Esenţiale azi, 8 martie

70

Dăncilă spune că a convenit cu Timmermans să formeze o echipă mixtă de experţi privind MCV

O comisie mixtă, formată din experţi guvernamentali și experţi europeni de la Bruxelles, ar urma să evalueze în parteneriat dacă Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) este sau nu „discriminatoriu”, așa cum îl consideră executivul de la București. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că alcătuirea acestei comisii este o iniţiativă comună a guvernului român și a prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans. Miercuri, la Bruxelles, acesta i-a transmis premierului Dăncilă îngrijorarea cu privire la situaţia din Justiţie, potrivit unui purtător de cuvânt al CE.

Zeci de pagini, grupuri şi conturi de propagandă din România au fost închise de Facebook

Peste 30 de pagini Facebook, grupuri și conturi românești au fost eliminate de companie pe fondul dovedirii suspiciunii că acestea ar fi parte a unei reţele propagandistice care susţinea poziţii partizane în favoarea Partidului Social-Democrat. Facebook a anunţat că închiderea acestor pagini a fost determinată nu de conţinutul lor, ci de comportamentul lor: „Administratorii paginilor şi deţinătorii conturilor postau de obicei despre ştiri locale şi chestiuni politice, inclusiv ştiri partizane sub semnături fictive în sprijinul Partidului Social-Democrat (PSD). De asemenea, ei au distribuit relatări conflictuale şi au promovat conţinuturi găzduite de mai multe domenii de internet care se descriau drept website-uri noi. Deşi persoanele din spatele acestei activităţi au încercat să-şi ascundă identităţile, procedurile noastre de verificare au arătat că o parte a acestei activităţi era legată de o persoană asociată cu PSD”, au motivat reprezentanţii Facebook.

Infringement împotriva României pentru OUG 114, care decide plafonarea preţului gazelor

Comisia Europeană a deschis procedura de infrigement împotriva României, acuzată că, prin OUG 114, a încălcat Directiva privind gazele naturale și Regulamentul privind siguranţa furnizării de gaze. CE a avertizat că sistemul preţurilor reglementate ar putea expune consumatorii casnici la pericolul creșterii excesive a preţurilor. Ministerul Energiei aşteaptă comunicarea oficială a deciziei de la Bruxelles, au declarat reprezentanţii ministerului, relatează PROTV.

Parlamentul European o va susţine pe Laura Codruţa Kovesi la negocierile cu Consiliul Uniunii Europene, pentru funcţia de procuror-șef european

Laura Codruţa Kovesi a fost nominalizată de Parlamentul European pentru ocuparea funcţiei de procuror-șef european, transmite un comunicat al Grupului Verzilor, care are un membru în echipa de negociatori. Echipa de negociere cu Consiliul pentru poziţia de procuror șef al Parchetului European va fi formată din trei persoane: Claude Morales (S&D, Marea Britanie), președintele comisiei LIBE; Ingeborg Grassle (PPE, Germania), președinta comisiei CONT și Judith Sargentini (Verzi, Olanda), vicepreședinta comisiei LIBE. Cei trei vor avea mandat clar să o susţină la negocieri pe Laura Codruţa Kovesi.

Prelungire de termen la Declaraţia Unică a PFA și a altor persoane și la redirecţionarea a 2% din salariu către ONG-uri

Guvernul urmează să prelungească în 2019 termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice pe venituri pe PFA și ale persoanelor fizice cu activităţi independente sau chirii, precum și termenul pentru redirecţionarea a 2% din impozitul pe salarii către ONG-uri, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă pregătit de Ministerul Finanţelor. Termenul se prelungește de la 15 martie la 31 iulie, în acest an.

NASA scrie istorie. Prima ieşire în spaţiu exclusiv feminină

La 29 martie, NASA a anunţat prima misiune cu un echipaj alcătuit exclusiv din femei. Anne McClain şi Christina Koch vor ieşi în spaţiul cosmic în cadrul expediţiei 59. Misiunea lor va fi sprijinită de la sol, din partea Agenţiei Spaţiale Canadiene, de controlorul de zbor Kristen Facciol, care se va afla la pupitrul Centrului Spaţial Johnson al NASA, din Houston.

Rusia a aprobat o lege prin care îi pedepsește pe cei care critică Guvernul şi alţi oficiali

O lege controversată care le permite autorităţilor să reţină orice persoană ce manifestă „lipsă de respect” faţă de autorităţile de stat pe reţelele sociale online a fost aprobată de către parlamentul rus. Legea prevede aplicarea unei amenzi de până la 100.000 de ruble (6.359 lei) pentru mesaje „indecente” postate pe reţelele de socializare online.

Ungaria va înlocui panourile anti-Bruxelles săptămâna viitoare – consilier al lui Orban

Panourile publicitate în care este atacat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, în preambulul alegerilor pentru Parlamentul European, din luna mai, vor fi înlăturate săptămâna viitoare, atunci când în locul lor vor fi afișate mesaje despre intenţiile premierului Viktor Orban de a spori natalitatea în Ungaria. Anunţul a fost făcut de Gergely Gulyas, șeful de personal al premierului Orban.

Simbol concret al Brexitului: Autoritatea Bancară Europeană se mută la Paris

O nouă consecinţă a ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană s-a concretizat miercuri, odată cu ceremonia oficială de transfer a Autorităţii Bancare Europene (ABE) de la Londra la Paris, relatează Hotnews. Organismul de reglementare financiară – însărcinat în special cu realizarea, la fiecare doi ani, a aşa-numitelor stress tests („teste de rezistenţă”) pentru băncile europene – şi cei 200 de angajaţi ai săi se vor instala în turnul Europlaza din cartierul La Défense, în Hauts-de-Seine. Mutarea nu va deveni efectivă decât la data de 3 iunie, potrivit Le Monde.

Islamist francez, condamnat pentru un atac terorist comis în Belgia în 2014

Islamistul francez Mehdi Nemmouche a fost găsit vinovat joi seară de comiterea a patru asasinate cu caracter terorist pe 24 mai 2014 la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, anunţă autorităţile belgiene, citate de cotidianul Le Figaro, citat de Mediafax. Un alt cetăţean francez, Nacer Bendrer, acuzat de furnizarea armelor folosite în atac, a fost găsit vinovat de complicitate. Cei doi, care au negat comiterea faptelor, riscă să fie condamnaţi la detenţie pe viaţă pentru acest act antisemit.

Alina Kartman
Cu peste 10 ani de experiență în presa online din România, Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST.