Bradul de Crăciun poate dăuna grav sănătăţii
Nu mai e frigul de vină pentru semnele de boală tipice sezonului rece, precum nas înfundat sau tuse, ci bradul de Crăciun, spun cercetătorii în medicină de la Universitatea de stat New York.
Predică pe ritmuri techno, în Suedia (VIDEO)
Tinerii merg la discotecă şi nu mai vin la biserică? Nici o problemă, se aduce discoteca în biserică. Aceasta a fost soluţia adoptată de preotul suedez, Olle Idestrom, pentru a readuce tinerii în sânul bisericii luterane, The Church of All Saints, din Stockholm.
„Îngerul de zăpadă” din Calea Lactee (VIDEO)
Un „înger de zăpadă" a fost reperat de telescopul spaţial Hubble, în regiunea Sharpless 2-106 din Calea Lactee. Zona în care stelele s-au aşezat sub această formă a fost denumită aşa chiar de reprezentanţii NASA.
David Cameron: Suntem o ţară creştină
Marea Britanie este o naţiune creştină, prin urmare, nu trebuie să se teamă să apeleze la valorile creştine pentru a contracara „colapsul moral" al ţării, a declarat prim-ministrul David Cameron într-un discurs ţinut la Oxford, la aniversarea a 400 de ani a versiunii King James a Bibliei.
Preşedinţii moderni, în afara bisericilor
Într-un articol din revista TIME, jurnalista Amy Sullivan încearcă să explice de ce preşedinţii americani moderni nu ar mai putea să fie membri vreunei biserici. Făcând o retrospectivă a alegerilor religioase a ultimilor preşedinţi, şi a evoluţiei tehnologiei, autoarea a ajuns la o concluzie: era politicii prin internet a schimbat felul în care preşedinţii americani...
Iosif din Nazaret | Soţul fecioarei şi părintele Fiului
S-a căsătorit cu o femeie însărcinată şi a acceptat responsabilitatea creşterii şi educării unui Fiu care îi era, prin actul creator al facerii lumii, Tată. O misiune plină de riscuri şi provocări pentru un dulgher neînsemnat din Nazaret, care a atras în mod irezistibil atenţia, curiozitatea şi respectul posterităţii.
Papa a vizitat una dintre cele mai dure închisori
Cu ocazia Crăciunului, Papa Benedict a vizitat închisoarea Rebibbia, aflată la periferia Romei. Impresionat de condiţiile grele din închisoare, Suveranul Pontif a declarat că suprapopularea înseamnă dublarea sentinţei condamnaţilor şi a cerut autorităţilor să ia măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei.
Problema Israelului: segregarea în autobuze
La o întâlnire care a avut loc duminică la Ierusalim, mai mulţi lideri politici israelieni şi rabini au condamnat eforturile persistente ale evreilor ultra-ortodocşi de a obliga femeile să stea în partea din spate a autobuzelor, deşi Curtea Supremă israeliană a scos înafara legii această practică.
Pastorul iranian, încă un an după gratii
Tribunalul iranian care se ocupă de cazul lui Yousef Nadarkhani, pastorul creştin condamnat la moarte, ar putea să amâne verdictul pentru un an, permiţând autorităţilor să încerce în continuare convertirea lui la islamism, în închisoare.
O nouă recesiune bate la uşă
Liderii europeni, care se ocupă de rezolvarea crizei datoriilor suverane, trebuie să ia măsuri care să favorizeze creşterea economică, a declarat Jean-Michel Six, economistul-şef al Standard&Poor's, citat de AFP.
Martorii nașterii: Irod cel Mare
Sfânta Scriptură relatează că Iisus S-a născut în ţinutul Iudeii. Evanghelistul Matei notează că, la data aceea, Iudeea era condusă de Irod cel Mare.
Martorii nașterii: Simeon și Ana
La 40 de zile de la naştere, pruncul Iisus a fost dus la Templu pentru a fi închinat Domnului.
Biblii roz retrase pentru „finanţarea avortului"
Campania de comercializare de Biblii roz, iniţiată de organizaţia LifeWay a luat sfârșit în urma unui scandal privind dirijarea fondurilor obţinute prin program.
Imunizarea la Facebook: rezistenţa anti-reţea prinde contur
Odată cu lansarea profilurilor cu Timeline Facebook a intrat într-o nouă era a comunicării pe reţelele sociale. Câţi mai sunt însă dispuși să se alăture reţelei în noua ei eră? Un material publicat de New York Times, arată că, în ciuda statisticilor de creștere constantă a popularităţii Facebook, o mișcare anti-reţea,...
De Crăciun, Alice Cooper îi dă o Biblie lui Lady Gaga
Într-un interviu pentru revista NME, Alice Cooper a spus că ştie de ce are nevoie Lady Gaga, dacă vrea să îşi domolească puţin comportamentul: o carte de bucate şi o Biblie.
Filosoful creștin Plantinga și ofensiva împotriva ateilor
În urmă cu două săptămâni, filosoful american Alvin Plantinga și-a lansat cea mai recentă lucrare, intitulată „Where the Conflict Really Lies: Science, Religion and Naturalism". The New York Times relatează despre conceptul filosofic din spatele cărţii, într-un material ce spune povestea filosofului care a luat o poziţie în favoarea lui Dumnezeu.
Este sigur: bărbatul perfect NU există
Un studiu efectuat pe 2.000 de femei a ajuns la o concluzie pe cât de interesantă, pe atât de utilă: nici măcar una dintre femei nu s-a declarat pe deplin mulţumită de „jumătatea" cu care îşi împarte viaţa. Potrivit cercetătorilor, deşi mulţi bărbaţi au "calităţi incontestabile", majoritatea sunt plini de "defecte".
Tineri rockeri indonezieni au primit o lecţie dură de Islam
Zeci de tineri din Aceh, Indonezia, iubitori ai muzicii rock, au fost raşi în cap şi deposedaţi de bijuteriile corporale, după ce poliţia a hotărât că sunt un pericol pentru valorile islamice.
Omenirea ar putea vedea Chivotul Legii
Chivotul Legii, despre care Biblia spune că adăposteşte Tablele Legii, date de către Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai, s-ar afla într-o capelă a Bisericii St. Mary din Etiopia, încă din anul 196, susţine fotograful britanic Tim Makins, care spune că ar fi descoperit chivotul într-o excursie întreprinsă în Etiopia.
Victoria’s Secret, companie construită pe spatele copiilor
Lovitură de onoare pentru faimoasa companie americană de lenjerie intimă, Victoria's Secret. Conform investigaţiilor făcute de jurnaliştii de la Bloomberg News Agency, se pare că luxoasele piese de lenjerie intimă sunt făcute din bumbac strâns de copii care sunt obligaţi să muncească pe plantaţiile din Burkina Faso.
Rabinul Sacks: Europa îşi pierde sufletul iudeo-creştin
Jonathan Sacks, şef rabin al Marii Britanii şi al Commonwealth-ului britanic, i-a mărturisit lui Benedict al XVI-lea temerile sale cu privire la faptul că Europa îşi pierde moştenirea iudeo-creştină, devenind din ce în ce mai nemulţumită de răspunsurile oferite de secularism şi materialism.


















