„O să mor, domnișoară? O să mor?”

O să mor, domnișoară? O să mor?, o întreabă, printre lacrimi, un băieţel de vreo 10 ani pe asistenta care îi acordă primul ajutor.

Un posibil război care aduce prea puţin, prea târziu

Reacţiile Occidentului au devenit de o duritate apoteotică, după ce SUA au confirmat că regimul sirian a folosit arme nucleare în timpul războiului civil ce durează de mai bine de doi ani. Şi, în timp ce episcopul catolic din Alep se teme de izbucnirea unui război mondial, cele mai multe voci deplâng intervenţia tardivă şi...

La Hula, ONU acuză, regimul sirian neagă implicarea

Atacul de vineri de la Hula, cel mai sângeros de la debutul revoltelor împotriva regimului lui Bashar al Assad, în urmă cu 14 luni, a fost condamnat de consiliul de Securitate al ONU.

Neașteptat: Parlamentul britanic se opune intervenţiei militare britanice în Siria

Parlamentul britanic nu vrea o intervenţie militară britanică în Siria. Lucrul acesta a fost evident după ce legislativul a respins joi seară moţiunea prin care premierul David Cameron apăra principiul unei intervenţii în Siria, ca răspuns la presupusul atac chimic despre care se crede că ar fi fost orchestrat de guvernul...

Președintele sirian vorbește despre războiul de acasă

De pe 21 august, când un atac chimic a omorât 1400 de oameni în suburbiile Damascului, am fost „bombardaţi" cu o panoplie de păreri, a Statelor Unite, a Franţei, a Germaniei, a Marii Britanii etc. În lipsa unor dovezi clare asupra autorului acestui atac și sub ameninţările Vestului cu o intervenţie militară drastică, Bashar al-Assad...

Sirienii, disperaţi să scape de exterminare

Ceea ce face guvernul sirian se cheamă „exterminarea populaţiei” sau „genocid”, consideră în prezent Organizaţia Naţiunilor Unite. Atacurile aeriene rusești asupra civililor de săptămâna trecută au dus la amânarea ultimelor negocieri de pace, forţând liderii globali să își analizeze strategia și punând zeci de mii de sirieni pe fugă, spre Europa. Războiul civil care durează...

Europa, ameninţată de poliomielită

În contextul în care reapariţia poliomielitei în Siria este un risc real pe fondul tulburărilor interne, doi experţi germani avertizează că boala ar putea contagia și ţările vecine, ajungând inclusiv în Europa.

Armistiţiul din Siria intră în colaps

Au trecut cinci zile de când am aflat că în Alep, Siria, a murit și ultimul medic pediatru, într-un atac mișelesc asupra unuia dintre puţinele spitale care au mai rămas în funcţiune. Alături de el, alte 50 de persoane, pacienţi, vizitatori, asistente, și-au pierdut viaţa. Dacă memoria nu ne înșală însă, ultimele vești de anvergură...

Principalul grup rebel sirian refuză negocierile de pace

Principalul grup rebel din Siria a anunţat că nu va participa la negocierile internaţionale de pace, dacă rebelii nu sunt asiguraţi că preşedintele în exerciţiu, Bashar al Assad, nu va fi înlăturat de la putere.

Violenţele continuă în Siria după promisiunea de pace

Cel puţin 21 de persoane au fost ucise miercuri în luptele dintre armată şi rebeli din centrul ţării, a indicat Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDO), conform AFP. Asta după ce marţi Kofi Annan, trimisul special pentru problema siriană, a declarat că preşedintele Bashar al-Assad a fost de acord cu planul de oprire al ostilităţilor....

Apogeu crud în lupta cu armata siriană

Multe imagini şocante de pe frontul sirian au ajuns în media occidentală, însă niciuna la fel de cutremurătoare precum cea a unui comandant al rebelilor, care a fost filmat în timp ce muşca din inima unui soldat loial preşedintelui Bashar al Assad.