India a dezvoltat o cultură a violului. Animalismul și cruzimea se transmit din generaţie în generaţie sub forma lipsei patologice de respect faţă de femeie ca om, fapt care face irezistibilă plasarea ţării pe o treaptă mult inferioară a evoluţiei civilizaţiei. Cei care studiază în profunzime fenomenul spun însă că aceasta ar fi cea mai facilă atitudine, dar nu cea mai utilă.

În urmă cu o săptămână, autorităţile au permis unei fetiţe de 13 ani, victimă a unui viol, să avorteze sarcina descoperită în a 32-a săptămână de evoluţie. Copila fusese violată de un coleg de serviciu al tatălui ei. Medicii le sugeraseră judecătorilor să mai aștepte încă două săptămâni, pentru a-i permite fătului să se mai dezvolte, însă aceștia au hotărât terminarea imediată a sarcinii, pentru a evita traumatizarea suplimentară a fetei. Avortul, care ar fi urmat să fie făcut prin cezariană, s-a transformat însă în nașterea unui băiat de 1,8 kg. La două zile de la naștere, pe 10 septembrie, băieţelul a murit, medicii raportând că bebelușul avea probleme grave la plămâni și nu putea respira. Familia mamei tocmai se hotărâse să păstreze copilul.

O zi mai târziu, pe 11 septembrie, o femeie a fost atacată cu acid fiindcă a refuzat să își retragă plângerea penală făcută împotriva a doi dintre bărbaţii care au violat-o în grup, într-un oraș din statul indian Uttar Pradesh, în luna mai. Bărbaţii s-au răzbunat după ce au fost eliberaţi pe cauţiune. Au urmărit-o pe femeie în timp ce ieșea de la o înfăţișare la judecător, unde pregătea contestarea eliberării pe cauţiune a celor doi. Potrivit declaraţiei pe care a dat-o la poliţie, femeia ar fi fost dusă pe o stradă lăturalnică, unde cei doi au ameninţat-o să își retragă acuzaţiile și i-au turnat acid pe faţă atunci când au văzut că aceasta refuză să se conformeze.

Astăzi, Poliţia indiană a redeschis cazul unei fetiţe de 10 ani care a rămas însărcinată în urma unui viol. Fetiţa susţinuse că fusese violată de mai multe ori în ultimele șapte luni de către unchiul ei. Acesta a fost ridicat de poliţie și și-ar fi recunoscut fapta. Însă cazul a luat o turnură suspectă după ce fetiţa a născut, fiindcă testele ADN au scos la iveală că bebelușul nu are ADN compatibil cu al unchiului. Situaţia fetiţei a ţinut primele pagini ale ziarelor din India, unde autorităţile spun că nu au mai auzit niciodată de o naștere la o vârstă așa de fragedă, într-un spital din ţara lor.

Dimensiunile abuzului în India sunt greu de redat, chiar și precizând că cele trei evenimente amintite s-au petrecut doar în ultima săptămână. La fiecare 155 de minute, un copil sub 16 ani este violat în India. Potrivit datelor UNICEF, la fiecare 13 ore, același lucru i se întâmplă unui copil sub 10 ani. Peste 10.000 de copii au fost violaţi numai în anul 2015. Un raport guvernamental citat de BBC indică faptul că peste jumătate (53,22%) din subiecţii intervievaţi pentru cercetare fuseseră abuzaţi sexual. În 50% dintre cazuri, abuzatorii erau „persoane de încredere” ale părinţilor, un îngrijitor al copilului sau o persoană pe care acesta o cunoștea.

Violul este a patra cea mai răspândită infracţiune în India, indiferent că victime îi cad copiii sau femeile. Deși prevalenţa violenţei sexuale în ţară este una dintre cele mai mici din lume – 8,5%, numărul victimelor în rândul femeilor a fost estimat la 27,5 milioane, iar aceasta doar în anul 2013 și numărând doar violurile extramaritale.

Însă cei care au studiat fenomenul spun că cea mai mare proporţie a cazurilor de violenţă sexuală o constituie violenţa domestică, cercetătorii calculând că circa 10% dintre femeile căsătorite au raportat incidente de violenţă din partea soţilor lor. Însă violul în cadrul căsniciei nu este încă incriminat de legea indiană și prea puţine femei merg la poliţie atunci când trec prin așa ceva. Cele mai vulnerabile sunt soţiile care sunt încă adolescente. Potrivit informaţiilor publicate de The Lancet, circa 24% din violurile care se petrec în India au ca victime adolescente de 15-19 ani. În 2013, 2,5 milioane de adolescente au fost victime ale violenţei sexuale în India.

