Tehnologia ne poate ajuta să ne organizăm ideile, să facem schimb de informaţii și chiar să ne adâncim legătura cu Dumnezeu, dar nu va înlocui niciodată relaţiile interumane și nici credinţa din sufletul nostru.
Atunci când am fost rugat să pregătesc un devoţional pentru o convenţie a liderilor universităţilor adventiste de ziua a șaptea din Europa, m-am gândit la factorii care ar putea schimba în mod substanţial activitatea noastră în viitorul apropiat. Instituţiile de învăţământ se află în prima linie a schimbării și, prin urmare, sunt printre primele organizaţii care trebuie să se ocupe de domeniul în dezvoltare rapidă al inteligenţei artificiale (IA) – ceea ce a fost numit „a cincea revoluţie industrială”.
Inteligenţa artificială face disponibile informaţiile existente oricând și în mod intantaneu, prin utilizarea motoarelor de căutare (așa cum este Google) sau a enciclopediilor precum Wikipedia. Mai mult de atât, ea combină informaţiile din diferite surse, de pildă din cărţi și reviste de specialitate, în texte noi și semnificative. Care sunt implicaţiile și în ce mod le vom aborda?
Pentru a creiona un răspuns la această întrebare, am cerut chatbot-ului ChatGPT (un robot software cu care se poate dialoga) să îmi alcătuiască un devoţional care să aibă ca temă chiar scrierea unui devoţional de către inteligenţa artificială. Iată rezultatul, tradus din germană în engleză (și cu câteva „îmbunătăţiri” editoriale):
„Dragi fraţi și dragi surori,
Astăzi aș dori să vă vorbesc despre un subiect special: posibilitatea ca inteligenţa artificială (AI) să scrie un devoţional. În aceste vremuri, suntem înconjuraţi de tehnologie, iar inteligenţa artificială devine din ce în ce mai mult parte din viaţa noastră de zi cu zi. Cu toate acestea, să nu fim îngrijoraţi de această idee, ci să o privim dintr-o perspectivă spirituală. Atunci când ne gândim că inteligenţa artificială poate pregăti un devoţional, putem întrevedea noi posibilităţi. Pentru că esenţa unui devoţional nu rezidă din cuvintele care sunt folosite, ci din ceea ce transmit ele. Un devoţional este o oportunitate de a te conecta cu divinul, atât în liniștea sufletului tău, cât și în sânul unei comunităţi. Deși inteligenţa artificială este capabilă să genereze texte, îi lipsesc conștiinţa și experienţa spirituală. Este important să recunoaștem și să apreciem acest lucru. Pentru că, în cele din urmă, inimile noastre sunt cele atinse de Dumnezeu, cele care primesc mesajul de iubire și speranţă.
Ideea unui devoţional scris de inteligenţa artificială ne aduce aminte că tehnologia este un instrument creat de noi, oamenii. Ea ne poate ajuta să ne organizăm gândurile, să împărtășim informaţii și să ne aprofundăm legătura cu Dumnezeu. Dar nu poate înlocui niciodată relaţia personală și credinţa din inimile noastre. Așadar, cu inimile deschise și cu o minte vigilentă, să îmbrăţișăm posibilităţile tehnologiei, dar și să căutăm în noi înșine călăuzirea divină. Inteligenţa artificială ne poate inspira să găsim noi modalităţi de exprimare, dar sursa de inspiraţie se află în iubirea lui Dumnezeu care locuiește în noi.
Având în vedere acest lucru, vă invit să găsiţi echilibrul între tehnologie și spiritualitate. Folosiţi instrumentele care ne sunt date pentru a răspândi vestea bună și pentru a ne încuraja unii pe alţii. Haideţi să ne întărim unii pe alţii și să creștem împreună în credinţă în comunitatea noastră
Fie ca binecuvântările lui Dumnezeu să rămână peste noi și să ne însoţească în călătoria noastră spirituală, cât și în cea legată de tehnologie. Amin.”
