SUA: Până la 40% din alimente ajung la gunoi

45

Un studiu despre percepţiile, atitudinile și comportamentele tinerilor americani arată că aceștia obișnuiesc să arunce mâncarea fără a considera că există o problemă reală în modul în care se raportează la alimente și la deșeurile alimentare.

Rezultatele sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât, în societatea americană, găsirea unei soluţii la irosirea alimentelor este presantă, peste o treime din mâncare ajungând, în final, la coșul de gunoi.

Un studiu din 2018, realizat de cercetători de la Universitatea din Illinois, a analizat modul în care studenţii care locuiesc în campus și în afara lui percep consumul de alimente. Studenţilor li s-a cerut să menţioneze unde au mâncat, ce alimente au folosit și care a fost destinaţia resturilor alimentare. Rezultatele au arătat că tinerii se înscriu în trendul risipitor al societăţii, aruncând chiar mai multă mâncare decât adulţii și simţindu-se prea puţini responsabili de comportamentul lor.

Unele comportamente de gestionare a alimentelor fie nu au fost deprinse, fie nu au fost considerate necesare, a mai arătat studiul. Studenţii ar putea fi instruiţi asupra planificării meselor sau a cumpărăturilor, așa încât procentul alimentelor perisabile care ajung la gunoi să fie cât mai mic, însă e dificil ca ei să asimileze și să practice informaţii care nu se pliază pe stilul de viaţă al unui student din campus, obișnuit să ia masa la cantină.

Per ansamblu, studiind și comportamentul studenţilor care locuiau în afara campusului, impresia a fost de apatie a tinerilor faţă de subiectul risipei alimentare. O bună parte a studenţilor a avut tendinţa de a cataloga impactul alegerilor personale drept insignifiant în puzzle-ul risipei generale, afirmă Cassandra Nikolaus, doctorand în nutriţie, care a coordonat studiul.

„Mulţi au spus că aceste lucruri sunt în afara controlului lor”, a punctat Brenna Ellison, coautor al studiului, descriind lipsa de informare a tinerilor și derutantele lacune în ce privește subiectul risipei alimentare, care n-a reușit să se fixeze în educaţia școlară așa cum a făcut-o, de exemplu, subiectul schimbărilor climatice.

Risipa alimentară a studenţilor e cu atât mai intrigantă cu cât ea se intersectează cu penuria de alimente și cu instabilitatea locuinţei unui procent însemnat de studenţi. Astfel, un studiu realizat de Universitatea Temple și de Wisconsin HOPE Lab pe un lot de 43.000 de studenţi, de la 66 de instituţii (31 de colegii și 35 de universităţi cu programe de studiu de 4 ani), a descoperit că 36% nu au suficientă mâncare, 36% au locuinţe nesigure (de exemplu, există riscul evacuării din cameră, pentru neplata utilităţilor), în timp ce 9% spun că sunt fără adăpost.

Acesta este o parte din ceea ce Susan Caminiti, jurnalistă la CNBC, eticheta drept „secretul murdar al Americii”: 42 de milioane de americani nu au acces la alimente suficiente, adecvate nutriţional, sau cel puţin nu-și pot acoperi nevoile de hrană în mod constant, potrivit organizaţiei Feeding America. Risipa de mâncare a americanilor își sporește miza atunci când este așezată faţă în faţă cu penuria alimentară a unor categorii sociale.

În SUA se aruncă 150.000 de tone de alimente zilnic, adică o jumătate de kilogram de alimente de persoană pe zi. De fapt, 30-40% dintre alimente ajung în final la gunoi, cu efecte deloc neglijabile asupra securităţii alimentare, cheltuirii resurselor și schimbărilor climatice – conform estimărilor făcute de USDA’s Economic Research Service.

În 2015, Departamentul de Agricultură din SUA a anunţat că reducerea deșeurilor alimentare cu 50% până în 2030 reprezintă un obiectiv naţional. Educaţia publicului va reprezenta cheia schimbărilor de atitudine și comportament, afirma Tom Vilsack, secretarul Agriculturii din SUA. În anii ‘60 și ‘70 americanii încă mai aruncau gunoiul pe fereastră ori pe autostrada, însă educaţia le-a corectat aceste derapaje, iar în prezent o astfel de conduită este pur și simplu inacceptabilă din punct de vedere cultural.

Este nevoie de o schimbare de mentalitate care poate fi reprodusă și în cazul altor comportamente deficitare, iar Vilsack declară că noua provocare ce stă înaintea Americii este aceea de a „crea o generaţie de americani care să devină sensibili la deșeurile alimentare”.