Studiu: extremismul religios a fost asociat cu teama şi nevoile sociale
Întrebaţi dacă ar fi gata să moară pentru credinţa lor sau să se înroleze în armată şi să lupte pentru ţara lor, subiecţii unui studiu realizat la Universitatea York au fost mai înclinaţi să răspundă afirmativ în contextele provocatoare de teamă, conform unor studii publicate în Journal of Personality and Social Psychology. Site-urile ateiste, precum...
Furtunile continuă să facă ravagii în Europa şi Asia
După ce uraganul Alex a lovit Mexicul, e rândul Germaniei să sufere efectele unei tornade. Între desele dezastre cauzate de precipitaţiile abundente intră şi o serie de inundaţii masive în India şi China.
Revista Inspire instigă la executarea celor care îl defăimează pe Mahomed
„Vom lansa atacuri, vom bombarda, vom asasina, şi fie ca mamele noastre să ne plângă moartea, dacă nu ne vom ridica în apărarea (lui Mohamed)”, scrie un articol din primul număr al revistei Inspire, publicată în limba engleză de al-Qaida.
România, pe locul 3 în topul supraponderalităţii în Europa
Peste 4 milioane din populaţia României suferă de obezitate şi 50% dintre locuitorii ţării sunt supraponderali, arată statisticile Insitutului de Endocrinologie „C.I. Parhon". Aceste cifrele au urcat ţara noastră în top 3 al ţărilor cu cei mai mulţi supraponderali, imediat după Grecia şi Iugoslavia, scrie România Liberă.
Clericii musulmani se opun educaţiei obligatorii în India
Clericii musulmani din India se opun legislaţiei privind educaţia obligatorie deoarece se tem că aceasta ar putea scoate în afara legii funcţionarea seminarelor teologice musulmane, informează Hindustan Times.
Capelan demis după ce s-a rugat în numele lui Iisus
După ce a fost concediat din postul de capelan al Casei Reprezentanţilor, pentru că s-a rugat "în numele lui Iisus", un pastor din statul american Carolina de Nord a solicitat legislativului statului să îi prezinte scuze şi să îl invite din nou să se roage, de data aceasta necenzurat relatează Christian Post.
Episcopatul feminin divizează Biserica Anglicană
O criză internă ameninţă să capete proporţii istorice, în timp ce membrii clerului au respins propunerea Sinodul Bisericii Anglicane ca, printr-o concesie, femeile să poată fi avansate la funcţia de episcop.
Vaticanul are un deficit bugetar de 4,1 milioane de euro
Vaticanul se confruntă cu al treilea an consecutiv de pierderi financiare. În 2009, deficitul bugetar al Sfântului Scaun a fost de 4,1 milioane de euro, transmite BBC.
Vampirismul vine din toamnă şi în România
Citându-l pe Adam Possamai, specialist în sociologia religiei la University of Western Sydney și interesat de impactul vampirismului în societate în ultimele 4 decenii, site-ul australian afirmă că „Vampirul nu mai este monstrul care trebuie distrus obligatoriu. Acum este un personaj de tip superman, spre care...
Renunţarea la moneda euro ar aduce creştere economică
Desfiinţarea zonei euro şi revenirea la monedele naţionale le va permite ţărilor europene să revină la creştere economică, a declarat Cristopher Smallwood, economist la Capital Economics.
Scandal în Portugalia! Imaginea lui Iisus a fost asociată revistei Playboy
Ediţia portugheză a revistei Playboy a fost retrasă de pe piaţă din cauza scandalului izbucnit în urma prezentării lui Iisus printre femei dezbrăcate, anunţă Mediafax. Numărul i-a fost dedicat scriitorului portughez José Saramago, decedat recent, autorul unui roman controversat despre natura umană a lui Iisus.
Confuzie şi declaraţii pestriţe la acordarea unei distincţii onorifice PFP Daniel
Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a fost numit cetăţean de onoare al oraşului Braşov. Ziarul Gândul descrie un tablou caragialesc, condimentat cu detalii circumstanţiale şi declaraţii pestriţe de la eveniment.
Clericii iranieni le vor scoate tinerilor Occidentul din cap
Sute de clerici musulmani vor fi trimişi în şcolile din Teheran (Iran), începând din toamnă, pentru a combate influenţa occidentală asupra copiilor şi tinerilor, au anunţat oficiali ai guvernului iranian.
O sectă orgiastică a fost anihilată în Rusia
Poliţia rusă a anihilat o sectă care organiza orgii, membrii acesteia fiind „încurajaţi şi supuşi presiunii psihologice pentru a avea raporturi sexuale fără limită unii cu alţii, inclusiv în prezenţa minorilor". Au fost arestate 108 persoane, notează Mediafax.
Studiu: Cei care citesc Biblia zilnic au datorii mai puţine
Persoanele care citesc Biblia zilnic au mai puţine datorii decât cei care o citesc mai rar sau chiar deloc. De asemenea, aceste persoane au o disponibilitate mai mare de a susţine financiar diferitele proiecte ale bisericilor din care fac parte, conform unui studiu realizat de StateofthePlate.info.
Papa a numit un nou lider pentru ordinul Legionarii lui Christos
Papa Benedict al XVI-lea l-a numit astăzi pe arhiepiscopul Velasio De Paolis în funcţia de conducător al ordinului Legionarii lui Christos. De Paolis deţine şi funcţia de conducător al Biroului Financiar al Vaticanului.
Scandalul melaminei din lapte revine în China
Oficialii de la protecţia consumatorului din China au confiscat nu mai puţin de 64 de tone de lactate contaminate cu o substanţă chimică toxică numită melamină.
Sarcinile la adolescenţă predispun la naşteri premature
Adolescentele însărcinate se confruntă mai des cu naşterile premature decât mamele de douăzeci de ani, arată un studiu irlandez, citat de BBC.
Video: Femeia iraniană condamnată pentru adulter nu va mai fi ucisă cu pietre
Autorităţile iraniene au anunţat că femeia condamnată la moarte prin lapidare pentru că a comis adulter nu va mai fi ucisă cu piertre. Declaraţia oficialilor nu specifică însă în mod clar dacă femeia va fi graţiată de pedeapsa cu execuţia.
Video: Marea Britanie e în război cu religia creştină
Creştinii din Marea Britanie care îşi exprimă convingerile religioase la locul de muncă riscă să fie retrogradaţi sau concediaţi. Guvernul britanic ameninţă dreptul creştinilor la liberă exprimare şi practică a credinţei lor, simultan cu promovarea activă a drepturilor homosexualilor, notează CBN.com.
Fenomenul penticostal-harismatic va fi studiat la nivel global
„Penticostalismul la nivel global este una dintre mișcările religioase cu cel mai mare dinamism și potenţial de transformare ale secolului 21", afirmă Kimon Sargeant, vicepreședinte al John Templeton Foundation, citat de publicaţia Pentecostal Evangel.










