Vai, ce mai fruct este acesta, Cu miezul mai mare decât coaja![1]

Scriptura este un cuvânt latin, care înseamnă „scriere”, în timp ce biblia este un plural neutru grecesc, care înseamnă „cărţi” (de la biblíon = carte, document, sul de papirus). Dar astăzi, în toate limbile, cuvântul Biblia este înţeles ca un singular feminin, cu sensul de Sfânta Scriptură. Biblia este formată din două colecţii de cărţi: 1) scripturile ebraice, care existau cu mult timp înaintea erei creștine; 2) scripturile creștine grecești, care au fost scrise în a doua jumătate a primului secol creștin. După epoca apostolică, aceste două colecţii au fost numite convenţional, de către creștini, pe criterii teologice: Vechiul Testament și Noul Testament.[2] Vechiul Testament, care este colecţia cea mai mare a Bibliei (și este numit adesea „Biblia”), nu este vechi în sensul de învechit, perimat, ci în sensul de anterior, primordial: Primul Testament. Pentru Iisus și pentru primii creștini, colecţia de scripturi ebraice era singura Biblie și avea autoritate absolută. Această colecţie fusese demult împărţită în două secţiuni: Legea lui Moise și Profeţii[3], iar în primul secol deja circula noua divizare, în trei secţiuni, care a rămas standard în iudaism: Legea, Profeţii și Scripturile (Luca 24:44)[4]. Creștinii le-au aranjat în altă ordine, dar sunt aceleași cărţi. Mulţi creştini au enumerat ca parte din Vechiul Testament şi unele scrieri evreieşti necanonice, moştenite de la evreii alexandrini, care erau mai puţin stricţi.[5] Pe acestea însă iudaismul oficial nu le-a recunoscut niciodată ca scripturi sfinte, în ciuda conţinutului lor specific iudaic. Numărul cărţilor VT a fost uneori fluctuant în istoria veche, deoarece divizarea editorială pe cărţi s-a făcut pe criterii practice sau convenţionale. O carte prea mare (Regii) a fost împărţită în două (Samuel și Împăraţi), apoi în patru (1-2 Samuel, 1-2 Împăraţi). Rut pare să fi fost iniţial ultima parte din Judecători. Cronicile au fost o singură carte. Psaltirea este formată din cinci colecţii/cărţi. Pentateuhul pare să fi fost iniţial o singură carte, divizată mai târziu în cinci, din motive practice. Noul Testament este colecţia sfintelor scripturi iudeo-creștine, care cuprinde cele patru evanghelii (Matei, Marcu, Luca și Ioan), Faptele Apostolilor, epistolele lui Pavel, sau pauline, adresate convertiţilor din păgânism (locale/provinciale: Romani, 1-2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, 1-2 Tesaloniceni; pastorale: 1-2 Timotei, Tit, Filimon), Epistola către Evrei (adresată iudeilor creștinaţi), epistolele „catolice”/universale (oficiale, din partea unor reprezentanţi generali ai bisericii: Iacov, Petru, Ioan şi Iuda) și Apocalipsa lui Ioan, care este o epistolă provincială ce conţine relatarea unei serii de viziuni profetice despre viitorul bisericii. Autorii Bibliei, atât ai „Vechiului”, cât și ai Noului Testament, au fost, în majoritatea lor covârșitoare, evrei. Ca autori neevrei ai unor mici secţiuni sunt menţionaţi în VT: Balaam (Numeri 22:5; 23:7), Agur și Lemuel (Proverbele 30:1; 31:1; ), Nabucodonosor (Daniel 4), iar în NT: Luca, de la care avem Evanghelia și Faptele Apostolilor. Caracterul iudaic al Bibliei, al originii și esenţei creștinismului nu poate fi exagerat. Iisus spunea: „Voi (neevreii) vă închinaţi la ce nu cunoașteţi; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4:22). Există deci o relaţie strânsă între iudaism, cunoașterea de Dumnezeu, Hristos și mântuire. Creștinismul antiiudaic înseamnă anticunoaștere și antihrist. Cât privește canonizarea Bibliei, despre care adesea se ridică întrebări, percepţia populară își imaginează că, la un moment dat, sinagoga și apoi biserica au hotărât să selecteze cărţile convenabile, dintr-o mulţime de cărţi diverse, și că le-au aprobat pe acelea care răspundeau unor criterii teologice. Acest scenariu este pur imaginar şi neadevărat. În realitate, cărţile sfinte sunt acelea care au fost cunoscute de-a lungul generaţiilor ca având origine acceptată (de la Moise, profeţi, apostoli etc.), iar inviolabilitatea textului nu a fost asigurată de un manuscris autograf, ci de multiplicarea cât mai largă a scrierilor, încă de la apariţia lor. Așa-zisa canonizare a apărut ca o nevoie de a reconfirma textele tradiţionale în faţa unor provocări istorice.

Cine putea scrie o astfel de carte

Nu este loc să punem în discuţie și să rezolvăm toate disputele legate de caracterul Sfintelor Scripturi. Relaţia ei cu supranaturalul este afirmată, dar și disputată. Cea mai frecventă obiecţie la adresa autorităţii divine a Bibliei este afirmaţia că „tot niște oameni au scris-o”, prin urmare ar avea un caracter omenesc, în care adevărul și ficţiunea s-ar împleti, în scopul unor interese diverse.

Scrisă de preoţi?

Se afirmă adesea că Biblia ar fi produsul religiei instituţionalizate. În mare măsură, afirmaţia este adevărată. Mari autori biblici, ca Moise, Samuel, Ieremia, Ezechiel, Hagai, Zaharia, Ezra, probabil și Natan, Ahia, Șemaia, Maleahi, au fost preoţi sau cel puţin leviţi; iar majoritatea autorilor Noului Testament au fost în același timp lideri ai bisericii (apostoli și prezbiteri/pastori). Ne-am aștepta astfel ca Biblia să favorizeze clerul. Dar, în timp ce apără drepturile legitime ale reprezentanţilor religioși, Biblia este foarte critică la adresa acestora când este vorba de abuzuri, de încălcarea principiilor morale și religioase. O mare parte din textele Bibliei condamnă păcatele clericilor[6], Biblia nu reflectă în niciun caz interesele de grup ale clerului israelit sau creștin.

Scrisă de aristocraţi și lideri politici?

Se mai afirmă că Biblia ar fi scrisă de bogaţi și stăpâni, pentru a apăra interesele lor. Dar oricine a citit Biblia știe că ea are multe blesteme și fulgere împotriva exploatatorilor de tot felul, împotriva liderilor care abuzează, împotriva magistraţilor corupţi, împotriva regilor despotici și necredincioși lui Dumnezeu.[7] O astfel de Scriptură nu putea fi scrisă de conducători politici interesaţi, nici de oamenii lor de încredere, chiar dacă unii dintre autori au fost lideri civili (e.g. Iosua, David, Solomon, Neemia); dar cei vinovaţi de abuzuri civile sau religioase nu au scăpat de condeiul imparţial al autorului inspirat.

Scrisă de cărturari și înţelepţi?

Unii cred că Biblia ar fi produsul unor scribi anonimi, foarte deștepţi. Cu ce scop? Faimă? Bani? Sau doar pentru a promova cultura, a încuraja gândirea, a dezvolta imaginaţia, a moraliza? Este adevărat că unii dintre autorii sacri au fost înţelepţi și cărturari: Moise, Solomon, Daniel, Ezra, Pavel, Luca. Totuși filosofii și cărturarii lumii promovează fie o spiritualitate seculară, fie una mistică, în timp ce autorii învăţaţi ai Bibliei insistă asupra unei spiritualităţi morale profunde și religioase, cu respect faţă de adevăr și cu oroare faţă de literatura de entertainment. Ei condamnă pe cărturarii care înșiră mituri, legende și povești tendenţioase sau de divertisment; și, adesea, cei mai mari critici ai înţelepţilor sunt înţelepţii.[8]

Scrisă de o elită evreiască malefică?

