De ce unii oameni cred că Pământul e plat?

Aproximativ 10% dintre americani și 7% dintre brazilieni cred că Pământul este plat, că aselenizarea este un mit și că cei care s-au vaccinat împotriva Covid-19 au primit în mod inconștient și un cip împreună cu vaccinul. Alte câteva procente nu sunt siguri că informaţiile oficiale sunt adevărate.

În 2019, la Dallas, a avut loc o conferinţă internaţională a susţinătorilor teoriei Pământului plat, la care au participat peste 600 de persoane. Astfel de conferinţe au loc peste tot în lume, una dintre ele desfășurându-se inclusiv la Cluj-Napoca. Mișcarea, susţinută și de postările unor vedete pe reţelele sociale, a ajuns astăzi să fie răspândită în întreaga lume.

Poate că 10% sau 7% nu par procente mari, dar atunci când raportăm aceste procente la populaţia SUA și la cea a Braziliei, ne dăm seama că peste 30 de milioane de americani și peste 16 milioane de brazilieni au îmbrăţișat o teorie conspiraţionistă. Unii cred că procentele reale ar fi mai mici, dar nimeni nu neagă existenţa unei mișcări tot mai vocale și mai influente de promovare a teoriei conspiraţiei.

Cifrele sunt totuși neașteptate dacă luăm în calcul că vorbim de societăţi în care învăţământul este obligatoriu, iar imaginea globului pământesc turtit ușor la cei doi poli și bombat la ecuator se găsește în aproape toate manualele școlare. Dar discuţia în jurul ideii Pământului plat nu este o simplă dezbatere cu miză știinţifică. Dimpotrivă, adepţii acestei teorii vorbesc de o întreagă conspiraţie la nivel planetar cu scopul de a-i împiedica pe oameni să cunoască realitatea. Acești oameni sunt de asemenea apostoli dedicaţi ai altor teorii ale conspiraţiei, în încercarea de a scăpa lumea de dominaţia elitelor lacome care folosesc știinţa pentru a-și atinge obiectivele lor malefice. Este imposibil să nu te întrebi, observând aceste cifre, cum se poate ca ideea să se răspândească atât de mult și cum se face că oamenii sunt sensibili la astfel de teorii ale conspiraţiei.

Puţină istorie

În general, se consideră că primul care a lansat ideea că Pământul este o sferă ar fi fost Aristotel, care, călătorind în Egipt, a observat că, noaptea, bolta cerească arăta altfel decât în Grecia. Descoperind constelaţii noi, a presupus că Pământul ar trebui să aibă o formă sferică. Nefiind preocupaţi de subiectul acesta, evreii nu s-au grăbit să emită teorii despre forma Pământului.

Eratostene, marele savant grec al Antichităţii, care a trăit în secolul al III-lea î Hr., a fost primul care a calculat circumferinţa Pământului. Calculele sale vor fi refăcute apoi de savanţii arabi. Navigatorii din secolului al XVI-lea, reușind primele călătorii în jurul lumii, vor aduce dovada supremă că Pământul este asemenea unei mingi uriașe spânzurate „de nimic”.

Totuși, la începutul anilor 1800, în încercarea de a respinge noile descoperiri știinţifice, unii au revenit la teoria Pământului plat. Cel mai cunoscut susţinător al acestei idei a fost scriitorul britanic Samuel Rowbotham (1816–1884). El a propus un model al lumii în care Pământul era un disc plat și imobil, cu centrul la Polul Nord, iar Antarctica – înlocuită de un zid de gheaţă la limita exterioară a discului.

În 1956, tot în Marea Britanie, la Dover, un alt scriitor (sic!), Samuel Shenton (1903–1971), a înfiinţat așa-numita Societate Internaţională de Cercetare a Pământului Plat. El era fiul unui sergent din armata britanică și, în ciuda faptului că nu îl găsim pe lista studenţilor de la marile universităţi ale vremii, a fost ales ca membru atât al Societăţii Regale de Astronomie, cât și al Societăţii Regale de Geografie. Poziţia aceasta i-a permis să vorbească pe larg, ori de cât ori a fost chemat, atât în școli, cât și la televiziune, despre opiniile lui. Nimic nu îl putea convinge că Pământul poate fi și altfel decât plat. Se spune că era invitat destul de des să le vorbească copiilor, și uneori și studenţilor, și nu refuza din câte se pare nicio invitaţie. Lumea nu a dat însă prea multă atenţie opiniilor lui Shenton, iar asociaţia căreia i-a pus bazele a fost desfiinţată în anul 2001, după moartea lui Charles Johnson, cel ce, în 1971, îi urmase lui Shenton la conducerea ei. În anul 2009, asociaţia va fi însă relansată, iar cu ajutorul internetului va deveni mult mai cunoscută decât visaseră vreodată primii ei întemeietori.

