Copiii de grădiniţă, noul public-ţintă al industriei cosmetice

127

Industria frumuseţii din Coreea de Sud curtează asiduu copiii, în special fetele, oferindu-le produse și servicii de la vârsta la care abia dacă ar putea citi un ingredient sau ar putea calcula preţul unui produs cosmetic. Iar ofensiva produselor de înfrumuseţare destinate copiilor nu este o tendinţă specifică doar ţării asiatice, industria cosmetică racolându-și clienţii de la vârste tot mai mici în multe părţi ale lumii.

K-beauty, industria cosmetică din Coreea de Sud, a devenit un adevărat fenomen global prin rigurozitatea tratamentelor și procedurilor sale de îngrijire, scrie Washington Post, amintind că 1 din 3 femei sud-coreene cu vârste între 19 și 29 de ani apelează la chirurgia plastică, ţara având de altfel cel mai mare număr de chirurgi plasticieni pe cap de locuitor din lume, potrivit unui studiu din 2017.

Produsele de înfrumuseţare destinate vârstelor foarte mici sunt etichetate ca fiind mai sănătoase decât cele destinate adulţilor, de la ojă solubilă în apă la tatuaje autocolante și rujuri netoxice, ba chiar și comestibile.

Saloanele spa au oferte pentru fetiţe de 4-10 ani, cărora le oferă masaje, măști pentru ten și servicii de manichiură, pedichiură și machiaj.

„Mottoul spaurilor noastre este că aici copiii se pot conecta cu mamele lor”, afirmă Grace Kim, manager la ShuShu Cosmetics, subliniind că produsele pe care le folosesc sunt sigure și pentru femeile însărcinate.

Un videoclip postat pe Youtube – „Vreau să mă machiez ca mama” – a atras 4,3 milioane de vizualizări, protagonista lui de numai 7 ani mânuind cu abilitate produse cosmetice precum oja sau rujul.

„Eroinele strălucitoare din desenele animate sunt prelucrate din cap până în picioare”, punctează Yoon-Kim Ji-yeong, profesor la Institutul pentru Corp și Cultură, de la Universitatea Konkuk, din Seul, subliniind că, pe măsură ce își imită personajele preferate, fetele învaţă că succesul unei femei se află în interdependenţă cu frumuseţea ei.

Comercializarea produselor de machiaj pentru copii chiar și de 3 ani duce la sexualizarea celor mici, „fiindcă scopul machiajului este de a te face să araţi mai bine, pentru ca altcineva să se uite la tine”, declară britanica Abi Moore, care, împreună cu sora ei, a iniţiat în 2008 campania „Pinkstinks”.

Surorile Moore spun că nu dorinţa unui copil de a experimenta lucruri noi, precum produsele cosmetice ale mamei, reprezintă problema, ci faptul că fetiţele au devenit ţinta industriei frumuseţii sau că publicitatea trimite mesaje greșite spre copiii de numai 3 ani.

Un studiu al companiei Mintel arată că adolescenţii americani de ambele sexe apelează la produsele de machiaj: 90% dintre fetele de 9-17 ani folosesc acest gen de produse, iar 2 din 5 băieţi folosesc produse de curăţare a feţei. Produsele de îngrijire corporală sunt căutate însă și de copii, astfel că 1 din 5 băieţi și 2 fete din 5 cu vârsta de 6-8 ani folosesc parfum, în timp ce 1 din 20 de băieţi și 45% dintre fetele din aceeași categorie de vârstă apelează la ruj sau la luciu de buze.

Experţii spun că sănătatea psihică a copiilor ar putea fi afectată de comercianţii care vând kituri de machiaj copiilor de vârstă preșcolară. „Am rezerve faţă de orice îi încurajează pe copiii mici să se machieze zilnic, ca un mijloc de a-și modifica aspectul”, afirmă psihologul Honey Langcaster-James, subliniind că această practică sexualizează copiii și îi presează să se preocupe în mod exagerat de aspectul lor, la vârsta la care „nu au capacitatea emoţională sau psihologică (…) de a face faţă atenţiei primite ca urmare a aranjării excesive”.

Ingredientele chimice ale produselor cosmetice pot fi nocive pentru pielea copiilor, spune Emma Wedgeworth, consultant dermatolog la British Skin Foundation, care se declară împotriva folosirii frecvente a acestor produse.

„În plus, sunt preocupată de efectul pe care îl are folosirea uzuală a acestor produse asupra imaginii corporale, care reprezintă o problemă uriașă pentru mulţi adolescenţi și adulţi tineri”, a conchis Wedgeworth.