credinţe populare. Cel mai adesea, această criză este redată în termeni cronologici, biologici și medicali și a devenit o realitate pentru europeni și americani, în timp ce alte culturi nu au nici măcar conceptul vârstei de mijloc, și cu atât mai puţin pe cel al crizei care survine în această etapă a vieţii – după cum remarcă antropologul Richard Shweder, autorul unei cărţi care explorează miturile și reprezentările legate de maturitate.
Vârsta mijlocie, o perioadă a bunăstării psihice
Modul în care funcţionează creierul nostru la jumătatea vieţii poate fi privit atât din perspectiva paharului pe jumătate plin, cât și din cea a paharului pe jumătate gol, dar veștile despre starea cognitivă în această etapă a vieţii sunt mai degrabă bune, afirmă psihologul Sherry L. Willis. Coautoare a unui studiu longitudinal, Willis a descoperit că subiecţii aflaţi la vârsta de mijloc obţin un scor mai bun la aproape fiecare abilitate cognitivă decât cel obţinut la vârsta de 25 de ani. Abilitatea verbală, abilitatea de calcul, capacitatea de raţionament și memoria verbală se îmbunătăţesc continuu până la mijlocul vieţii, singura abilitate care se diminuează după vârsta de 25 de ani fiind viteza de percepţie, au conchis autorii.
Descoperirile prezente sugerează că apogeul vieţii emoţionale ar putea să nu fie atins până în deceniul al șaptelea.
„Spre deosebire de opinia populară conform căreia tinereţea este cea mai bună perioadă din viaţă, descoperirile prezente sugerează că apogeul vieţii emoţionale ar putea să nu fie atins până în deceniul al șaptelea”, scrie psihologul Laura Carstensen, de la Universitatea Stanford.
Deși există variaţii în măsurătorile și rezultatele obţinute în cadrul diferitelor studii, majoritatea cercetătorilor au constatat o creștere a bunăstării psihice în a doua jumătate a vieţii, punctează profesorul de psihiatrie Dilip Jeste. Sănătatea mintală a celor care îmbătrânesc tinde să se îmbunătăţească de-a lungul vieţii (excepţia o constituie cazurile de demenţă), a concluzionat Jeste, coordonatorul unui studiu care a urmărit bunăstarea psihică a subiecţilor, dar și sănătatea mintală (care include satisfacţia cu privire la viaţă și un nivel scăzut de stres, anxietate și depresie). Deși un anumit declin cognitiv nu poate fi evitat, acesta nu are, pentru cei mai mulţi oameni, un impact semnificativ asupra bunăstării psihice sau asupra bucuriei de a trăi, explică Jeste.
Vârsta de mijloc nu este una a crizelor, cel puţin nu mai mult decât alte perioade ale vieţii, conchide Nick Haslam, profesor de psihologie la Universitatea din Melbourne, după ce inventariază mai multe studii care au explorat acest subiect.
Vârsta de mijloc nu este una a crizelor, cel puţin nu mai mult decât alte perioade ale vieţii.
Astfel, un studiu realizat de cercetătoarea Elaine Wethington a arătat că subiecţii raportau că s-au confruntat cu criza vârstei mijlocii cu atât mai tardiv cu cât erau mai în vârstă (cei de peste 60 de ani au spus că au trăit o astfel de criză la aproximativ 53 de ani, în timp ce persoanele de 40 de ani au plasat criza în jurul vârstei de 38 de ani). În cadrul altui studiu, numărul participanţilor care au raportat o criză a crescut pe măsură ce vârsta lor a crescut (44% dintre subiecţii de 20 ani, 49% dintre cei de 30 de ani și 53% dintre cei de 40 de ani au declarat că s-au confruntat cu o criză).
Aceste studii ar putea indica faptul că, pe măsură ce îmbătrânim, crizele autodeclarate devin tot mai frecvente, spune Haslam, susţinând că nu există o criză specifică vârstei de mijloc, ci crize care apar în această perioadă, dar la fel de bine pot apărea mai devreme sau mai târziu. Chiar dacă poate fi tulburătoare pentru unii, perioada de la mijlocul vieţii vine la pachet cu o bunăstare emoţională sporită, dar necesită și un proces de ajustare, pentru că atenţia noastră se mută de la timpul care a trecut la cel care ne-a rămas, observă profesorul.