Oricât ar părea de straniu, există oameni care gândesc astfel. Că Biblia a fost scrisă de autori evrei, nu ne îndoim. Dar ideea că o cabală iudaică ar fi conspirat pentru a confecţiona Biblia (mozaismul și creștinismul), cu scopul de a controla lumea, este produsul unei imaginaţii tendenţioase. Nu apare nicăieri în Biblie ideea că Israel ar fi avut sau va avea vreodată puterea de a controla lumea. Lumea a fost controlată de supraputeri ostile evreilor: Egiptul, Asiria, Babilonul, Medo-Persia, Imperiul lui Alexandru și al diadohilor, Imperiul Roman păgân și apoi creștinat (continuat de lumea creștină). Secularismul modern de asemenea este o realitate complexă, în care au și evreii locul lor, dar nu controlul suprem. Evreii au avut influenţe economice sau culturale majore, încă din Antichitate, unii dintre ei au avut și influenţă politică. Dar, oricât am întinde imaginaţia, Biblia nu poate fi produsul naţionalismului sau materialismului atribuit evreilor. Cum s-ar explica faptul că Biblia este atât de critică la adresa evreilor?[9] Deși este un „produs evreiesc”, Biblia are o perspectivă supranaţională, adesea critică la adresa evreilor, vizând în primul rând elita. Dar nici neevreii nu sunt preferaţii Bibliei.[10] Dumnezeul biblic este universal, chiar în Vechiul Testament. Iar Noul Testament subliniază și mai mult acest caracter universal al adevărului mântuitor.

Scrisă de persoane charismatice?

S-ar putea crede că Biblia este produsul unor personalităţi paranormale, cum au fost, de exemplu, profeţii și taumaturgii, care ar fi urmărit control psihologic, faimă sau câștig. Este adevărat că toţi autorii Bibliei sunt charismatici, iar cei mai mulţi sunt numiţi „profeţi” într-un sens special, care implică revelaţii și comunicări supranaturale.[11] Unii dintre profeţii biblici par să fi fost în serviciul regal (e.g. Gad, Natan, Isaia)[12], iar alţii, profeţi de curte, slujeau interese omenești.[13] Totuși cum se explică faptul că Biblia este foarte virulentă împotriva profeţilor falși și a tuturor celor ce se folosesc de paranormal pentru a-și ajunge propriile scopuri, slujind „divinităţi” străine sau confundând charisma cu propriile vise şi năbădăi?[14] Ostilitatea autorilor Bibliei faţă de charismele contrafăcute pune sub semnul întrebării presupunerea că Biblia ar fi reflectarea unor preocupări paranormale interesate.[15]

Scrisă sub influenţa extratereștrilor?

Aceasta ar fi cea mai fabuloasă sugestie. Dacă Biblia a fost dictată sau influenţată de extratereștri, cu scopul de a controla lumea noastră, ar trebui să ne bucurăm de un asemenea control. Cel puţin simţim că nu suntem singuri, la cheremul sistemelor politice, care sunt vizibil interesate. Există astăzi un adevărat cult universal, cu speranţe și temeri legate de alte lumi din univers, ca să nu mai vorbim de „ozenolatrie”. Cunoștinţele istorice și știinţifice ale lumii conţin multe găuri și taine, iar unii cred că le pot rezolva raportându-le la spaţiul extraterestru. Această viziune nu este departe de adevăr, deoarece autorii și eroii Bibliei au fost adesea martori ai unor teofanii sau epifanii care astăzi ar putea fi numite întâlniri de diferite grade.[16] La scrierea Bibliei au contribuit, direct și indirect, entităţi supraomenești. Totuşi Biblia face discriminare între aceste superinteligenţe. Nu toţi extratereştrii sunt ambasadori ai autorităţii legitime din univers. Unii dintre ei, numiţi domnitori cereşti și cosmocrátori ai întunericului[17], sunt fiinţe malefice, care de mii de ani se ocupă de lumea noastră şi de noi. Opoziţia dintre cele două categorii de inteligenţe astrale din lumea noastră adaugă la credibilitatea Bibliei. Identitatea Bibliei este marcată în mod clar de relaţia cu lumea nevăzută, mult diferită de imaginaţia ozenocultiştilor şi a savanţilor.