Ceea ce face ca situaţia să fie și mai dramatică este faptul că, în timp ce rata violurilor (sau numărul de violuri raportate) a crescut, proporţia condamnărilor pentru viol a scăzut constant în ultimele patru decenii. În 2013, doar 27,1% dintre cazurile de viol judecate în instanţă s-au încheiat cu o condamnare.

Pentru a înţelege cum este posibil ca fenomenul violurilor să se cronicizeze în India, o tânără cercetătoare în domeniul criminalisticii a pornit de la prima celulă a problemei: condamnaţii pentru viol. Madhumita Pandey avea doar 22 de ani când a început să intervieveze bărbaţi ce fuseseră condamnaţi la închisoare pentru violenţă sexuală, iar în ultimii trei ani ea a reușit să intervieveze nu mai puţin de 100 de condamnaţi, ca parte din teza ei de doctorat în criminologie la Universitatea Anglia Ruskin, din Marea Britanie.

Pandey spunea că s-a întrebat în primul rând „care sunt circumstanţele care produc astfel de bărbaţi”. Iar răspunsurile nu au întârziat să apară. Prin interviurile ei a reușit să descopere că majoritatea acestor bărbaţi nu au beneficiat de educaţie. Doar cinci dintre ei absolviseră liceul, în timp ce majoritatea renunţaseră la școală înainte de clasa a cincea. „Când am început cercetarea eram convinsă că bărbaţii aceștia sunt niște monștri”, mărturisea Pandey. Însă constatarea care a îngrozit-o mai mult decât ar fi putut o întâlnire cu un „monstru” a fost aceea că „acești oameni nu sunt cu nimic ieșiţi din comun, sunt efectiv obișnuiţi”.

Cercetătoarea este de părere că faptele acestor bărbaţi au cel mai mult de-a face cu modul în care au fost crescuţi și cu procesele lor de gândire. În căminele indiene, chiar și în familiile mai educate, spunea ea, femeile sunt deseori captive în rolurile tradiţionale, iar unele dintre ele nici măcar nu se adresează soţilor lor folosindu-le numele mic. „Ca un experiment, am sunat câţiva prieteni și i-am întrebat: «Cum îl strigă mama ta pe tatăl tău?» Răspunsurile pe care le-am primit se învârteau între: «Auzi?» sau «tatăl lui Ronak!» (numele fiului).”

În India, climatul social este unul puternic conservator. Însă lucrul acesta se răsfrânge asupra mai multor elemente decât absenţa educaţiei sexuale de oriunde: din familie și din școli. Bărbaţii se deprind să înţeleagă masculinitatea și feminitatea după standarde diforme, în care bărbatul trebuie să se impună prin coerciţie dacă femeia nu se supune dorinţelor lui.

În plus, deși guvernul a interzis lucrul acesta, așa-numitele „consilii ale satului” încă se impun ca suprasisteme de aplicare a regulilor satului, deși, spun autorităţile, acestea nu au nimic în comun cu legile sau cu dreptatea. Un astfel de consiliu a pedepsit o fetiţă de 13 ani cu biciuirea pentru că nu l-a pârât pe cel care a violat-o și care era chiar tatăl ei. Consiliile sunt cele care pot ordona omorârea „pentru onoare” a unei persoane (de obicei femeie) care a încălcat vreuna dintre regulile impuse de această autoritate socială, de exemplu, dacă se căsătorește cu cineva din altă castă.

Concluziile lui Pandey, în urma interviurilor cu cei 100 de condamnaţi, sunt tulburătoare prin limitarea pe care o demască: „Mulţi dintre acești bărbaţi nu realizează că ceea ce au făcut este viol. Nu înţeleg ce este acela consimţământ.” Foarte puţini au exprimat regret faţă de fapta lor și, atunci când au făcut-o, din nou, gestul a îmbrăcat haina unei culturi sociale deconcertante. Unul dintre ei a spus că îi pare rău că a violat o fetiţă de 5 ani, „i-am distrus viaţa. Acum, că nu mai este fecioară, nimeni nu o să vrea să se căsătorească cu ea.” Apoi a spus: „Eu aș accepta-o. Mă voi căsători cu ea când voi ieși din închisoare.” Cercetătoarea s-a întâlnit apoi cu părinţii fetei, care nici măcar nu știau că cel care le violase fetiţa se afla după gratii.

Istoria nu are un final fericit. Deocamdată nu poate avea. Ca orice bătălie culturală, schimbarea legitimă în India va necesita mult timp. Însă trecerea timpului nu va reuși să modifice nimic dacă, pe parcursul ei, nu se fac simultan presiuni pe două paliere: transformarea mentalităţii și reformarea legislaţiei. În acest punct, în plan simbolic, România trăiește ca India, fiindcă ambele ţări se confruntă cu aceeași problemă: nevoia acută de revoluţionare a situaţiei curente și lipsa acută de resurse eficiente în această direcţie.

DISTRIBUIE:
Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 8 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.