Viaţă aspră de refugiat

Avea doar șapte ani când a început războiul. Obișnuia să își petreacă timpul „alergând și jucându-se cu prietenii”, dar, într-o zi, casele din orașul lui au început să ardă și vecinii, să dispară. Părinţii i-au spus că era mai sigur să stea în casă.

„Atunci am simţit că ceva nu merge bine”, povesteşte David Nyoul Vincent, care s-a născut în statul Warrap din Sudanul de Sud și a ajuns în Australia, ca refugiat, în 2004. Vincent s-a trezit într-o dimineaţă și a văzut cum casa vecinului lor era mistuită de flăcări. Nu după mult timp, au apărut cadavre pe străzi.

„Într-una din zile, tatăl meu a venit acasă și ne-a anunţat că vom pleca. Mama nu putea veni cu noi, pentru că era însărcinată, aşa că am plecat fără ea și așa a început călătoria mea ca refugiat”, spune Vincent.

În fiecare an, aproape 14.000 de refugiaţi primesc azil în Australia și Noua Zeelandă. Alistair Gee lucrează la agenţia umanitară internaţională Act for Peace. „În prezent, există aproximativ 44 de milioane de persoane strămutate forţat în întreaga lume, cel mai mare număr de la mijlocul anilor 1990. Refugiaţii sunt adesea cei mai săraci dintre săraci; sunt persoanele cele mai vulnerabile şi mai exploatate”, afirmă Gee. Organizaţia lucrează pentru refugiaţi începând cu anul 1948, când a ajutat refugiaţii est-europeni să se stabilească în Australia după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Condiţiile de călătorie a unui refugiat

Două milioane de oameni au murit din cauza celui de-al doilea război civil din Sudan. Numărul persoanelor care au fost strămutate (adesea în mod repetat) din Sudanul de Sud a fost de două ori mai mare, iar Vincent şi membrii familiei lui au îngroşat numărul refugiaţilor.

Tatăl și fiul s-au alăturat unui grup de solicitanţi de azil și au călătorit desculţi timp de trei luni, inclusiv prin deșertul Sahara, până la o tabără de refugiaţi din Etiopia vecină. Sora lui Vincent a fost lăsată în grija unui membru al familiei, pentru că nu ar fi supravieţuit drumului.

„Cele trei luni de mers pe jos au fost o adevǎratǎ bǎtǎlie. N-au reuşit sǎ o câştige mulţi, mai ales copiii care nu aveau însoţitor.”

„În fiecare zi, mergeam, ne odihneam, apoi mergeam din nou”, spune Vincent, care avea aproximativ opt ani la acel moment. „Am supravieţuit cu frunze și fructe sălbatice. Nu aveam nimic, nici măcar câteva lucruri cu noi, și erau o mulţime de animale sălbatice în jur. Tot acest drum, prin arşiţa Saharei, a fost mai mult decât chinuitor. Cele trei luni de mers pe jos au fost o adevărată bătălie. N-au reuşit să o câştige mulţi, mai ales copiii care nu aveau însoţitor.”

În ciuda vocii sale suave, blânde, Vincent se face uşor auzit și vorbește cu un amestec interesant de accente – australian și african. Are o atitudine calmă și încrezătoare, care nu se schimbă nici măcar atunci când povestește despre ororile copilăriei sale și despre șederea timp de aproape două decenii în taberele de refugiaţi.

„Corpul uman este rezistent – s-a acomodat cu o singură masă şi fără medicamente adecvate, așa că [tabăra de refugiaţi] a devenit o casă obişnuită”, spune Vincent.

Prima „casă” a lui Vincent, cea din Etiopia, nu avea apă curentă potabilă, iar singura masă pe care o aveau pe zi consta din porumb fiert și fasole. Epidemiile de holeră erau frecvente; Vincent povestește despre momentul în care el și alte nouă persoane s-au îmbolnăvit de holeră, fără să aibă acces la medicamente. Vincent a fost singurul care a supravieţuit.

Aproximativ patru ani mai târziu, Vincent a fost despărţit de tatăl său, din cauza izbucnirii războiului în Etiopia. S-a mutat într-o tabără de refugiaţi din Kenya, unde și-a petrecut următorii 13 ani, înainte să primească azil în Australia. Nu şi-a mai văzut părinţii din 2007.

Creştinism în acţiune

„Nu este întâmplător faptul că creștinii și organizaţiile creștine s-au angajat de mult timp în îngrijirea și sprijinirea refugiaţilor și a altor persoane strămutate de conflicte și violenţe. Creștinii ar trebui să se intereseze [de bunăstarea refugiaţilor] și să arate dragoste și compasiune„, spune Gee.

„Încă de la începuturile sale, povestea Israelului antic a fost povestea unor oameni în exil, care locuiau în ţări străine și care sufereau opresiune și persecuţie. Povestea unor oameni disperaţi care fugeau de foamete, a unor refugiaţi care încercau să scape de brutalitate și sclavie.”

Un creștin care a dat curs acestei chemări este John Horvath, un pastor adventist de ziua a șaptea din Australia de Vest. Horvath a ajuns în Australia de Vest în 2004, după ce a lucrat în administraţia bisericii din Kiribati timp de mai mulţi ani. De atunci, a înfiinţat 10 biserici, majoritatea formate din refugiaţi din Croaţia, Thailanda, Myanmar și ţări africane precum Sudan.