Cartea lui Dumnezeu

Biblia este o realitate textuală, care nu poate fi ignorată. Ea are o serie de aspecte omenești și totuși nu se dovedește a fi un simplu produs al spiritului uman. Nu sunt, în acest caz, și mai credibile afirmaţiile ei repetate privitoare la controlul Spiritului lui Dumnezeu asupra autorilor ei? Dacă au fost preoţi, regi, bogaţi, săraci, evrei, neevrei, învăţaţi faimoși sau oameni simpli, cu capacităţi paranormale sau normale, nu aceasta contează, deoarece Biblia nu poate fi produsul unei clase sau al unui grup de interese omenești. Biblia a fost scrisă de oameni diverși, dar aceștia sunt numiţi „oameni ai lui Dumnezeu”, adică persoane aflate într-o relaţie specială cu Divinitatea, oameni prin care Dumnezeu a comunicat și prin care a manifestat puteri supraomenești și supranaturale. Interesul lor a fost promovarea intereselor lui Dumnezeu. Biblia este imperativă în afirmarea principiilor etice universale, care cuprind dragostea de Dumnezeu (religia) și dragostea de semeni (morala).[18] Ea are un caracter istoric, dar scopul ei pedagogic depășește meşteşugul lui Herodot. Ea nu ne descoperă tot adevărul pe care am dori să-l cunoaştem în anumite domenii (știinţe naturale, matematici, istorie, filosofie etc.), dar ea ne comunică adevărul de care avem nevoie pentru a fi salvaţi prin credinţă. Biblia are adesea un caracter paradoxal, deoarece unele afirmaţii ale ei de principiu par contradictorii, deși nu sunt decât complementare. De asemenea, tot ce privește înţelegerea naturii lui Dumnezeu, a adevărului și a relaţiei lui Dumnezeu cu lumea are caracter paradoxal, de taină, care ni se descoperă cu mare economie pedagogică, în mod condiţionat și treptat. Biblia nu ne-a fost dată pentru a ne face mai deștepţi sau teologi, chiar dacă ea ne face într-adevăr, ci pentru a găsi calea înapoi spre Dumnezeu și mântuire. Desigur, chiar și caracterul uman al Bibliei este admirabil. Frumuseţea literară, strategiile retorice și structurale ale scriitorilor, meșteșugul poetic, caracterul deschis, popular, parfumul culturii antice, micile imperfecţiuni tehnice[19] și chiar tăcerea autorilor. Ea este sursă istorică și filosofică foarte preţioasă. Sută la sută umană, dar sută la sută divină. Spre deosebire de toate filosofiile, știinţele și religiile lumii, Biblia ne oferă un sens al vieţii, o speranţă și o filosofie de viaţă. Psihologia pe care o respiră textul biblic, autoritatea cu care Biblia ne vorbește sunt unice. Dincolo de minunile din interiorul Bibliei, cele produse de ea nu sunt mai puţine. Are puterea de a recupera vieţi pierdute și a avut o influenţă uriașă asupra culturii și civilizaţiei. În ciuda păcatelor omenești, care s-au dezvoltat chiar și prin intermediul religiei organizate, în toate cele trei religii care reflectă mai mult sau mai puţin adevărul biblic (iudaismul, creștinismul și islamul), principiile Bibliei afirmă un ideal universal care depășește orice imaginaţie omenească. „Degeaba știi să citești, dacă nu ai citit niciodată Biblia.” Și nu lăsa pe altcineva să testeze terapeutica spirituală a Bibliei în locul tău. S-ar putea să pierzi câte ceva, dacă o citești, dar, dacă nu o citești, este foarte probabil să pierzi totul.
Footnotes
[1]„ Versuri ale unui poet român modern, citate din memorie. Nu-mi amintesc autorul.”
[2]„ Deoarece, în limba greacă, diatheke înseamnă atât «legământ» (contract), cât și «testament», cele două mari colecţii au primit această denumire, care separă drastic moștenirea iudaică de cea creștină pe temeiul opoziţiei pauline dintre noul legământ și vechiul legământ (2 Corinteni 3:6; Evrei 8:8,13). Confuzia aceasta este nefericită, deoarece scripturile ebraice (Vechiul Testament/VT) reflectă toată seria de legăminte dintre Dumnezeu și poporul Lui, inclusiv noul legământ (Ieremia 31:31), iar Noul Testament/NT arată că toate legămintele, inclusiv cel nou, au fost dedicate iniţial lui Israel (Romani 9:4). Nu există un legământ special pentru evrei și un altul pentru neevrei.”
[3]„ Vezi Isaia 8:20 («mărturia» de aici se referă la revelaţiile date prin profeţi, ca și în Apocalipsa 12:17; 19:10; 22:9); Matei 5:17; 7:12; 11:13; 22:40; Luca 16:29,31; 24:27; Ioan 1:45; Faptele apostolilor 24:14; 26:22; 28:23; Romani 3:21.”
[4]„A treia secţiune este numită aici Psalmi, deoarece începe cu Psaltirea și continuă cu celelalte scrieri poetice, didactice, literare, precum și unele istorice (Iov, Proverbele, Cântarea Cântărilor, Rut, Plângeri, Eclesiastul, Estera, Daniel, Ezra-Neemia, Cronicile). Secţiunea Profeţii cuprinde Profeţii anteriori (Iosua, Judecători, Samuel-Împăraţi) și Profeţii posteriori (Isaia, Ieremia, Ezechiel și Cei Doisprezece: Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Ţefania, Hagai, Zaharia, Maleahi). Prima secţiune, numită Legea lui Moise (Tora, sau Pentateuhul), cuprinde primele cinci cărţi ale Bibliei, moștenite de la Moise.”
[5]„ Aşa-numitele apocrife sau deuterocanonice (de canonizare secundară) sunt scrieri cu caracter divers (istorice, didactice/sapienţiale, pseudonime, legendare, cu caracter legalist și naţionalist) care au apărut târziu, fiind scrise într-o epocă în care iudeii nu au mai avut profeţi. Aceste cărţi nici măcar nu pretind că sunt inspirate. ”.
[6]„Exodul 32; Leviticul 4:3,27-28; 5:7,11; 10:1-11; 21:17,21; 22:4,15; Deuteronomul 18:1; Judecători 17:7-13; 18:1-6,19-20,24,27,30; 1 Samuel 1:3; 2:12-17,22-25,27-36; 3:1-14; 1 Samuel 4:4,10-11,17-22; 1 Împăraţi 13:2-5,33; 2 Împăraţi 16:18; 23:5,8-9; 2 Cronici 23:17; 29:34; 30:3,15; 2 Cronici 34:4-5; 36:14-16; Ezra 8:15; 9:1-4; 10:2,5,18 etc.; Neemia 9:34; 13:4-9,28-29; Isaia 28:7-8; Ieremia 1:1, 18; 2:8,26; 4:9; 5:31; 6:13; 8:1-2,10; 13:13; 20:1-6; 23:11,33-34; 26:7-11; 32:32; 34:18-20; Plângerile lui Ieremia 4:13; Ezechiel 7:26; 22:26; 44:10-14; Osea 4:6,9; 5:1; 6:9; 10:5; Ioel 1:13; Amos 7:10-17; Mica 3:11; Ţefania 1:4; 3:4; Zaharia 7:5-7; Maleahi 1:6 – 2:9; 3:3; Matei 16:21; 20:18; 21:15,23,45-46; 23:3-7,13-35; 26:3,14-16,47,57-59,65-66; 27:1,3,12,20,41; Ioan 19:6,15,21; Faptele apostolilor 4:1-3; 5:17-18; 9:14; 22:5; 23:2-3; 24:1-2; 25:2-3,15; Matei 23:7-12; Marcu 9:38-42; Luca 9:51-56; Faptele apostolilor 15:37-40; 20:28-30; Galateni 2:11-14; 1 Timotei 3:1-15; 5:17,20,22; 2 Timotei 4:10; Tit 1:7-16; 1 Petru 5:1-3; 3 Ioan 1:9-10; Apocalipsa 2:1-5,12-16,18,20; 3:1-3,14-17.”
[7]„1 Samuel 8:3-5,11-22; 12:13-14,25; 15:11,17,22-23,26; 2 Samuel 11:2 – 12:14; 1 Împăraţi 11:1-14,29,31-39; 12:20,26-33; 2 Împăraţi 21:1-24; 23:12-15; 2 Cronici 33:9-13; 35:20-27; Psalmii 62:10; Proverbele 22:16; 29:4; Isaia 3:4-6,12,14-15; 5:8-10,12-15,17,23-24; 7:13; 9:14-15; 10:1-4; 32:5-6; Ieremia 37:15-16; 38:8-16; Ezechiel 11:1-2,6; Daniel 9:6,8,12; Osea 5:10; 7:5; 8:4; 9:15; Amos 2:3; 5:9-12; Mica 3:1,9,11; 7:3; Ţefania 3:3; Iacov 2:1-10; 1 Corinteni 1:26.”
[8]„1 Timotei 4:7-8; Tit 1:4; 2 Petru 1:16; 2:1; 1 Corinteni 1:19-29; Geneza 41:8; Iov 5:13; 37:24; Proverbele 21:30; 26:12; Eclesiastul 1:17-18; 8:17; Isaia 5:21; 19:11-12; 29:14; 44:25; 47:10; Ieremia 8:8-12; 9:23-24; Ezechiel 28:2-7,12,17; Daniel 2:27; 5:8; Matei 23:34; Romani 16:19,27; 1 Corinteni 2:6; 3:20; 2 Corinteni 11:19.”
[9]„Exodul 32:9-14; 33:5-6; 34:9; Deuteronomul 9:6-8; 2 Împăraţi 17:20-23; 23:27; Isaia 1:9-10; Romani 11:5; Tit 1:10-16; Apocalipsa 2:9; 3:9.”
[10]„Ieremia 9:25; Romani 1:16; 2:9-10; 3:1-4; 9:1-5; 11:19-22; Obadia 1:15-16; Isaia 8:9-10.”
