Ajuns pe sol american după prima sa întâlnire bilaterală cu omologul rus, președintele SUA, Donald Trump, încearcă să repare daunele de imagine pe care și le-a creat sieși și Partidului Republican după conferinţa de presă comună a celor doi lideri.

Președintele american a cauzat o furtună mediatică acasă după ce a declarat în cadrul conferinţei de presă că mai degrabă crede în dezminţirile lui Putin decât în concluziile agenţiilor americane de securitate și informaţii, care i-au garantat că Rusia a fost implicată în alegerile din 2016. Negarea sa, de faţă cu președintele rus, a venit la doar câteva zile după ce un mare juriu american a acuzat 12 ruși de piratarea serverelor Partidului Democrat și de transmiterea unor e-mailuri aparţinându-i lui Hillary Clinton către Wikileaks, care apoi le-a făcut publice în plină campanie electorală.

„Oamenii noștri au venit la mine, Dan Coats (n.r. directorul Serviciului Naţional de Informaţii din SUA) și alţii au venit la mine și mi-au spus că ei cred că Rusia a fost implicată. Îl am aici de faţă pe președintele Putin, care tocmai a spus că nu a fost Rusia (…) și nici nu văd vreun motiv pentru care ar fi fost”, a declarat președintele Trump în cadrul conferinţei comune de presă. În replică, Serviciul Naţional de Informaţii din SUA a dat o declaraţie rară, în care reiterează ideea că „am fost clari în ce privește evaluarea noastră privind ingerinţa rușilor în alegerile din 2016 și eforturile lor continue de a ne submina democraţia și vom continua să oferim informaţii obiective în sprijinul securităţii noastre naţionale”.

Lesne de înţeles, Trump a fost aspru criticat în presa americană, chiar și de către cei care îi ţin isonul de obicei, cum ar fi canalul de știri Fox News, unele discursuri mergând până la comentarii despre trădare de ţară. Partidul Republican este în cea mai ingrată poziţie posibilă, aceea de a susţine legitimitatea mandatului lui Trump și în același timp de a admite și sancţiona imixtiunea rușilor în alegeri, care a avut un impact negativ asupra contracandidatei lui Trump, Hillary Clinton.

De partea lui, Trump încearcă să calmeze apele susţinând că de la început a acceptat concluziile serviciilor de informaţii și că are un „mare respect” pentru agenţiile federale, iar declaraţiile sale din Helsinki nu sunt decât un caz de formulare nefericită – când a spus că „nu văd niciun motiv ca Rusia să fie (cea care a procedat la acest amestec)” voia de fapt să spună că „nu văd niciun motiv ca Rusia să NU fie (cea care a procedat la acest amestec)”. Greu de crezut că asta va limpezi apele, însă, pe de altă parte, situaţia este de așa natură în Statele Unite, încât americanii cu greu se mai tot înţelege chiar și pe adevărurile obiective, dar mai ales în ce îl privește pe Trump, arată un nou sondaj.

Poate adevărul să îi supravieţuiască erei Trump?

Poate că vă amintiţi de înregistrarea aceea video în care Donald Trump explică cum abordează el femeile, care a fost făcută publică în timpul campaniei electorale. Ei bine, Trump a recunoscut: „Am spus-o. A fost greșit din partea mea și îmi cer iertare.” Dar sondaje realizate recent printre suporterii lui Trump, la mai bine de un an de la eveniment, arată că 49% dintre ei nici măcar nu sunt siguri că Trump este cel care apare pe înregistrare, iar 9% sunt siguri că nu este el, în ciuda faptului că și el a recunoscut acest lucru.

Indiferenţa faţă de adevăr și onestitate în mandatul Trump, care se specializează în a le oferi oamenilor diverse meniuri cu adevăruri alternative, a provocat un val nou de cercetări și polemici în rândul cercetătorilor sociali, al filosofilor și analiștilor politici despre cine este de vină, care sunt consecinţele și care pot fi soluţiile la această problemă. Consensul pare să fie că nu trăim chiar într-o lume „post-adevăr”, dar că într-adevăr oamenii sunt mai indiferenţi faţă de adevărul obiectiv. În ce îl privește pe Trump, există o logică în spatele lipsei de onestitate, a sa și a administraţiei sale, dar nu este nicidecum un joc de șah al cărui final nu îl intuim, ci pura subordonare a realităţii în faţa ambiţiilor personale. „Scopul propagandei nu este să convingi pe cineva că ai dreptate, ci să demonstrezi că ai autoritate asupra adevărului însuși. Atunci când un lider este destul de puternic, poate să sfideze realitatea”, explică Lee McIntyre, în cartea Post-Truth. Adaugă la aceasta social media și o educaţie civică în colaps și o să devină aproape imposibil să mai ai dezbateri politice de substanţă.

Soluţiile sunt diverse și destul de ambigue. Unii experţi ne încurajează să sfidăm tendinţa de a deveni cinici și de a ne resemna și să susţinem, cum putem, presa liberă și instituţiile de învăţământ. Alţii ne sfătuiesc să trecem cu vederea unele greșeli, să fim vigilenţi, dar să nu facem un scandal din orice. Jurnalismul de investigaţii este foarte important în această perioadă și trebuie susţinut, chiar și prin donaţii, este o altă părere. McIntyre este printre puţinii care, în lupta împotriva dezinformării, face apel la introspecţie și umilinţă. „Este ușor să identifici un adevăr pe care altcineva nu vrea să îl vadă. Dar câţi dintre noi suntem pregătiţi să ne îndoim de ceva ce vrem să credem chiar și atunci când o mică voce ne șoptește că nu cunoaștem toate detaliile?” citează Washington Post.