În Seul, la primele ore ale dimineţii, un aflux de mii de oameni înviorează orașul. Sunt creștinii care se îndreaptă spre biserica Myungsung. Așteaptă în frig și întuneric până când vine semnalul de intrare. Apoi, în mod organizat, intră și își ocupă locurile pentru rugăciune.
Myungsung este cea mai mare biserică prezbiteriană din lume și, parcă pentru a face situaţia și mai incredibilă, congregaţia nu se mulţumește să ţină un serviciu divin în fiecare dimineaţă. Îl repetă de patru ori în cursul dimineţii.
„Creștinii nu pot trăi fără credinţă și rugăciune nici măcar pentru o clipă. Consider că rugăciunea de dimineaţă este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noi. Deci, particip cu bucurie la întâlnirile de dimineaţă, chiar dacă biserica este departe și este nevoie de mult timp pentru a ajunge la ea“, a spus Seon Gyoo Kim, citat de CBN.
Bazele bisericii au fost puse de pastorul Sam Hwan Kim în 1980. Au trecut de atunci 35 de ani, perioadă în care congregaţia a crescut la mai mult de 120.000 de membri. Pastorul are o explicaţie sigură pentru acest succes:  rugăciunea și respectul faţă de adevărurile creștine.
„Puterea bisericii rezidă în Evanghelia din Biblie și din tradiţia pe care am moștenit-o de la strămoși. Dacă conservăm aceste valori, lumea ne va urma și putem influenţa istoria“, a spus Kim. Acum are 70 de ani. Însă nu se consideră prea bătrân pentru a conduce două servicii divine în fiecare dimineaţă.
Miracolul coreean
Myungsung  nu este singul caz „ciudat“. Un corespondent Christian Telegraph care a vizitat o altă biserică gigantică din Seul a rămas impresionant nu doar de calitatea serviciilor divine sau de mulţimea care participă. Ce l-a uimit cel mai tare a fost experienţa unică a vieţii sale. A luat parte la serviciul de noapte, într-o zi de vineri, în biserica Manmin. Zece mii de oameni au participat la rugăciunea care a durat până la ora 4 dimineaţa, cu o pauză de doar 30 de minute. Inevitabil, gândurile i s-au îndreptat spre ceea ce se întâmplă în Occident, amintindu-și „ce servicii sărace în prezenţă  avem noi la întâlnirile noastre din biserică“.
O privire de ansamblu asupra situaţiei din Coreea elucidează de ce episoade de acest gen pot fi considerate parte a normalităţii creștinismului din această ţară. În 1960, Coreea de Sud avea mai puţin de un milion de creştini. Astăzi, în ţară sunt peste 19 milioane de creştini, potrivit recensământului naţional din 2005. Ei reprezintă aproape o treime din populaţia Coreei de Sud. Astfel, în 2014, aproximativ 30% din sud-coreeni s-au declarat creștini. Nu doar creșterea numerică este semnificativă, ci și calitatea creștinismului. O statistică Pew Forum spune că mai mult de o treime (35%) din creştinii sud-coreeni au spus că religia este foarte importantă în viaţa lor. Acest lucru este demonstrat și de faptul că 33 % din creştinii sud-coreeni împărtăşesc credinţa lor cu necreștinii cel puţin o dată pe săptămână. Mai mult, 77% dintre aceștia  afirmă că merg la biserică cel puţin o dată pe săptămână. În aceste condiţii, nimic nu mai este surprinzător cu privire la situaţia din Coreea.
Credinţă practică
Sondajul mai arată că aceiași creştini tind să creadă că implicarea socială şi politică este importantă. Myungsung este departe de a fi o biserică concentrată doar pe propriile nevoi. Ea a reușit până acum să creeze alte 24 de biserici și să susţină financiar peste 500 de misionari trimiși în 63 de ţări. În plus, biserica sprijină o casă de copii, un spital și are multe alte angajamente sociale.
Poate că aici trebuie identificat un aspect major al forţei pe care o are creștinismul coreean. Caracterul practic al acestuia îl face să fie atât de atractiv. Numeroşi creştini sunt implicaţi, prin reţele coordonate adesea de pastori, în popularizarea creştinismului în Coreea de Nord. Există reţele clandestine de sprijinire a fluxului de refugiaţi dinspre nordul totalitar. Biblii sunt introduse prin China și se așteaptă ca prin intermediul lor să se producă în timp erodarea controlului exercitat de dictatura de la Phenian asupra populaţiei.
Această orientare cu conotaţie politică poate fi observată și în privinţa bisericii Myungsung. Oamenii se roagă cu pasiune pentru reunificarea celor două ţări și pentru pătrunderea creștinismului la fraţii din nord. Printre cei care se roagă se află și un grup de refugiaţi nord-coreeni, convertiţi la creștinism după ce au reușit să fugă. Chiar dacă acum sunt liberi, nu le este deloc ușor. Traumele încă le marchează existenţa. Acesta este cazul lui Wonjoon Sung. „De multe ori, coșmarul că am fost prins din nou de cei din nord îmi agită viaţa. Ori de câte ori mă trezesc dimineaţa simt libertatea, dar devin tristă gândindu-mă la familia mea, la cei care trăiesc periculos, fără libertate, în Nord.“ Totuși, este conștientă că lamentările nu ajută prea mult, de aceea face ceea ce fac toţi creștinii din Myungsung: „Mă rog lui Dumnezeu cu sinceritate pentru a aduce binecuvântare celor din Nord.“
Aceasta nu înseamnă că în Coreea toate aspectele asociate creștinismului sunt perfecte. Poate că natura și structura megabisericilor ar trebui să fie puse sub semnul întrebărilor. În plus, profesorul de teologie creștină Yung Han Kim, de la Universitatea Soongsil din Seul, observa că „creștinismul a fost acceptat de mulţi coreeni ca o religie a succesului individual și a prosperităţii naţionale“, de aici derivând și accentul pus pe prosperitatea materială, cu toate neajunsurile sale. Depresiile și sinuciderile în Coreea sunt la un nivel crescut. Dincolo de toate acestea, coreenii sunt legaţi de viaţa bisericii și conectaţi la valorile spirituale. Este ceea ce ar trebui să împingă spaţiul tradiţional creștin, cum este cel european, la o profundă reflecţie cu privire la impactul scăzut al spiritualităţii în societatea de astăzi.