[11]„Neemia 9:30; Osea 9:7; Zaharia 7:12; Matei 22:43; Faptele apostolilor 4:25; Efeseni 3:5; 2 Timotei 3:16-17; Evrei 3:7; 1 Petru 1:12.”
[12]„2 Samuel 24:11; 1 Cronici 21:9; 25:5; 29:25; 35:15; 2 Cronici 32:20.”
[13]„1 Împăraţi 22:6-13; Neemia 6:12; Mica 3:11; 2 Petru 2:15.”
[14]„Ieremia 14:14; 23:25-36; 28:15; 29:31; Plângerile lui Ieremia 2:14; Ezechiel 12:24; 13:6-10; 21:29; 22:28; Zaharia 13:2-5; Matei 7:15; 24:11,24; Luca 6:26; 1 Corinteni 14:37; Faptele apostolilor 13:6-11; 1 Ioan 4:1-6; Apocalipsa 13:13-15; 16:13-16; 19:20.”
[15]„ Ieremia 14:14; 23:25-36; 28:15; 29:31; Plângerile lui Ieremia 2:14; Ezechiel 12:24; 13:6-10; 21:29; 22:28; Zaharia 13:2-5; Matei 7:15; 24:11,24; Luca 6:26; 1 Corinteni 14:37; Faptele apostolilor 13:6-11; 1 Ioan 4:1-6; Apocalipsa 13:13-15; 16:13-16; 19:20.”
[16]„Geneza 3:24; 15:12-21; 32:24-31; Exodul 3:2-14; 13:21-22; Iosua 5:13-15; Judecători 6:11-12,21-23; 13:16-21; 2 Împăraţi 2:11; 6:17; Isaia 6:1-4; Ezechiel 1:4 – 2:2, 8; 3:2; 8:2; 10:1-22; 11:23-24; Ezechiel 40:1-3; Daniel 9:21-23; 10:4-11,13-18,20-21; 12:5-7; Zaharia 1:8-11; Matei 2:9-10; 3:16-17; 17:3,5-6; 28:2-5; Luca 1:11-13,22,26,28; Faptele apostolilor 5:19; 10:3-4; Apocalipsa 1:10-20; 4:9-10; 22:8-9. ”.
[17]„Faptele apostolilor 19:13-16; 2 Corinteni 4:4; Coloseni 2:15,18; Efeseni 6:12-13; Ioan 12:31; 14:30; 16:11; Apocalipsa 12:7-9; 16:13-14.”
[18]„Leviticul 19:18; Deuteronomul 6:5; Mica 6:8; Matei 22:37-40; Iacov 2:8-13; Exodul 20:2-17; Deuteronomul 5:6-22; Eclesiastul 12:13-14; Romani 2:11-16.”
[19]„Biblia a fost scrisă într-un limbaj omenesc, cu limite culturale specifice și având unele imperfecţiuni minore, din cauza copiștilor, traducătorilor și cititorilor.”
„ Versuri ale unui poet român modern, citate din memorie. Nu-mi amintesc autorul.”
„ Deoarece, în limba greacă, diatheke înseamnă atât «legământ» (contract), cât și «testament», cele două mari colecţii au primit această denumire, care separă drastic moștenirea iudaică de cea creștină pe temeiul opoziţiei pauline dintre noul legământ și vechiul legământ (2 Corinteni 3:6; Evrei 8:8,13). Confuzia aceasta este nefericită, deoarece scripturile ebraice (Vechiul Testament/VT) reflectă toată seria de legăminte dintre Dumnezeu și poporul Lui, inclusiv noul legământ (Ieremia 31:31), iar Noul Testament/NT arată că toate legămintele, inclusiv cel nou, au fost dedicate iniţial lui Israel (Romani 9:4). Nu există un legământ special pentru evrei și un altul pentru neevrei.”
„ Vezi Isaia 8:20 («mărturia» de aici se referă la revelaţiile date prin profeţi, ca și în Apocalipsa 12:17; 19:10; 22:9); Matei 5:17; 7:12; 11:13; 22:40; Luca 16:29,31; 24:27; Ioan 1:45; Faptele apostolilor 24:14; 26:22; 28:23; Romani 3:21.”
„A treia secţiune este numită aici Psalmi, deoarece începe cu Psaltirea și continuă cu celelalte scrieri poetice, didactice, literare, precum și unele istorice (Iov, Proverbele, Cântarea Cântărilor, Rut, Plângeri, Eclesiastul, Estera, Daniel, Ezra-Neemia, Cronicile). Secţiunea Profeţii cuprinde Profeţii anteriori (Iosua, Judecători, Samuel-Împăraţi) și Profeţii posteriori (Isaia, Ieremia, Ezechiel și Cei Doisprezece: Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Ţefania, Hagai, Zaharia, Maleahi). Prima secţiune, numită Legea lui Moise (Tora, sau Pentateuhul), cuprinde primele cinci cărţi ale Bibliei, moștenite de la Moise.”
„ Aşa-numitele apocrife sau deuterocanonice (de canonizare secundară) sunt scrieri cu caracter divers (istorice, didactice/sapienţiale, pseudonime, legendare, cu caracter legalist și naţionalist) care au apărut târziu, fiind scrise într-o epocă în care iudeii nu au mai avut profeţi. Aceste cărţi nici măcar nu pretind că sunt inspirate. ”.
„Exodul 32; Leviticul 4:3,27-28; 5:7,11; 10:1-11; 21:17,21; 22:4,15; Deuteronomul 18:1; Judecători 17:7-13; 18:1-6,19-20,24,27,30; 1 Samuel 1:3; 2:12-17,22-25,27-36; 3:1-14; 1 Samuel 4:4,10-11,17-22; 1 Împăraţi 13:2-5,33; 2 Împăraţi 16:18; 23:5,8-9; 2 Cronici 23:17; 29:34; 30:3,15; 2 Cronici 34:4-5; 36:14-16; Ezra 8:15; 9:1-4; 10:2,5,18 etc.; Neemia 9:34; 13:4-9,28-29; Isaia 28:7-8; Ieremia 1:1, 18; 2:8,26; 4:9; 5:31; 6:13; 8:1-2,10; 13:13; 20:1-6; 23:11,33-34; 26:7-11; 32:32; 34:18-20; Plângerile lui Ieremia 4:13; Ezechiel 7:26; 22:26; 44:10-14; Osea 4:6,9; 5:1; 6:9; 10:5; Ioel 1:13; Amos 7:10-17; Mica 3:11; Ţefania 1:4; 3:4; Zaharia 7:5-7; Maleahi 1:6 – 2:9; 3:3; Matei 16:21; 20:18; 21:15,23,45-46; 23:3-7,13-35; 26:3,14-16,47,57-59,65-66; 27:1,3,12,20,41; Ioan 19:6,15,21; Faptele apostolilor 4:1-3; 5:17-18; 9:14; 22:5; 23:2-3; 24:1-2; 25:2-3,15; Matei 23:7-12; Marcu 9:38-42; Luca 9:51-56; Faptele apostolilor 15:37-40; 20:28-30; Galateni 2:11-14; 1 Timotei 3:1-15; 5:17,20,22; 2 Timotei 4:10; Tit 1:7-16; 1 Petru 5:1-3; 3 Ioan 1:9-10; Apocalipsa 2:1-5,12-16,18,20; 3:1-3,14-17.”
„1 Samuel 8:3-5,11-22; 12:13-14,25; 15:11,17,22-23,26; 2 Samuel 11:2 – 12:14; 1 Împăraţi 11:1-14,29,31-39; 12:20,26-33; 2 Împăraţi 21:1-24; 23:12-15; 2 Cronici 33:9-13; 35:20-27; Psalmii 62:10; Proverbele 22:16; 29:4; Isaia 3:4-6,12,14-15; 5:8-10,12-15,17,23-24; 7:13; 9:14-15; 10:1-4; 32:5-6; Ieremia 37:15-16; 38:8-16; Ezechiel 11:1-2,6; Daniel 9:6,8,12; Osea 5:10; 7:5; 8:4; 9:15; Amos 2:3; 5:9-12; Mica 3:1,9,11; 7:3; Ţefania 3:3; Iacov 2:1-10; 1 Corinteni 1:26.”
„1 Timotei 4:7-8; Tit 1:4; 2 Petru 1:16; 2:1; 1 Corinteni 1:19-29; Geneza 41:8; Iov 5:13; 37:24; Proverbele 21:30; 26:12; Eclesiastul 1:17-18; 8:17; Isaia 5:21; 19:11-12; 29:14; 44:25; 47:10; Ieremia 8:8-12; 9:23-24; Ezechiel 28:2-7,12,17; Daniel 2:27; 5:8; Matei 23:34; Romani 16:19,27; 1 Corinteni 2:6; 3:20; 2 Corinteni 11:19.”
„Exodul 32:9-14; 33:5-6; 34:9; Deuteronomul 9:6-8; 2 Împăraţi 17:20-23; 23:27; Isaia 1:9-10; Romani 11:5; Tit 1:10-16; Apocalipsa 2:9; 3:9.”
„Ieremia 9:25; Romani 1:16; 2:9-10; 3:1-4; 9:1-5; 11:19-22; Obadia 1:15-16; Isaia 8:9-10.”
„Neemia 9:30; Osea 9:7; Zaharia 7:12; Matei 22:43; Faptele apostolilor 4:25; Efeseni 3:5; 2 Timotei 3:16-17; Evrei 3:7; 1 Petru 1:12.”
„2 Samuel 24:11; 1 Cronici 21:9; 25:5; 29:25; 35:15; 2 Cronici 32:20.”
„1 Împăraţi 22:6-13; Neemia 6:12; Mica 3:11; 2 Petru 2:15.”
„Ieremia 14:14; 23:25-36; 28:15; 29:31; Plângerile lui Ieremia 2:14; Ezechiel 12:24; 13:6-10; 21:29; 22:28; Zaharia 13:2-5; Matei 7:15; 24:11,24; Luca 6:26; 1 Corinteni 14:37; Faptele apostolilor 13:6-11; 1 Ioan 4:1-6; Apocalipsa 13:13-15; 16:13-16; 19:20.”
„ Ieremia 14:14; 23:25-36; 28:15; 29:31; Plângerile lui Ieremia 2:14; Ezechiel 12:24; 13:6-10; 21:29; 22:28; Zaharia 13:2-5; Matei 7:15; 24:11,24; Luca 6:26; 1 Corinteni 14:37; Faptele apostolilor 13:6-11; 1 Ioan 4:1-6; Apocalipsa 13:13-15; 16:13-16; 19:20.”
„Geneza 3:24; 15:12-21; 32:24-31; Exodul 3:2-14; 13:21-22; Iosua 5:13-15; Judecători 6:11-12,21-23; 13:16-21; 2 Împăraţi 2:11; 6:17; Isaia 6:1-4; Ezechiel 1:4 – 2:2, 8; 3:2; 8:2; 10:1-22; 11:23-24; Ezechiel 40:1-3; Daniel 9:21-23; 10:4-11,13-18,20-21; 12:5-7; Zaharia 1:8-11; Matei 2:9-10; 3:16-17; 17:3,5-6; 28:2-5; Luca 1:11-13,22,26,28; Faptele apostolilor 5:19; 10:3-4; Apocalipsa 1:10-20; 4:9-10; 22:8-9. ”.
„Faptele apostolilor 19:13-16; 2 Corinteni 4:4; Coloseni 2:15,18; Efeseni 6:12-13; Ioan 12:31; 14:30; 16:11; Apocalipsa 12:7-9; 16:13-14.”
„Leviticul 19:18; Deuteronomul 6:5; Mica 6:8; Matei 22:37-40; Iacov 2:8-13; Exodul 20:2-17; Deuteronomul 5:6-22; Eclesiastul 12:13-14; Romani 2:11-16.”
„Biblia a fost scrisă într-un limbaj omenesc, cu limite culturale specifice și având unele imperfecţiuni minore, din cauza copiștilor, traducătorilor și cititorilor.”