Unde (nu) ne putem baza pe inteligenţa artificială
Am fost foarte surprins de rezultate. Pe măsură ce am citit acest text, mi-au venit în minte câteva întrebări, printre care și următoarele: De ce a răspuns ChatGPT într-un limbaj atât de bisericesc?
Inteligenţa artificială regurgitează limbajul tipic al textelor pe care le analizează și care sunt disponibile pe internet sau în diverse baze de date.
Acest „devoţional” ar putea fi auzit în majoritatea bisericilor creștine exact în acest stil lingvistic, deși o parte din teologia lui va fi considerată problematică de către bisericile conservatoare. Ce înseamnă acest lucru pentru cazul în care inteligenţa artificială răspunde cererilor de devoţionale în „limbajul bisericesc” (cu care sunt obișnuiţi oamenii religioși) în societăţile seculare, un limbaj cu care oamenii nu sunt familiarizaţi? În acest caz, utilizatorii vor primi probabil texte livrate de inteligenţa artificială, care sunt de neînţeles pentru ei, în același mod în care predicile de la amvon rămân de neînţeles pentru ei.
Putem vedea aici o limitare a textului generat de AI – acesta regurgitează limbajul tipic al textelor pe care le analizează și care sunt disponibile pe internet sau în diverse baze de date. Nu vom găsi încă o inovaţie reală în acest domeniu. Este puţin probabil ca inteligenţa artificială să fie capabilă să scrie în curând texte inovatoare și adecvate pentru ascultători. Totuși, acest lucru s-ar putea schimba dacă, de exemplu, i-am cere să redea parabolele biblice în stilul unui autor preferat.
Cu întrebări sau solicitări mai exacte se pot obţine rezultate mai bune din partea AI. Așadar, înseamnă acest lucru că, după câţiva ani de antrenament, inteligenţa artificială va putea prelua scrierea predicilor? În cazul în care inteligenţa artificială este utilizată pentru a redacta lucrări și articole de cercetare, ce probleme etice ridică acest lucru în ceea ce privește conţinutul lor? Ce domenii de competenţă vor trebui să dobândească până atunci profesorii, pastorii și liderii? Ce trebuie să știe studenţii și profesorii despre inteligenţa artificială, pentru a o utiliza în mod productiv și etic?
Dacă acordăm o încredere nejustificată modului mecanic în care funcţionează AI, acest lucru ar putea duce la o restrângere a cunoștinţelor și la o scădere a gândirii critice.
Inteligenţa artificială va urma întotdeauna algoritmul sau legătura complexă și intimă dintre diferiţi algoritmi și va utiliza cele mai frecvente informaţii pe care le are la dispoziţie pentru a răspunde la o întrebare. Ea nu va include informaţiile care pot fi obţinute doar contra cost sau care nu sunt postate pe internet, deoarece nu are acces la aceste surse. Mă tem că acest lucru va îndrepta orice discurs știinţific sau general și mai mult spre zona „mainstream”, de masă. Prin urmare, există șanse destul de mari ca devoţionalul livrat de AI să fie înţesat de platitudini, de sfaturi cu puţină profunzime sau fără conţinut teologic și chiar să conţină afirmaţii teologice false.
Teoriile sau ipotezele susţinute de o minoritate vor fi rareori găsite în bazele de date ale inteligenţei artificiale și pot fi ignorate sau respinse. Dacă acordăm o încredere nejustificată modului mecanic în care funcţionează AI, acest lucru ar putea duce la o restrângere a cunoștinţelor și la o scădere a gândirii critice, în special pentru utilizatorii care nu sunt deja foarte familiarizaţi cu subiectul cercetării lor. Profesorii și studenţii trebuie să acorde o atenţie deosebită funcţiei și rezultatelor algoritmilor, precum și paradigmelor pe care le aplică.
Analizele multiple ale documentelor academice generate de AI au scos la iveală o problemă alarmantă: acestea conţin informaţii false, iar un procent mare din sursele pe care le citează fie nu există, fie conţin informaţii bibliografice incorecte.[1]
În timp ce mă gândeam la dobândirea abilităţilor practice necesare pentru a trăi cu inteligenţa artificială, am găsit un articol în Financial Times despre viitorul inteligenţei artificiale. O observaţie foarte interesantă a autorului suna astfel: „Pacienţii nu își doresc doctori, ei vor sănătate. Clienţii nu caută avocaţi de litigii, ei au nevoie să evite capcanele în primul rând.”
Într-o lume digitală, avem încă nevoie de convertire
Fiind oameni cu au preocupări spirituale, care caută să îndeplinească misiunea Evangheliei într-o societate informaţională, de ce avem nevoie, în afară de competenţe digitale? Care sunt nevoile oamenilor laici cu care venim în contact? Cum rămâne cu surorile și fraţii noștri din biserică? Avem nevoie, în primul rând, de o convertire reală, pentru ca în inima noastră să fie așezată o povară pentru cei pierduţi.
Atunci când vine vorba de convertire, prima întrebare pe care mi-o pun este următoarea: Cum i-a convertit Iisus pe primii Săi ucenici? Apostolul Ioan ne oferă răspunsul: „A doua zi, Ioan stătea iarăşi cu doi din ucenicii lui. Şi, pe când privea pe Iisus umblând, a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu!» Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe şi au mers după Iisus. Iisus S-a întors şi, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: «Ce căutaţi?» Ei I-au răspuns: „Rabbi (care, tălmăcit, înseamnă: Învăţătorule), unde locuieşti?” (Ioan 1:35-41).
Convertirea oamenilor, se pare, nu are de-a face atât de mult cu îmbunătăţirea conţinutului predicii. Mai degrabă are legătură cu petrecerea timpului împreună – mai întâi cu Iisus și apoi cu cei la care dorim să ajungem. Trebuie să vedem unde trăiesc ei și să slujim nevoilor lor.
Convertirea oamenilor, se pare, nu are de-a face atât de mult cu îmbunătăţirea conţinutului predicii.
Scriitoarea Ellen G. White a scris despre motivul pentru care Iisus a avut un impact atât de mare asupra celor din jurul lui:
„Cărturarii și fariseii nu simţeau decât condamnare în prezenţa curăţiei Sale; cum se făcea însă că vameșii și păcătoșii erau atrași spre Hristos? Ei nu știau că explicaţia se afla chiar în cuvintele pe care ei le-au rostit ca o acuzaţie batjocoritoare: «Acest om primește pe păcătoși.» Cei care vin la Domnul Hristos simt în prezenta Sa că și pentru ei există scăpare din abisul păcatului. Fariseii nu aveau pentru ei decât batjocură și condamnare; dar Domnul Hristos i-a întâmpinat ca fiind copii ai lui Dumnezeu, înstrăinaţi — în adevăr — de casa Tatălui, dar nu uitaţi de inima Tatălui. Și chiar starea lor mizeră și păcatul lor i-a făcut și mai mult obiectul milei și iubirii Sale. Cu cât erau mai înstrăinaţi de El, cu atât mai mare, mai aprins era dorul și mai mare era sacrificiul ce se cerea pentru salvarea lor.”
Să vorbim despre dragostea și compasiunea lui Dumnezeu oamenilor care sunt pierduţi, nesiguri, condamnaţi de ceilalţi, să avem părtășie cu ei – acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le învăţăm și să le arătăm colegilor, prietenilor și cunoscuţilor noștri. Nicio inteligenţă artificială nu ne poate ajuta să facem acest lucru. Doar dragostea lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt ne împuternicesc pentru această misiune specială. Avem nevoie să găsim echilibrul corect între tehnologie și capacitatea de a trăi într-o relaţie autentică cu semenii noștri, cărora să le arătăm dragostea și compasiunea pe care Dumnezeu ni le-a oferit nouă.
Tobias H. Koch este doctor în teologie, avocat și rector al Universităţii Adventiste Friedensau din Möckern, Germania. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.
