Obama pierde prima dezbatere televizată

33

Presa americană l-a declarat pe Mitt Romney câştigătorul primei dezbateri televizate pe teme economice, din cele trei dezbateri organizate cu o lună înainte de alegeri.

CNN, Huffington Post, ChristianScienceMonitor şi alte publicaţii şi-au deschis ediţiile de joi dimineaţă cu Mitt Romney pe prima pagină. CNN a organizat şi un sondaj telefonic pe 430 de persoane, din care a reieşit că 67% dintre telespectatorii intervievaţi l-au preferat pe Romney lui Obama, iar 61% au considerat că Obama s-a prezentat sub aşteptările lor, în timp ce 82% au apreciat că Romney a vorbit mai bine decât se aşteptau.

Prima dezbatere televizată a durat o oră şi jumătate, iar principala temă a confruntării a fost economia, printre subiectele abordate figurând impozitele, sănătatea şi soarta guvernului federal.

Obama, care avea un uşor avans în sondaje a părut mai puţin pregătit decât contracandidatul său şi a reluat stilul discursurilor sale electorale, încercând să asigure spectatorii că planul său este cel bun.

Romeny însă a fost foarte exact şi sigur pe sine şi a insistat mai ales asupra datelor care, în opinia sa, arată incompetenţa peşedintelui în exerciţiu în materie de economie, în special deficitul bugetar care a rămas superior sumei de 1.000 de miliarde de dolari, în pofida promisiunilor lui Obama de a îl reduce la jumătate. Economia a fost punctul forte al întregii sale campanii şi a dovedit-o şi la dezbateri.

Următoarea dezbatere televizată va avea loc pe 16 octombrie între vicepreşedintele în funcţie, Joe Biden, şi candidatul la funcţia sa, Paul Ryan.