Vai, ce mai fruct este acesta,
Cu miezul mai mare decât coaja![1]

Scriptura este un cuvânt latin, care înseamnă „scriere”, în timp ce biblia este un plural neutru grecesc, care înseamnă „cărţi” (de la biblíon = carte, document, sul de papirus). Dar astăzi, în toate limbile, cuvântul Biblia este înţeles ca un singular feminin, cu sensul de Sfânta Scriptură.

Biblia este formată din două colecţii de cărţi: 1) scripturile ebraice, care existau cu mult timp înaintea erei creștine; 2) scripturile creștine grecești, care au fost scrise în a doua jumătate a primului secol creștin. După epoca apostolică, aceste două colecţii au fost numite convenţional, de către creștini, pe criterii teologice: Vechiul Testament și Noul Testament.[2]

Vechiul Testament, care este colecţia cea mai mare a Bibliei (și este numit adesea „Biblia”), nu este vechi în sensul de învechit, perimat, ci în sensul de anterior, primordial: Primul Testament. Pentru Iisus și pentru primii creștini, colecţia de scripturi ebraice era singura Biblie și avea autoritate absolută.

Această colecţie fusese demult împărţită în două secţiuni: Legea lui Moise și Profeţii[3], iar în primul secol deja circula noua divizare, în trei secţiuni, care a rămas standard în iudaism: Legea, Profeţii și Scripturile (Luca 24:44)[4]. Creștinii le-au aranjat în altă ordine, dar sunt aceleași cărţi. Mulţi creştini au enumerat ca parte din Vechiul Testament şi unele scrieri evreieşti necanonice, moştenite de la evreii alexandrini, care erau mai puţin stricţi.[5] Pe acestea însă iudaismul oficial nu le-a recunoscut niciodată ca scripturi sfinte, în ciuda conţinutului lor specific iudaic.

Numărul cărţilor VT a fost uneori fluctuant în istoria veche, deoarece divizarea editorială pe cărţi s-a făcut pe criterii practice sau convenţionale. O carte prea mare (Regii) a fost împărţită în două (Samuel și Împăraţi), apoi în patru (1-2 Samuel, 1-2 Împăraţi). Rut pare să fi fost iniţial ultima parte din Judecători. Cronicile au fost o singură carte. Psaltirea este formată din cinci colecţii/cărţi. Pentateuhul pare să fi fost iniţial o singură carte, divizată mai târziu în cinci, din motive practice.

Noul Testament este colecţia sfintelor scripturi iudeo-creștine, care cuprinde cele patru evanghelii (Matei, Marcu, Luca și Ioan), Faptele Apostolilor, epistolele lui Pavel, sau pauline, adresate convertiţilor din păgânism (locale/provinciale: Romani, 1-2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, 1-2 Tesaloniceni; pastorale: 1-2 Timotei, Tit, Filimon), Epistola către Evrei (adresată iudeilor creștinaţi), epistolele „catolice”/universale (oficiale, din partea unor reprezentanţi generali ai bisericii: Iacov, Petru, Ioan şi Iuda) și Apocalipsa lui Ioan, care este o epistolă provincială ce conţine relatarea unei serii de viziuni profetice despre viitorul bisericii.

Autorii Bibliei, atât ai „Vechiului”, cât și ai Noului Testament, au fost, în majoritatea lor covârșitoare, evrei. Ca autori neevrei ai unor mici secţiuni sunt menţionaţi în VT: Balaam (Numeri 22:5; 23:7), Agur și Lemuel (Proverbele 30:1; 31:1; ), Nabucodonosor (Daniel 4), iar în NT: Luca, de la care avem Evanghelia și Faptele Apostolilor. Caracterul iudaic al Bibliei, al originii și esenţei creștinismului nu poate fi exagerat. Iisus spunea: „Voi (neevreii) vă închinaţi la ce nu cunoașteţi; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4:22). Există deci o relaţie strânsă între iudaism, cunoașterea de Dumnezeu, Hristos și mântuire. Creștinismul antiiudaic înseamnă anticunoaștere și antihrist.

Cât privește canonizarea Bibliei, despre care adesea se ridică întrebări, percepţia populară își imaginează că, la un moment dat, sinagoga și apoi biserica au hotărât să selecteze cărţile convenabile, dintr-o mulţime de cărţi diverse, și că le-au aprobat pe acelea care răspundeau unor criterii teologice. Acest scenariu este pur imaginar şi neadevărat. În realitate, cărţile sfinte sunt acelea care au fost cunoscute de-a lungul generaţiilor ca având origine acceptată (de la Moise, profeţi, apostoli etc.), iar inviolabilitatea textului nu a fost asigurată de un manuscris autograf, ci de multiplicarea cât mai largă a scrierilor, încă de la apariţia lor. Așa-zisa canonizare a apărut ca o nevoie de a reconfirma textele tradiţionale în faţa unor provocări istorice.

Cine putea scrie o astfel de carte

Nu este loc să punem în discuţie și să rezolvăm toate disputele legate de caracterul Sfintelor Scripturi. Relaţia ei cu supranaturalul este afirmată, dar și disputată. Cea mai frecventă obiecţie la adresa autorităţii divine a Bibliei este afirmaţia că „tot niște oameni au scris-o”, prin urmare ar avea un caracter omenesc, în care adevărul și ficţiunea s-ar împleti, în scopul unor interese diverse.

Scrisă de preoţi?

Se afirmă adesea că Biblia ar fi produsul religiei instituţionalizate. În mare măsură, afirmaţia este adevărată. Mari autori biblici, ca Moise, Samuel, Ieremia, Ezechiel, Hagai, Zaharia, Ezra, probabil și Natan, Ahia, Șemaia, Maleahi, au fost preoţi sau cel puţin leviţi; iar majoritatea autorilor Noului Testament au fost în același timp lideri ai bisericii (apostoli și prezbiteri/pastori).

Ne-am aștepta astfel ca Biblia să favorizeze clerul. Dar, în timp ce apără drepturile legitime ale reprezentanţilor religioși, Biblia este foarte critică la adresa acestora când este vorba de abuzuri, de încălcarea principiilor morale și religioase. O mare parte din textele Bibliei condamnă păcatele clericilor[6], Biblia nu reflectă în niciun caz interesele de grup ale clerului israelit sau creștin.

Scrisă de aristocraţi și lideri politici?

Se mai afirmă că Biblia ar fi scrisă de bogaţi și stăpâni, pentru a apăra interesele lor. Dar oricine a citit Biblia știe că ea are multe blesteme și fulgere împotriva exploatatorilor de tot felul, împotriva liderilor care abuzează, împotriva magistraţilor corupţi, împotriva regilor despotici și necredincioși lui Dumnezeu.[7] O astfel de Scriptură nu putea fi scrisă de conducători politici interesaţi, nici de oamenii lor de încredere, chiar dacă unii dintre autori au fost lideri civili (e.g. Iosua, David, Solomon, Neemia); dar cei vinovaţi de abuzuri civile sau religioase nu au scăpat de condeiul imparţial al autorului inspirat.

Scrisă de cărturari și înţelepţi?

Unii cred că Biblia ar fi produsul unor scribi anonimi, foarte deștepţi. Cu ce scop? Faimă? Bani? Sau doar pentru a promova cultura, a încuraja gândirea, a dezvolta imaginaţia, a moraliza?

Este adevărat că unii dintre autorii sacri au fost înţelepţi și cărturari: Moise, Solomon, Daniel, Ezra, Pavel, Luca. Totuși filosofii și cărturarii lumii promovează fie o spiritualitate seculară, fie una mistică, în timp ce autorii învăţaţi ai Bibliei insistă asupra unei spiritualităţi morale profunde și religioase, cu respect faţă de adevăr și cu oroare faţă de literatura de entertainment. Ei condamnă pe cărturarii care înșiră mituri, legende și povești tendenţioase sau de divertisment; și, adesea, cei mai mari critici ai înţelepţilor sunt înţelepţii.[8]

Scrisă de o elită evreiască malefică?

Oricât ar părea de straniu, există oameni care gândesc astfel. Că Biblia a fost scrisă de autori evrei, nu ne îndoim. Dar ideea că o cabală iudaică ar fi conspirat pentru a confecţiona Biblia (mozaismul și creștinismul), cu scopul de a controla lumea, este produsul unei imaginaţii tendenţioase.

