Libia va avea o lege bazată pe sharia

113

Legislaţia Libiei va avea la bază legea islamică, sharia, a anunţat preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie, Mustafa Abdeljalil.

„În calitate de ţară islamică, am adoptat sharia ca lege esenţială şi orice lege care va încălca sharia va fi nulă din punct de vedere legal şi neavenită", a declarat Abdeljalil în faţa a zeci de mii de persoane reunite pentru o ceremonie de proclamare a „eliberării ţării", informează Mediafax.

Liderul autorităţilor de tranziţie a afirmat încă de la jumătatea lunii septembrie că islamul va fi principala sursă a legislaţiei în noua Libie, respingând orice ideologie extremistă.

„Mă rog pentru sufletele martirilor care au aşteptat această zi", a spus Mustafa Abdeljalil.

Schimbarea legii privind căsătoria şi divorţul, precum şi deschiderea unor bănci islamice în Libia reprezintă câteva din noile reglementări care vizează poporul libian, după uciderea dictatorului Muamar Gaddafi de către revoluţionari.

Abdeljalil a adresat un mesaj şi ţărilor arabe încă frământate de conflicte, Siria şi Yemen, cărora le-a urat să reuşească să obţină ceea ce îşi doresc şi să învingă, notează HotNews.

(Foto: europalibera.org)