„A fost nevoie să învăţ cum să iau mijloacele de transport în comun (…) și chiar lucruri simple, cum ar fi să cumpăr legume. A fost un coșmar.”

„Eu doar intram cu ei în vorbă pe stradă sau în staţia de autobuz ori îi salutam”, spune Horvath când este întrebat cum şi-a început slujirea. „Îi ajut să se instaleze într-o casă, le ofer un pachet cu alimente și îi ajut să se conecteze cu ceilalţi. Îi învăţăm să conducă, le facem cumpărăturile și îi ajutăm să aibă grijă de copiii lor.”

Horvath vorbește despre dificultăţile cu care se confruntă refugiaţii atunci când încearcă să se stabilească într-o ţară străină. Este un sentiment bine cunoscut de Vincent, care, deși se consideră extrem de norocos că a reușit să fugă în Australia, admite că acomodarea a fost „extrem de dificilă”.

Şi nu doar pentru că Vincent avea cunoștinţe limitate de limba engleză: „Imaginaţi-vă că veniţi dintr-o tabără de refugiaţi, unde totul este limitat, unde nu aveţi experienţă sau cunoștinţe despre foarte multe lucruri. Apoi, dintr-odată, ești aruncat într-un loc unde există de toate. A trebuit să învăţ cum să iau mijloacele de transport în comun, cum să primesc [și să urmez] indicaţii și chiar lucruri simple, cum ar fi să cumpăr legume. A fost un coșmar.”

Ce este un refugiat?

Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) definește refugiatul drept persoana care „în urma unei temeri justificate de a fi persecutate din cauza rasei, religiei, naţionalităţii, apartenenţei la un anumit grup social sau a opiniilor politice, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o are şi care nu poate avea sau, din cauza acestor temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări”.

Parte a comunităţii

Datorită unor oameni precum Horvath și a unor organizaţii cum este Act for Peace, refugiaţii încep să îşi găsească locul în noua lor ţară de adopţie. Programul Healing Trails, al organizaţiei Act for Peace, le oferă refugiaţilor posibilitatea de a-și împărtăși poveștile în comunitatea locală.

Vincent a participat la program și spune că l-a ajutat „emoţional și mintal. Te face să-ţi reconsideri trecutul și să-ţi regăsești puterea acolo, știind că există oameni care te ascultă.”

Doar 1% dintre refugiaţii din întreaga lume sunt reintegraţi în fiecare an; în medie, ei petrec 17 ani într-o tabără de refugiaţi, înainte de repatriere sau de integrare într-o altă ţară.

Programul contribuie la conectarea comunităţilor locale cu refugiaţii. „Ajută la demistificarea unora dintre relatările negative din mass-media despre refugiaţi. Comunitatea începe să înţeleagă cu adevărat situaţia dificilă a refugiaţilor și devine un susţinător puternic al cauzei lor”, spune Gee.

Pentru refugiaţi, părăsirea unei tabere de refugiaţi este doar începutul unei noi călătorii. Într-o ţară nouă, ei se luptă adesea cu șocul cultural și cu singurătatea, în timp ce trebuie să facă faţă necunoscutului şi neobişnuitului.

Doar 1% dintre refugiaţii din întreaga lume sunt reintegraţi în fiecare an; în medie, ei petrec 17 ani într-o tabără de refugiaţi, înainte de repatriere sau de integrare într-o altă ţară, aşa încât, noua călătorie, deși dificilă, este cel puţin plină de speranţă.

„Refugiaţii” din Biblie

• Avraam a fost nevoit să plece din casa lui din Canaan din cauza foametei; a trăit ca străin în Egipt, apoi a călătorit, până când s-a stabilit lângă stejarii lui Mamre, în Hebron (Geneza 13:18).
• Isaac a trăit în ţara filistenilor până când a fost alungat (Geneza 26).
• Iacov a fugit de foametea din Canaan şi a locuit un timp în Egipt, la fel ca Avraam. În cele din urmă, s-a stabilit din nou în Canaan, „unde locuise ca străin tatăl său” (Geneza 37:1).
• Iosif a petrecut ani ca sclav în Egipt, până când a obţinut eliberarea, a câștigat încrederea faraonului și, în cele din urmă, a devenit puternic și bogat.
• Moise a condus un popor de robi din Egipt, care a rătăcit în deșert timp de 40 de ani înainte de a intra în Canaan, ţara promisă de dincolo de râul Iordan. Totuși, acesta nu a fost sfârșitul exilului și al sclaviei pentru israeliţi. Ei au fost captivi sub imperiul asirienilor și exilaţi de babilonieni.

Israeliţii au fost eliberaţi de un Dumnezeu care aude strigătele celor din pustiu, care este alături de cei exploataţi într-o ţară străină și care cere dreptate pentru cei slabi și vulnerabili. Un Dumnezeu care ne cheamă să ne îngrijim de refugiaţi, unul dintre cele mai marginalizate grupuri din societate:

• „Dacă un străin vine să locuiască împreună cu voi în ţara voastră, să nu-l asupriţi. Să vă purtaţi cu străinul care locuieşte între voi ca şi cu un băştinaş din mijlocul vostru; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru” (Leviticul 19:33,34).
• „Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!” (Deuteronom 27:19).

Melody Tan este manager de proiect în cadrul programului TV Mums at the Table și locuiește în Sydney, Australia, împreună cu soţul și cu fiul ei. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.