Inteligenţa artificială transformă modul în care cercetătorii Bibliei abordează studiul Scripturilor. Însă acesta nu este doar un privilegiu rezervat specialiștilor, ci și o aventură la îndemâna oricui are conexiune la internet.

În laboratoarele universitare, AI-ul le permite cercetătorilor biblici să analizeze manuscrise milenare fără să le taie pentru a le data cu radiocarbon. În accesibilitatea device-ului oricărui utilizator cu acces la internet, algoritmii AI care stau la baza primului chatbot biblic complet gratuit, dezvoltat în România, sunt gata să răspundă instant la întrebările oricărui începător, dar și ale utilizatorilor avansaţi.

Un studiu conceput de o echipă internaţională, coordonată de prof. Mladen Popović, de la Universitatea din Groningen, a relevat că mai multe dintre manuscrisele de la Marea Moartă ar putea fi chiar mai vechi decât se estimase, unele dintre pergamente dovedindu-se contemporane cu autorii care semnează cărţile de origine.

Unul dintre aceste fragmente, 4Q114, cu versete din cartea Daniel, fusese datat de paleografia clasică cu o generaţie mai târziu decât a fost datat prin studiul de la Groningen. Noua datare plasează fragmentul studiat chiar în timpul vieţii lui Daniel. Similar, o copie din Eclesiastul pare și ea să fi fost scrisă chiar în epoca regelui Solomon, despre care se crede că este autorul cărţii.

Pentru datarea manuscriselor, cercetătorii au folosit inteligenţa artificială și modelarea statistică, pe care le-au corelat cu analiza lingvistică pentru a răspunde dintr-o perspectivă revoluţionară întrebărilor referitoare la paternitatea textelor biblice. Identificând tipare subtile în modul de folosire a cuvintelor, cercetătorii au putut emite ipoteza că unele texte biblice par să fi fost copiate la scurt timp după momentul redactării iniţiale.

Dacă modelele de machine-learning îi ajută pe cercetători să descifreze pergamente milenare, la scară personală Adam – primul chatbot de Biblie complet gratuit, în limba română, lansat de platforma de cursuri video AcademiaSperanţa.ro – le oferă utilizatorilor răspunsuri rapide și resurse bogate pentru studiul Scripturii.

Inteligenţa artificială

Creat pentru cursanţii platformei Academia Speranţa, dar accesibil și celor care intră fără cont, Adam parcurge întreaga Biblie în sub 2 secunde și livrează un răspuns relevant chiar și în doar 0,2 secunde. Extrapolând, această performanţă s-ar traduce într-o capacitate de a răspunde la 10.000 de întrebări în doar 5 minute. Alimentat dintr-o bibliotecă vastă de resurse, dintre care un volum de materiale biblice comparabil cu 40% din conţinutul Wikipedia în limba română, Adam se dovedește atât un camarad de încredere pentru cei aflaţi la început de drum, cât și un interlocutor inteligent pentru studenţii avansaţi ai Scripturii.

Cum poate fi pusă în folosul studiului toată această bază de cunoștinţe? Simplu: cu întrebările potrivite. Un asistent virtual precum Adam este cu atât mai util cu cât știi să îl provoci. Am structurat, așadar, cele mai frecvente și mai fertile direcţii de dialog în 15 categorii de prompturi – fiecare cu câte două exemple: unul pe care l-ar putea folosi „exploratorii” aflaţi la primele lecturi, altul pe care l-ar putea folosi „navigatori” deja familiarizaţi cu Scriptura.

1. Rezumat și sinteză
Începător: „Poţi să-mi rezumi pe scurt povestea lui Noe și arca lui?”

Avansat: „Fă o sinteză comparativă a structurii literare din Geneza 6 – 9 și 1 Enoh 6 – 11, subliniind temele comune despre judecată și salvare.”

2. Context istoric-cultural
Începător: „Cum arăta viaţa de zi cu zi într-un sat din Galileea pe vremea lui Isus?”

Avansat: „Explică impactul alianţelor politico-religioase hasmoneene asupra practicilor de la Templu din secolul I î.H.”

3. Interpretare teologică
Începător: „Ce înseamnă, pe scurt, că «Dumnezeu este iubire» (1 Ioan 4:8)?”

Avansat: „Discută relaţia dintre har și îndreptăţire în Romani 3:21-31, din perspectivă paulină și conform noii perspective asupra lui Pavel.”

4. Aplicaţii practice
Începător: „Cum pot să aplic «Nu vă îngrijoraţi de nimic» (Filipeni 4:6) la examenul meu de mâine?”

Avansat: „Propune un cadru etic biblic pentru deciziile de investiţii responsabile, pornind de la Proverbele 13:11 și Matei 25:14-30.”

5. Limbaj original
Începător: „Ce înseamnă cuvântul «amen» în ebraică?”

Avansat: „Analizează nuanţele semantice ale cuvântului «hesed» în Psalmul 136 comparând LXX, Vulgata și Manuscrisele de la Marea Moartă.”

6. Conexiuni și tipologii
Începător: „Unde mai apare ideea de păstor bun în Biblie, pe lângă Psalmul 23?”

Avansat: „Urmărește tipologia lui Iosif ca prefigurare a lui Hristos în Geneza 37 – 50, indicând paralele explicite din Evanghelii.”

7. Studierea personajelor
Începător: „Spune-mi trei lucruri importante despre Maria, mama lui Isus.”

Avansat: „Evaluează evoluţia lui Petru între Evanghelii și 1 Petru, folosind analiza discursului narativ.”