Perspective contemporane

Astăzi, subiectul a ajuns să fie popular, și asta nu pentru că există o efervescenţă pentru cercetarea știinţifică, ci pentru că un număr de vedete și-au exprimat deschis susţinerea pentru această teorie. Printre aceste vedete se numără și rapperul Bobby Ray Simmons Jr., cunoscut ca B.o.B, care în anul 2016 a început o campanie de strângere de fonduri pe un site de specialitate, cu intenţia declarată de a trimite în spaţiu propriii sateliţi care să certifice faptul că Pământul este plat. Conform BBC, până în 2017 reușise să strângă 650 USD din cei 200 000 de care avea nevoie. Kyrie Irving (starul echipei de baschet Dallas Mavericks), Tila Tequila (vedetă americană născută în Singapore, care, după ce a fost cea mai cunoscută persoană de pe Myspace, a debutat în televiziune, modelling și muzică) sau jucătorul de fotbal american Sammy Watkins, toţi vorbesc deschis despre convingerea lor că Pământul este în realitate plat. Din păcate, în ciuda lipsei de pregătire în domeniul astronomiei, opinia lor este împărtășită de un număr impresionant de fani. Nick Gurol, profesor la o școală gimnazială din Statele Unite, a fost șocat să constate că elevii săi au început să împărtășească teoria Pământului plat după ce l-au ascultat pe Kyrie Irving. El mărturisește că s-a întrebat cu ce le-a greșit atât de rău acestor copii, încât să creadă că Pământul este plat doar pentru că asta a spus un jucător de baschet. Era îngrijorat pentru viitorul acestor copii, care își schimbă opiniile doar pentru că vedeta preferată a pretins că știe mai bine care este adevărul.

Povestea fără sfârșit

Am trecut în revistă pe scurt această istorie nu pentru a vorbi despre forma Pământului, ci pentru a înţelege felul în care teoriile conspiraţiei ajung să câștige popularitate. Chiar dacă unele aspecte pot fi diferite, în cea mai mare parte reţeta pare că rămâne același. Se pleacă de la o idee care nu poate fi demonstrată empiric; aceasta se pune în gura unor oameni care nu au neapărat pregătire și experienţă în domeniul respectiv, dar care sunt cunoscuţi și apreciaţi de o anumită categorie de public; se creează apoi o poveste bine articulată, în care personajele principale pot fi niște elite care vor să ascundă adevărul sau societăţi oculte care vor să fure libertatea celor mulţi făcându-i să creadă erori fundamentale; în cele din urmă, teoria este răspândită cu o energie demnă de o cauză mai bună. Ca orice bârfă ajunsă știre, este crezută de mulţi, pentru că povestea face ca adevărul să fie trecut în plan secund; apoi receptorul însuși devine apostolul teoriei, uneori la fel de dedicat acestei cauze ca măcăleandrul care hrănește puiul de cuc. Ba mai mult, noua teorie pretinde că îţi aduce lumină și în alte domenii ale cunoașterii, astfel că de multe ori oamenii devin treptat adepţii mai multor teorii ale conspiraţiei.

De ce chiar contează ce credem

Procesul răspândirii teoriilor conspiraţiei este complex. Există două genuri comunicative principale, semnificative pentru răspândirea acestor teorii – istorisirea (unor întâmplări reale sau imaginare) și genul argumentativ. Ambele pot fi neașteptat de eficiente. Unii preferă varianta povestirii orale, alţii folosesc doar comunicarea scrisă, fiind activi pe forumuri sau pe diferite grupuri de discuţie. Scopul este însă același – anularea unei viziuni pe care cineva a avut-o până acum, pentru a face loc unui adevăr ascuns, neștiut de prea mulţi.

