Obama a anunţat un program istoric de sprijinire a Africii

453

Summitul Africa, organizat de Casa Albă la Washington D.C., s-a încheiat ieri cu promisiunea președintelui american că SUA vor sprijini financiar îmbunătăţirea securităţii în șase state africane și că vor înfiinţa o forţă de reacţie rapidă pentru menţinerea păcii în alte șase state ale continentului african.

Președintele a vorbit despre alocarea a nu mai puţin de 65 de milioane de dolari, în primul an, pentru a ajuta Kenya, Tunisia, Mali, Nigeria, Niger și Ghana „să pună pe picioare forţe de securitate solide și profesioniste, care să le poată ajuta să-şi asigure ele însele securitatea”.

În Ghana, Etiopia, Senegal, Tanzania, Rwanda şi Uganda ar urma să fie înfiinţată o forţă africană de reacţie rapidă, care va menţine pacea pe continent. În acest scop, circa 110 milioane de dolari vor fi alocate anual, pe o perioadă de trei până la cinci ani.

Fondurile vor facilita formarea, echiparea și antrenarea unor formaţiuni specializate în menţinerea păcii, însă ţările africane trebuie să își ia angajamentul că își vor desfășura rapid efectivul militar în caz de necesitate.

Scopul anunţat al acestei iniţiative este acela de a „consolida cooperarea în materie de securitate pentru a face faţă mai eficient ameninţărilor comune, precum terorismul sau traficul de carne vie”, după cum a subliniat președintele american, citat de AFP.

În contextul în care securitatea internaţională este grav afectată de conflicte vechi aflate încă în desfășurare în Fâșia Gaza, Ucraina, Irak, Siria – pentru a numi doar câteva – și în condiţiile în care revirimentul Ebola reprezintă o ameninţare tot mai îngrijorătoare, e surprinzător că președintele Americii se preocupă de o chestiune aparent neurgentă, cum este securitatea Africii.

Cea mai presantă întrebare

„De ce tocmai acum?” este întrebarea la care diverși analiști au venit cu răspunsuri pertinente și îndepărtate de imaginea de mântuitoare a lumii, pe care America și-o asumă deseori, mai mult sau mai puţin transparent.

Dacă avea pe inimă chestiunea Africii, de ce și-a amânat președintele american implicarea până în al șaselea an al președinţiei sale, se întreabă Peter Foster, analist la The Telegraph, sugerând că trebuie să existe niște motive solide pentru care Africa a devenit subit o prioritate pentru administraţia americană. Există multiple scenarii plauzibile.

Niciunul dintre cei 42 de predecesori ai președintelui Obama nu a realizat un summit de tipul celui care tocmai s-a încheiat. Însă nici rădăcinile sale africane, nici degajarea rezultată din faptul că nu îl mai așteaptă niciun posibil mandat nu au cântărit atât de mult în decizia de a organiza conferinţa cum a cântărit obiectivul ei financiar.

Boomul economic african

Potrivit Fondului Monetar Internaţional, în Africa se găsesc 12 din primele 20 de ţări care au experimentat cea mai rapidă dezvoltare economică, la nivel mondial, anul acesta. Între continente, Africa are cea mai accelerată dezvoltare economică, în mare parte datorită investiţiilor chineze.

Într-un interviu acordat prestigioasei publicaţii The Economist, Barack Obama se declara convins de faptul că „America ar putea fi un factor pivotant în avansarea Africii la un nivel superior de creștere și în integrarea continentului în lumea economică, într-o manieră care ar fi benefică populaţiei Africii și din altă perspectivă decât cea de sursă de resurse.” [Când spune „resurse”, președintele se referă la acea bogăţie naturală africană, care încă abundă în ciuda celor aproape cinci secole de exploatare străină.]

Declaraţia președintelui are două ramificaţii. Pe de o parte, lovește în politica centrată pe resurse, pe care Beijingul a aplicat-o în relaţiile africane. Însă relaţia cu China a avut și circumstanţe pe care cea cu America nu le are.

Activistul Nii Akuetteh nota pentru Al Jazeera că această politică s-a bazat pe tehnica flatării. Mai exact, pentru a-și asigura favoarea liderilor africani, China „nu a folosit tactica atlantică a comerţului și a colonialismului de tip sclavagist, ci a preferat să le ofere liderilor africani un tratament de tip «covorul roșu».” Americanii, în schimb, i-au chemat pe africani în grup la acest summit și, mai mult, în ciuda lobby-ului făcut în acest sens, administraţia americană nu a organizat nicio întâlnire bilaterală între Obama și lideri de stat africani.

Pe de altă parte, declaraţia lui Obama stipulează că Africa ar putea avea de câștigat din investiţiile pe care americanii sunt interesaţi să le facă în Africa. Însă ceea ce alimentează neîncrederea faţă de bunele intenţii ale americanilor este momentul ales pentru manifestarea acestui interes, unele voci acuzând că atractivitatea Africii pentru alte mari puteri globale este elementul care i-ar putea creşte atractivitatea în ochii americanilor.

Mo Ibrahim, un nativ sudanez devenit gigant al industriei telecom africane, a întrebat în timpul conferinţei de ce, spre deosebire de oamenii de afaceri din China, Brazilia și Europa, afaceriștii americani au descoperit abia acum oportunităţile din Africa. „Nu s-a dus niciunul dintre noi în Brazilia, Asia sau China să le spună «auziţi, veniţi și investiţi în Africa». Au aflat singuri și au venit și au investit. Așa se comportă oamenii de afaceri”, a adăugat Ibrahim. Analistul Peter Foster a mers chiar mai departe în această direcţie, comparând Statele Unite cu o persoană care, după ce a întârziat la o petrecere, are pretenţia de a deveni sufletul ei – Foster deplângând astfel atitudinea de exagerare a propriilor merite pe care o vede drept tipic americană.

Potenţialul militar

Analistul Nii Akuetteh remarca faptul că „măreaţa strategie” prezentată explicit de către președintele Obama privind combaterea terorismului global vine într-un moment în care poporul american este ferm hotărât împotriva mersului la război. Prin urmare, în opinia lui Akuetteh, motivaţia mai profundă a administraţiei este aceea de a „antrena și echipa sistematic militarii africani să lupte ei înşişi”.

În interviul acordat în The Economist, președintele Obama oferea perspectiva americană: „e interesant. Prezenţa forţelor americane este întotdeauna o sursă de ambivalenţă oriunde în lume. Dacă nu suntem acolo, oamenii cred că îi neglijăm. Dacă suntem acolo, cred că militarizăm regiunea.” Însă liderul american a subliniat că „nu vrea ca [africanii] să creadă că singurul nostru interes este să [îi folosim ca să] evităm ca teroriștii să ajungă pe scena internaţională. Ci vrem ca ei să vadă (…) securitatea ca parte dintr-o agendă mai largă.”

Mai devreme sau mai târziu

În rezumat, critica adusă deciziei anunţate cu entuziasm de administraţia americană are patru piloni: 1) faptul că ar fi centrată pe exploatarea resurselor naturale africane; 2) faptul că ar fi fost alimentată de creșterea competiţiei economice internaţionale; 3) faptul că ar urmări exploatarea militară a Africii și 4) faptul că a fost generată de conștientizarea creșterii economice exponenţiale pe întregul continent.

Asigurările contrare acestor bănuieli, pe care președintele Obama le-a oferit cu elocvenţa care îl caracterizează, vor putea fi verificate doar în timp. Însă indiferent care vor fi rezultatele, e benefic să reţinem suspiciunile ridicate azi, pentru că ele ar putea fi semnificative în stabilirea unei direcţii în viitor.