8. Întrebări etice contemporane
Începător: „Ce spune Biblia despre prietenie și cum îmi aleg prietenii?”

Avansat: „Cum poate teologia crucii să informeze bioetica privind terapia genică?”

9. Discipline spirituale
Începător: „Ajută-mă să fac un plan simplu de citire a Evangheliei după Marcu în două săptămâni.”

Avansat: „Elaborează un program de citire a Scripturii pe 30 de zile centrat pe tema speranţei escatologice.”

10. Analiză literară și genuri
Începător: „Ce este o parabolă și de ce le folosea Isus?”

Avansat: „Aplică metoda chiastică la structura cărţii Rut și explică efectul asupra mesajului central al hesedului divin.”

11. Arheologie biblică
Începător: „Există dovezi arheologice că zidurile Ierihonului chiar s-au prăbușit?”

Avansat: „Evaluează descoperirile din stratul de distrugere de la Hazor (Epoca Bronzului Târziu) în raport cu relatările din Iosua 11.”

12. Cronologie
Începător: „Poţi să-mi arăţi, în ordine, cele mai importante momente din viaţa lui Iisus?”

Avansat: „Reconstruiește cronologia celor trei călătorii misionare ale lui Pavel.”

13. Simbolism biblic
Începător: „De ce apare atât de des numărul 40 în Biblie?”

Avansat: „Analizează semnificaţia numerelor apocaliptice 666 și 144.000 în contextul escatologiei secolului I.”

14. Apologetică istorică
Începător: „Cum aș putea explica simplu că Biblia nu se contrazice?”

Avansat: „Armonizează relatările învierii lui Isus din cele patru Evanghelii folosind drept criterii relatările gărzilor și ale femeilor-martor, precum și succesiunea apariţiilor.”

15. Consiliere pastorală & leadership spiritual
Începător: „Ce verset pot folosi ca să îmi încurajez un prieten trist?”

Avansat: „Propune un cadru biblic de consiliere a traumei, combinând Psalmul 42; 2 Corinteni 1:3-4 și concepte moderne de psihologie pastorală.”

Inteligenţa artificială și riscurile

Aceste categorii și întrebări sunt doar un punct de plecare pentru a descoperi modul în care dialogul cu chatbotul Adam poate fi personalizat. Scopul dialogului rămâne aprofundarea Scripturii pornind de la punctul la care ne aflăm în momentul în care deschidem fereastra de chat. E firesc însă să apară și întrebări mai sensibile: oare inteligenţa artificială riscă să răstoarne rolul Duhului Sfânt în interpretarea Scripturii și să le creeze oamenilor iluzia unui studiu temeinic?

Inteligenţa artificială

Răspunsul ţine mai puţin de specificul tehnologiei și mai mult de atitudinea cu care o abordăm. Riscurile se materializează atunci când tratăm un chatbot ca pe o entitate atotștiutoare sau ca pe un confident. Dacă, în schimb, considerăm inteligenţa artificială un instrument de gestionare a informaţiei, comparabil cu o bibliotecă extrem de riguros organizată, capabil să identifice cu mare precizie cele mai relevante surse pentru întrebările noastre, relaţia cu această tehnologie se transformă radical. Nu delegăm discernământul către un robot, ci ne îmbogăţim propriul discernământ.

Când vorbim despre pericolul unei profunzimi doar de faţadă, trebuie să admitem că ispita de a aborda Biblia cu orgoliu intelectual este mult mai veche decât tehnologia. Riscul de a confunda informarea, acumularea de cunoștinţe, cu transformarea, cu schimbare profundă a inimii care apare atunci când omul Îl întrezărește pe Dumnezeu pe paginile Scripturii, a fost mereu prezent. Iar ceea ce împiedică riscul să devină o realitate este și astăzi, așa cum a fost mereu, recunoașterea sinceră a limitelor noastre și deschiderea onestă faţă de călăuzirea divină.

Chemarea textului

Inteligenţa artificială, într-un sens poetic, transformă în milisecunde mileniile care despart un pergament de Qumran de ecranul unui smartphone. Însă această accelerare nu anulează condiţia indispensabilă a studiului biblic: dispoziţia de a primi textul ca pe o chemare. De aceea, succesul real al noilor instrumente stă mai puţin în puterea lor de calcul și mai mult în etica folosirii acestei puteri.

În plan academic, modelele algoritmice calibrează din ce în ce mai fin datarea manuscriselor și permite realizarea de hărţi lexicale pentru trasarea cărora ar fi fost necesară o viaţă de cercetare. În plan personal, tehnologia ocolește bariera de limbă, reduce decalajele de acces la informaţie și comprimă timpul, permiţând dialogul cu textul biblic ca și cum utilizatorul ar avea la dispoziţie în permanenţă un consiliu de specialiști.

Rezultatul este încurajarea unei diversităţi uriașe a punctelor de plecare în studiu: fiecare își poate plia întrebările pe nivelul său de pregătire și pe provocările propriilor circumstanţe. Iar dacă, dincolo de răspunsurile rapide, privim inteligenţa artificială ca pe un instrument care oferă un cadru de studiu lipsit de judecăţi, putem prefigura un spaţiu educaţional în care utilizatorii se simt mai liberi decât în alte contexte să se dezvolte. Un spaţiu pe care ar merita să-l cultivăm și în relaţiile dintre oameni.