Internetul este una dintre cele mai eficiente modalităţi de răspândire a teoriilor conspiraţiei, și asta pentru că, „fiind un important vehicul de informare în societăţile moderne, internetul este perceput ca o sursă mai democratică, deoarece nu depinde de un proces vertical, ca în cazul mijloacelor de comunicare tradiţionale. Se presupune că oferă acces direct la informaţii și dezvăluie «adevărul».”[1] Această perspectivă face internetul uneori mai credibil decât opiniile colegilor de serviciu sau de clasă sau chiar decât părerile profesorilor de la școală. Internetul a ajutat la răspândirea teoriilor conspiraţiei atât direct, prin conţinutul stocat la doar un click distanţă, cât și indirect, multă vreme algoritmii platformelor de social media oferind sugestii din sfera teoriilor conspiraţiei atunci când cineva căuta un subiect din această sferă de interes. Cu alte cuvinte, cineva căuta o informaţie pe un subiect și era purtat din teorie în teorie pentru că în acest fel era determinat să revină sau să petreacă mai mult timp în respectiva aplicaţie. Teoretic, în prezent algoritmii au fost modificaţi, dar povestea lor ne arată cât de ușor putem fi direcţionaţi spre o anumită bulă informativă, chiar fără să fi avut noi vreo intenţie să o accesăm.

Un alt aspect important în răspândirea teoriilor conspiraţiei este radicalizarea opiniilor. Povestea din spatele faptelor este mai puternică decât faptele însele, așa că povestea devine argumentul suprem pentru care suntem sfătuiţi să o credem. Chiar dacă această încremenire raţională este motivată religios sau chiar știinţific, ea nu are totuși nimic de-a face nici cu religia, nici cu știinţa, fiind de multe ori doar o formă pe care o îmbracă ura faţă de un anumit sistem de organizare a lumii din jur.

Până la urmă, de ce este important conţinutul credinţei noastre (ceea ce credem), dacă suntem sinceri în credinţa noastră? Nu putem trăi fericiţi indiferent dacă Pământul este asemenea unui ou fiert sau asemenea farfuriei pe care îl așezăm? Până la urmă, ignoranţa este fericire, spune proverbul. În realitate, faptul că un jucător de fotbal, un solist vocal, un scriitor sunt mai credibili în domenii în care nu au nicio pregătire decât specialiștii din domeniul respectiv este o chestiune cu implicaţii profunde asupra siguranţei și chiar a fericirii vieţii.

Simona Stano afirmă fără ocolișuri: „[T]eoriile conspiraţiei pot fi concepute ca un simptom al unei probleme mai mari încorporate în infrastructura sistemelor actuale de comunicare, și anume, așa-numita eră a «post-adevărului».

În retorica contemporană, componenta subiectivă și pasională (adică apelul la emoţie și la credinţa personală) a devenit în mod evident mai influentă decât cea referenţială, până acolo încât convingerile personale au înlocuit faptele verificate. […] Mecanismul de urmăritori și like-uri pe care se bazează astfel de platforme de social media nu demontează minciunile, ci mai degrabă le consolidează, făcând ca împărtășirea [de idei – n.n., A. N.] și apartenenţa [la o comunitate – n.n., A. N.] să fie mai importante decât caracterul demn de încredere [al informaţiilor – n.n., A. N.] și adevărul.”[2]

La acest capitol, responsabilitatea nu este doar a celuilalt, ci a fiecăruia. Nici cenzura atentă a ceea ce se transmite din partea unei autorităţi din sfera politicii sau a religiei nu este o soluţie și nici nu poate opri cu adevărat răspândirea ideilor false. Dimpotrivă, o asemenea abordare va ajuta știrile false să se răspândească și mai mult și ea însăși va deveni o încurajare a dezinformării și a dezbinării. Tocmai de aceea nu trebuie să o folosim. Avem însă nevoie de principii corecte pentru a înţelege realitatea și de mai multă responsabilitate în transmiterea opiniilor noastre sau ale altora. Depinde și de noi dacă internetul va continua să fie un mediu al deschiderii și al dezvoltării creativităţii, al viziunii și al bucuriei împărtășite sau un loc al confuziei și al informaţiilor eronate. Fiecare apreciere sau distribuire, fiecare vizualizare este un pas în direcţia în care vrem să mergem. Renunţarea la adevăr în numele unui așa-zis adevăr este în cele din urmă un dezastru mai mare decât orice criză pe care am trăit-o până acum. Pentru că doar adevărul ne face cu adevărat liberi (Ioan 8:32).

Adrian Neagu pleacă de la exemple concrete pentru a descifra modul în care se răspândesc teoriile conspiraţiei.