Nu apare nicăieri în Biblie ideea că Israel ar fi avut sau va avea vreodată puterea de a controla lumea. Lumea a fost controlată de supraputeri ostile evreilor: Egiptul, Asiria, Babilonul, Medo-Persia, Imperiul lui Alexandru și al diadohilor, Imperiul Roman păgân și apoi creștinat (continuat de lumea creștină). Secularismul modern de asemenea este o realitate complexă, în care au și evreii locul lor, dar nu controlul suprem. Evreii au avut influenţe economice sau culturale majore, încă din Antichitate, unii dintre ei au avut și influenţă politică. Dar, oricât am întinde imaginaţia, Biblia nu poate fi produsul naţionalismului sau materialismului atribuit evreilor. Cum s-ar explica faptul că Biblia este atât de critică la adresa evreilor?[9]

Deși este un „produs evreiesc”, Biblia are o perspectivă supranaţională, adesea critică la adresa evreilor, vizând în primul rând elita. Dar nici neevreii nu sunt preferaţii Bibliei.[10] Dumnezeul biblic este universal, chiar în Vechiul Testament. Iar Noul Testament subliniază și mai mult acest caracter universal al adevărului mântuitor.

Scrisă de persoane charismatice?

S-ar putea crede că Biblia este produsul unor personalităţi paranormale, cum au fost, de exemplu, profeţii și taumaturgii, care ar fi urmărit control psihologic, faimă sau câștig. Este adevărat că toţi autorii Bibliei sunt charismatici, iar cei mai mulţi sunt numiţi „profeţi” într-un sens special, care implică revelaţii și comunicări supranaturale.[11] Unii dintre profeţii biblici par să fi fost în serviciul regal (e.g. Gad, Natan, Isaia)[12], iar alţii, profeţi de curte, slujeau interese omenești.[13]

Totuși cum se explică faptul că Biblia este foarte virulentă împotriva profeţilor falși și a tuturor celor ce se folosesc de paranormal pentru a-și ajunge propriile scopuri, slujind „divinităţi” străine sau confundând charisma cu propriile vise şi năbădăi?[14] Ostilitatea autorilor Bibliei faţă de charismele contrafăcute pune sub semnul întrebării presupunerea că Biblia ar fi reflectarea unor preocupări paranormale interesate.[15]

Scrisă sub influenţa extratereștrilor?

Aceasta ar fi cea mai fabuloasă sugestie. Dacă Biblia a fost dictată sau influenţată de extratereștri, cu scopul de a controla lumea noastră, ar trebui să ne bucurăm de un asemenea control. Cel puţin simţim că nu suntem singuri, la cheremul sistemelor politice, care sunt vizibil interesate.

Există astăzi un adevărat cult universal, cu speranţe și temeri legate de alte lumi din univers, ca să nu mai vorbim de „ozenolatrie”. Cunoștinţele istorice și știinţifice ale lumii conţin multe găuri și taine, iar unii cred că le pot rezolva raportându-le la spaţiul extraterestru. Această viziune nu este departe de adevăr, deoarece autorii și eroii Bibliei au fost adesea martori ai unor teofanii sau epifanii care astăzi ar putea fi numite întâlniri de diferite grade.[16]

La scrierea Bibliei au contribuit, direct și indirect, entităţi supraomenești. Totuşi Biblia face discriminare între aceste superinteligenţe. Nu toţi extratereştrii sunt ambasadori ai autorităţii legitime din univers. Unii dintre ei, numiţi domnitori cereşti și cosmocrátori ai întunericului[17], sunt fiinţe malefice, care de mii de ani se ocupă de lumea noastră şi de noi. Opoziţia dintre cele două categorii de inteligenţe astrale din lumea noastră adaugă la credibilitatea Bibliei. Identitatea Bibliei este marcată în mod clar de relaţia cu lumea nevăzută, mult diferită de imaginaţia ozenocultiştilor şi a savanţilor.

Cartea lui Dumnezeu

Biblia este o realitate textuală, care nu poate fi ignorată. Ea are o serie de aspecte omenești și totuși nu se dovedește a fi un simplu produs al spiritului uman. Nu sunt, în acest caz, și mai credibile afirmaţiile ei repetate privitoare la controlul Spiritului lui Dumnezeu asupra autorilor ei? Dacă au fost preoţi, regi, bogaţi, săraci, evrei, neevrei, învăţaţi faimoși sau oameni simpli, cu capacităţi paranormale sau normale, nu aceasta contează, deoarece Biblia nu poate fi produsul unei clase sau al unui grup de interese omenești.

Biblia a fost scrisă de oameni diverși, dar aceștia sunt numiţi „oameni ai lui Dumnezeu”, adică persoane aflate într-o relaţie specială cu Divinitatea, oameni prin care Dumnezeu a comunicat și prin care a manifestat puteri supraomenești și supranaturale. Interesul lor a fost promovarea intereselor lui Dumnezeu.

Biblia este imperativă în afirmarea principiilor etice universale, care cuprind dragostea de Dumnezeu (religia) și dragostea de semeni (morala).[18] Ea are un caracter istoric, dar scopul ei pedagogic depășește meşteşugul lui Herodot. Ea nu ne descoperă tot adevărul pe care am dori să-l cunoaştem în anumite domenii (știinţe naturale, matematici, istorie, filosofie etc.), dar ea ne comunică adevărul de care avem nevoie pentru a fi salvaţi prin credinţă.

Biblia are adesea un caracter paradoxal, deoarece unele afirmaţii ale ei de principiu par contradictorii, deși nu sunt decât complementare. De asemenea, tot ce privește înţelegerea naturii lui Dumnezeu, a adevărului și a relaţiei lui Dumnezeu cu lumea are caracter paradoxal, de taină, care ni se descoperă cu mare economie pedagogică, în mod condiţionat și treptat. Biblia nu ne-a fost dată pentru a ne face mai deștepţi sau teologi, chiar dacă ea ne face într-adevăr, ci pentru a găsi calea înapoi spre Dumnezeu și mântuire.

Desigur, chiar și caracterul uman al Bibliei este admirabil. Frumuseţea literară, strategiile retorice și structurale ale scriitorilor, meșteșugul poetic, caracterul deschis, popular, parfumul culturii antice, micile imperfecţiuni tehnice[19] și chiar tăcerea autorilor. Ea este sursă istorică și filosofică foarte preţioasă. Sută la sută umană, dar sută la sută divină.

Spre deosebire de toate filosofiile, știinţele și religiile lumii, Biblia ne oferă un sens al vieţii, o speranţă și o filosofie de viaţă. Psihologia pe care o respiră textul biblic, autoritatea cu care Biblia ne vorbește sunt unice. Dincolo de minunile din interiorul Bibliei, cele produse de ea nu sunt mai puţine. Are puterea de a recupera vieţi pierdute și a avut o influenţă uriașă asupra culturii și civilizaţiei. În ciuda păcatelor omenești, care s-au dezvoltat chiar și prin intermediul religiei organizate, în toate cele trei religii care reflectă mai mult sau mai puţin adevărul biblic (iudaismul, creștinismul și islamul), principiile Bibliei afirmă un ideal universal care depășește orice imaginaţie omenească.

„Degeaba știi să citești, dacă nu ai citit niciodată Biblia.” Și nu lăsa pe altcineva să testeze terapeutica spirituală a Bibliei în locul tău. S-ar putea să pierzi câte ceva, dacă o citești, dar, dacă nu o citești, este foarte probabil să pierzi totul.

Footnotes
[1]„ Versuri ale unui poet român modern, citate din memorie. Nu-mi amintesc autorul.”
[2]„ Deoarece, în limba greacă, diatheke înseamnă atât «legământ» (contract), cât și «testament», cele două mari colecţii au primit această denumire, care separă drastic moștenirea iudaică de cea creștină pe temeiul opoziţiei pauline dintre noul legământ și vechiul legământ (2 Corinteni 3:6; Evrei 8:8,13). Confuzia aceasta este nefericită, deoarece scripturile ebraice (Vechiul Testament/VT) reflectă toată seria de legăminte dintre Dumnezeu și poporul Lui, inclusiv noul legământ (Ieremia 31:31), iar Noul Testament/NT arată că toate legămintele, inclusiv cel nou, au fost dedicate iniţial lui Israel (Romani 9:4). Nu există un legământ special pentru evrei și un altul pentru neevrei.”
[3]„ Vezi Isaia 8:20 («mărturia» de aici se referă la revelaţiile date prin profeţi, ca și în Apocalipsa 12:17; 19:10; 22:9); Matei 5:17; 7:12; 11:13; 22:40; Luca 16:29,31; 24:27; Ioan 1:45; Faptele apostolilor 24:14; 26:22; 28:23; Romani 3:21.”
[4]„A treia secţiune este numită aici Psalmi, deoarece începe cu Psaltirea și continuă cu celelalte scrieri poetice, didactice, literare, precum și unele istorice (Iov, Proverbele, Cântarea Cântărilor, Rut, Plângeri, Eclesiastul, Estera, Daniel, Ezra-Neemia, Cronicile). Secţiunea Profeţii cuprinde Profeţii anteriori (Iosua, Judecători, Samuel-Împăraţi) și Profeţii posteriori (Isaia, Ieremia, Ezechiel și Cei Doisprezece: Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Ţefania, Hagai, Zaharia, Maleahi). Prima secţiune, numită Legea lui Moise (Tora, sau Pentateuhul), cuprinde primele cinci cărţi ale Bibliei, moștenite de la Moise.”
[5]„ Aşa-numitele apocrife sau deuterocanonice (de canonizare secundară) sunt scrieri cu caracter divers (istorice, didactice/sapienţiale, pseudonime, legendare, cu caracter legalist și naţionalist) care au apărut târziu, fiind scrise într-o epocă în care iudeii nu au mai avut profeţi. Aceste cărţi nici măcar nu pretind că sunt inspirate. ”.
[6]„Exodul 32; Leviticul 4:3,27-28; 5:7,11; 10:1-11; 21:17,21; 22:4,15; Deuteronomul 18:1; Judecători 17:7-13; 18:1-6,19-20,24,27,30; 1 Samuel 1:3; 2:12-17,22-25,27-36; 3:1-14; 1 Samuel 4:4,10-11,17-22; 1 Împăraţi 13:2-5,33; 2 Împăraţi 16:18; 23:5,8-9; 2 Cronici 23:17; 29:34; 30:3,15; 2 Cronici 34:4-5; 36:14-16; Ezra 8:15; 9:1-4; 10:2,5,18 etc.; Neemia 9:34; 13:4-9,28-29; Isaia 28:7-8; Ieremia 1:1, 18; 2:8,26; 4:9; 5:31; 6:13; 8:1-2,10; 13:13; 20:1-6; 23:11,33-34; 26:7-11; 32:32; 34:18-20; Plângerile lui Ieremia 4:13; Ezechiel 7:26; 22:26; 44:10-14; Osea 4:6,9; 5:1; 6:9; 10:5; Ioel 1:13; Amos 7:10-17; Mica 3:11; Ţefania 1:4; 3:4; Zaharia 7:5-7; Maleahi 1:6 – 2:9; 3:3; Matei 16:21; 20:18; 21:15,23,45-46; 23:3-7,13-35; 26:3,14-16,47,57-59,65-66; 27:1,3,12,20,41; Ioan 19:6,15,21; Faptele apostolilor 4:1-3; 5:17-18; 9:14; 22:5; 23:2-3; 24:1-2; 25:2-3,15; Matei 23:7-12; Marcu 9:38-42; Luca 9:51-56; Faptele apostolilor 15:37-40; 20:28-30; Galateni 2:11-14; 1 Timotei 3:1-15; 5:17,20,22; 2 Timotei 4:10; Tit 1:7-16; 1 Petru 5:1-3; 3 Ioan 1:9-10; Apocalipsa 2:1-5,12-16,18,20; 3:1-3,14-17.”
[7]„1 Samuel 8:3-5,11-22; 12:13-14,25; 15:11,17,22-23,26; 2 Samuel 11:2 – 12:14; 1 Împăraţi 11:1-14,29,31-39; 12:20,26-33; 2 Împăraţi 21:1-24; 23:12-15; 2 Cronici 33:9-13; 35:20-27; Psalmii 62:10; Proverbele 22:16; 29:4; Isaia 3:4-6,12,14-15; 5:8-10,12-15,17,23-24; 7:13; 9:14-15; 10:1-4; 32:5-6; Ieremia 37:15-16; 38:8-16; Ezechiel 11:1-2,6; Daniel 9:6,8,12; Osea 5:10; 7:5; 8:4; 9:15; Amos 2:3; 5:9-12; Mica 3:1,9,11; 7:3; Ţefania 3:3; Iacov 2:1-10; 1 Corinteni 1:26.”
[8]„1 Timotei 4:7-8; Tit 1:4; 2 Petru 1:16; 2:1; 1 Corinteni 1:19-29; Geneza 41:8; Iov 5:13; 37:24; Proverbele 21:30; 26:12; Eclesiastul 1:17-18; 8:17; Isaia 5:21; 19:11-12; 29:14; 44:25; 47:10; Ieremia 8:8-12; 9:23-24; Ezechiel 28:2-7,12,17; Daniel 2:27; 5:8; Matei 23:34; Romani 16:19,27; 1 Corinteni 2:6; 3:20; 2 Corinteni 11:19.”
[9]„Exodul 32:9-14; 33:5-6; 34:9; Deuteronomul 9:6-8; 2 Împăraţi 17:20-23; 23:27; Isaia 1:9-10; Romani 11:5; Tit 1:10-16; Apocalipsa 2:9; 3:9.”
[10]„Ieremia 9:25; Romani 1:16; 2:9-10; 3:1-4; 9:1-5; 11:19-22; Obadia 1:15-16; Isaia 8:9-10.”
[11]„Neemia 9:30; Osea 9:7; Zaharia 7:12; Matei 22:43; Faptele apostolilor 4:25; Efeseni 3:5; 2 Timotei 3:16-17; Evrei 3:7; 1 Petru 1:12.”
[12]„2 Samuel 24:11; 1 Cronici 21:9; 25:5; 29:25; 35:15; 2 Cronici 32:20.”
[13]„1 Împăraţi 22:6-13; Neemia 6:12; Mica 3:11; 2 Petru 2:15.”
[14]„Ieremia 14:14; 23:25-36; 28:15; 29:31; Plângerile lui Ieremia 2:14; Ezechiel 12:24; 13:6-10; 21:29; 22:28; Zaharia 13:2-5; Matei 7:15; 24:11,24; Luca 6:26; 1 Corinteni 14:37; Faptele apostolilor 13:6-11; 1 Ioan 4:1-6; Apocalipsa 13:13-15; 16:13-16; 19:20.”
[15]„ Ieremia 14:14; 23:25-36; 28:15; 29:31; Plângerile lui Ieremia 2:14; Ezechiel 12:24; 13:6-10; 21:29; 22:28; Zaharia 13:2-5; Matei 7:15; 24:11,24; Luca 6:26; 1 Corinteni 14:37; Faptele apostolilor 13:6-11; 1 Ioan 4:1-6; Apocalipsa 13:13-15; 16:13-16; 19:20.”
[16]„Geneza 3:24; 15:12-21; 32:24-31; Exodul 3:2-14; 13:21-22; Iosua 5:13-15; Judecători 6:11-12,21-23; 13:16-21; 2 Împăraţi 2:11; 6:17; Isaia 6:1-4; Ezechiel 1:4 – 2:2, 8; 3:2; 8:2; 10:1-22; 11:23-24; Ezechiel 40:1-3; Daniel 9:21-23; 10:4-11,13-18,20-21; 12:5-7; Zaharia 1:8-11; Matei 2:9-10; 3:16-17; 17:3,5-6; 28:2-5; Luca 1:11-13,22,26,28; Faptele apostolilor 5:19; 10:3-4; Apocalipsa 1:10-20; 4:9-10; 22:8-9. ”.
[17]„Faptele apostolilor 19:13-16; 2 Corinteni 4:4; Coloseni 2:15,18; Efeseni 6:12-13; Ioan 12:31; 14:30; 16:11; Apocalipsa 12:7-9; 16:13-14.”
[18]„Leviticul 19:18; Deuteronomul 6:5; Mica 6:8; Matei 22:37-40; Iacov 2:8-13; Exodul 20:2-17; Deuteronomul 5:6-22; Eclesiastul 12:13-14; Romani 2:11-16.”
[19]„Biblia a fost scrisă într-un limbaj omenesc, cu limite culturale specifice și având unele imperfecţiuni minore, din cauza copiștilor, traducătorilor și cititorilor.”

„ Versuri ale unui poet român modern, citate din memorie. Nu-mi amintesc autorul.”
„ Deoarece, în limba greacă, diatheke înseamnă atât «legământ» (contract), cât și «testament», cele două mari colecţii au primit această denumire, care separă drastic moștenirea iudaică de cea creștină pe temeiul opoziţiei pauline dintre noul legământ și vechiul legământ (2 Corinteni 3:6; Evrei 8:8,13). Confuzia aceasta este nefericită, deoarece scripturile ebraice (Vechiul Testament/VT) reflectă toată seria de legăminte dintre Dumnezeu și poporul Lui, inclusiv noul legământ (Ieremia 31:31), iar Noul Testament/NT arată că toate legămintele, inclusiv cel nou, au fost dedicate iniţial lui Israel (Romani 9:4). Nu există un legământ special pentru evrei și un altul pentru neevrei.”
„ Vezi Isaia 8:20 («mărturia» de aici se referă la revelaţiile date prin profeţi, ca și în Apocalipsa 12:17; 19:10; 22:9); Matei 5:17; 7:12; 11:13; 22:40; Luca 16:29,31; 24:27; Ioan 1:45; Faptele apostolilor 24:14; 26:22; 28:23; Romani 3:21.”
„A treia secţiune este numită aici Psalmi, deoarece începe cu Psaltirea și continuă cu celelalte scrieri poetice, didactice, literare, precum și unele istorice (Iov, Proverbele, Cântarea Cântărilor, Rut, Plângeri, Eclesiastul, Estera, Daniel, Ezra-Neemia, Cronicile). Secţiunea Profeţii cuprinde Profeţii anteriori (Iosua, Judecători, Samuel-Împăraţi) și Profeţii posteriori (Isaia, Ieremia, Ezechiel și Cei Doisprezece: Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Ţefania, Hagai, Zaharia, Maleahi). Prima secţiune, numită Legea lui Moise (Tora, sau Pentateuhul), cuprinde primele cinci cărţi ale Bibliei, moștenite de la Moise.”
„ Aşa-numitele apocrife sau deuterocanonice (de canonizare secundară) sunt scrieri cu caracter divers (istorice, didactice/sapienţiale, pseudonime, legendare, cu caracter legalist și naţionalist) care au apărut târziu, fiind scrise într-o epocă în care iudeii nu au mai avut profeţi. Aceste cărţi nici măcar nu pretind că sunt inspirate. ”.
„Exodul 32; Leviticul 4:3,27-28; 5:7,11; 10:1-11; 21:17,21; 22:4,15; Deuteronomul 18:1; Judecători 17:7-13; 18:1-6,19-20,24,27,30; 1 Samuel 1:3; 2:12-17,22-25,27-36; 3:1-14; 1 Samuel 4:4,10-11,17-22; 1 Împăraţi 13:2-5,33; 2 Împăraţi 16:18; 23:5,8-9; 2 Cronici 23:17; 29:34; 30:3,15; 2 Cronici 34:4-5; 36:14-16; Ezra 8:15; 9:1-4; 10:2,5,18 etc.; Neemia 9:34; 13:4-9,28-29; Isaia 28:7-8; Ieremia 1:1, 18; 2:8,26; 4:9; 5:31; 6:13; 8:1-2,10; 13:13; 20:1-6; 23:11,33-34; 26:7-11; 32:32; 34:18-20; Plângerile lui Ieremia 4:13; Ezechiel 7:26; 22:26; 44:10-14; Osea 4:6,9; 5:1; 6:9; 10:5; Ioel 1:13; Amos 7:10-17; Mica 3:11; Ţefania 1:4; 3:4; Zaharia 7:5-7; Maleahi 1:6 – 2:9; 3:3; Matei 16:21; 20:18; 21:15,23,45-46; 23:3-7,13-35; 26:3,14-16,47,57-59,65-66; 27:1,3,12,20,41; Ioan 19:6,15,21; Faptele apostolilor 4:1-3; 5:17-18; 9:14; 22:5; 23:2-3; 24:1-2; 25:2-3,15; Matei 23:7-12; Marcu 9:38-42; Luca 9:51-56; Faptele apostolilor 15:37-40; 20:28-30; Galateni 2:11-14; 1 Timotei 3:1-15; 5:17,20,22; 2 Timotei 4:10; Tit 1:7-16; 1 Petru 5:1-3; 3 Ioan 1:9-10; Apocalipsa 2:1-5,12-16,18,20; 3:1-3,14-17.”
„1 Samuel 8:3-5,11-22; 12:13-14,25; 15:11,17,22-23,26; 2 Samuel 11:2 – 12:14; 1 Împăraţi 11:1-14,29,31-39; 12:20,26-33; 2 Împăraţi 21:1-24; 23:12-15; 2 Cronici 33:9-13; 35:20-27; Psalmii 62:10; Proverbele 22:16; 29:4; Isaia 3:4-6,12,14-15; 5:8-10,12-15,17,23-24; 7:13; 9:14-15; 10:1-4; 32:5-6; Ieremia 37:15-16; 38:8-16; Ezechiel 11:1-2,6; Daniel 9:6,8,12; Osea 5:10; 7:5; 8:4; 9:15; Amos 2:3; 5:9-12; Mica 3:1,9,11; 7:3; Ţefania 3:3; Iacov 2:1-10; 1 Corinteni 1:26.”
„1 Timotei 4:7-8; Tit 1:4; 2 Petru 1:16; 2:1; 1 Corinteni 1:19-29; Geneza 41:8; Iov 5:13; 37:24; Proverbele 21:30; 26:12; Eclesiastul 1:17-18; 8:17; Isaia 5:21; 19:11-12; 29:14; 44:25; 47:10; Ieremia 8:8-12; 9:23-24; Ezechiel 28:2-7,12,17; Daniel 2:27; 5:8; Matei 23:34; Romani 16:19,27; 1 Corinteni 2:6; 3:20; 2 Corinteni 11:19.”
„Exodul 32:9-14; 33:5-6; 34:9; Deuteronomul 9:6-8; 2 Împăraţi 17:20-23; 23:27; Isaia 1:9-10; Romani 11:5; Tit 1:10-16; Apocalipsa 2:9; 3:9.”
„Ieremia 9:25; Romani 1:16; 2:9-10; 3:1-4; 9:1-5; 11:19-22; Obadia 1:15-16; Isaia 8:9-10.”
„Neemia 9:30; Osea 9:7; Zaharia 7:12; Matei 22:43; Faptele apostolilor 4:25; Efeseni 3:5; 2 Timotei 3:16-17; Evrei 3:7; 1 Petru 1:12.”
„2 Samuel 24:11; 1 Cronici 21:9; 25:5; 29:25; 35:15; 2 Cronici 32:20.”
„1 Împăraţi 22:6-13; Neemia 6:12; Mica 3:11; 2 Petru 2:15.”
„Ieremia 14:14; 23:25-36; 28:15; 29:31; Plângerile lui Ieremia 2:14; Ezechiel 12:24; 13:6-10; 21:29; 22:28; Zaharia 13:2-5; Matei 7:15; 24:11,24; Luca 6:26; 1 Corinteni 14:37; Faptele apostolilor 13:6-11; 1 Ioan 4:1-6; Apocalipsa 13:13-15; 16:13-16; 19:20.”
„ Ieremia 14:14; 23:25-36; 28:15; 29:31; Plângerile lui Ieremia 2:14; Ezechiel 12:24; 13:6-10; 21:29; 22:28; Zaharia 13:2-5; Matei 7:15; 24:11,24; Luca 6:26; 1 Corinteni 14:37; Faptele apostolilor 13:6-11; 1 Ioan 4:1-6; Apocalipsa 13:13-15; 16:13-16; 19:20.”
„Geneza 3:24; 15:12-21; 32:24-31; Exodul 3:2-14; 13:21-22; Iosua 5:13-15; Judecători 6:11-12,21-23; 13:16-21; 2 Împăraţi 2:11; 6:17; Isaia 6:1-4; Ezechiel 1:4 – 2:2, 8; 3:2; 8:2; 10:1-22; 11:23-24; Ezechiel 40:1-3; Daniel 9:21-23; 10:4-11,13-18,20-21; 12:5-7; Zaharia 1:8-11; Matei 2:9-10; 3:16-17; 17:3,5-6; 28:2-5; Luca 1:11-13,22,26,28; Faptele apostolilor 5:19; 10:3-4; Apocalipsa 1:10-20; 4:9-10; 22:8-9. ”.
„Faptele apostolilor 19:13-16; 2 Corinteni 4:4; Coloseni 2:15,18; Efeseni 6:12-13; Ioan 12:31; 14:30; 16:11; Apocalipsa 12:7-9; 16:13-14.”
„Leviticul 19:18; Deuteronomul 6:5; Mica 6:8; Matei 22:37-40; Iacov 2:8-13; Exodul 20:2-17; Deuteronomul 5:6-22; Eclesiastul 12:13-14; Romani 2:11-16.”
„Biblia a fost scrisă într-un limbaj omenesc, cu limite culturale specifice și având unele imperfecţiuni minore, din cauza copiștilor, traducătorilor și cititorilor.”