Viaţa devine mai bună după 20 de ani
Mijlocul vieţii nu reprezintă o perioadă de criză, arată și un studiu foarte recent, din 2023, care a examinat nivelul zilnic de stres al persoanelor între 20 și 70 de ani. „Atunci când se iau în considerare factorii psihici legaţi de sănătatea mintală și fizică, puţini sunt omniprezenţi în aceeași măsură ca stresul”, notează David Almeida, coordonatorul studiului, explicând motivul pentru care cercetătorii s-au concentrat pe stres pentru a înţelege schimbările de la vârsta de mijloc.
Autorii studiului s-au folosit de jurnalele zilnice ale celor peste 2.800 de participanţi la studiu, care au notat factorii de stres cu care s-au confruntat zilnic, dar și reacţiile emoţionale provocate de aceștia. Concluzia a fost că adulţii sub 30 de ani au raportat cele mai ridicate niveluri de expunere și de reactivitate la evenimentele stresante. De-a lungul studiului (care a durat 20 de ani), adulţii au înregistrat o scădere medie de 11% a zilelor stresante, scăderea fiind mai accentuată (47%) la adulţii tineri. În timp ce numărul factorilor de stres a continuat să scadă la persoanele aflate la vârsta mijlocie, reactivitatea la stres a rămas stabilă în timp la persoanele care aveau 54 de ani sau mai mult atunci când au fost selecţionate pentru participarea la studiu.
Ceea ce contează pentru sănătatea noastră este însă maniera în care reacţionăm la stresori.
Comentând rezultatele studiului, Almeida a subliniat că stresul are valenţele sale pozitive. Astfel, persoanele care raportează că nu au o viaţă stresantă raportează și că au mai puţine lucruri pozitive în viaţa lor (de exemplu, mai puţine relaţii apropiate și scoruri mai mici la testele cognitive). Ceea ce contează pentru sănătatea noastră este însă maniera în care reacţionăm la stresori, subliniază Almeida. Reactivitatea la stres (și nu numărul factorilor de stres) este cea care poate crește riscul bolilor cardiovasculare, după cum poate agrava procesul inflamator și provoca moartea prematură.
Fericirea crește odată cu vârsta, chiar dacă pare contraintuitiv să legi fericirea de evenimente nedorite precum declinul fizic și cognitiv. Satisfacţia vieţii scade, în cele din urmă, la vârste înaintate (80-90 de ani), atunci când sănătatea se deteriorează substanţial. Încercând să explice fericirea de la vârsta mijlocie, Almedia avansează trei motive care conlucrează la bunăstarea psihică a persoanelor din această etapă. O primă explicaţie se referă la faptul că la mijlocul vieţii avem mai puţine roluri sociale, iar dintre acestea și mai puţine sunt noi (așadar, generatoare de stres). În al doilea rând, la maturitate înţelegem că avem mai puţin timp de trăit și suntem foarte motivaţi să ne bucurăm din plin anii care ne-au rămas. Și, în final, datorită experienţei acumulate din evenimentele stresante deja trăite, reușim să le gestionăm din ce în ce mai bine pe cele din prezent.
După cum punctează Lachman, la mijlocul vieţii avem o perspectivă mai bună asupra anilor care urmează și, de asemenea, avem încă timp să facem ajustările necesare, în planul sănătăţii, dar și în cel financiar și social.
Și, în cele din urmă, crizele din viaţa noastră, fie că vin la mijlocul vieţii, fie în alte etape, au și efecte benefice. Unul dintre ele este acela că pe măsură ce numărul de crize cu care ne confruntăm crește, nivelul nostru de empatie se augmentează de asemenea.
Vârsta de mijloc este, foarte probabil, timpul în care începem să ne facem mai des selfie cu vârsta noastră reală, cea spirituală – scria eseistul Marius Vasileanu, subliniind că momentele în care ne amintim de adevăratul rost al vieţii sunt astrale. Momente în care auzim o voce de dincolo de noi, care ne spune că, orice vârstă am avea în actul nostru de identitate, viaţa noastră abia începe.[2]
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.
