Cardinalul Vincent Nichols, arhiepiscop de Westminster, a făcut recent afirmaţii care nu sunt deloc banale. Se poate ghici dincolo de spusele sale o carenţă majoră a fundamentului pe care stă toată construcţia europeană. Una care demonstrează tot mai mult că navigăm în derivă.

Intervievat de Christian Today, arhiepiscopul și-a exprimat convingerea că o societate care nu este pregătită să pună întrebări fundamentale — Pentru ce există fiinţa umană? Care este adevărul despre fiinţa umană? Care este scopul nostru existenţial? — nu va putea crea o societate mai bună.

Cel mult, a spus cardinalul mai departe, ar putea crea o societate funcţională. Sau chiar o societate care rezolvă bine unele probleme. Însă nu este suficient. Fiindcă oamenii au așteptări mai mari de la viaţă, conștienţi fiind că am fost creaţi pentru un scop mai profund și mai amplu.

Concluzia lui Nichols este tranșantă. Toleranţa nu este suficientă pentru a construi o societate. Cel puţin, nu una mai bună. Practic, afirmaţiile sale contrazic chiar fundamentul proiectului european. Un proiect construit preponderent pe ideea de toleranţă.

De ce ar face arhiepiscopul o asemenea constatare? Dorinţa de a construi o societate mai bună e firească. Inclusiv premierul Cameron a dat semnale în această direcţie, ceea ce nu ar fi neobișnuit din partea unui om politic. Neobișnuite au fost însă declaraţiile sale și, mai ales, miza construcţiei noii societăţi.

Nu este necesară utilizarea unor instrumente complicate de analiză pentru a sesiza că mesajul lui Nichols este, de fapt, o replică la viziunea despre societate a premierului. Și nu numai a lui, ci a întregii construcţii europene. Conceptul de toleranţă este cap de listă nu de puţine ori pe agenda europoliticienilor.

În contrast cu ceea ce înseamnă astăzi europenismul, Nichols consideră că „societatea bună este una care recunoaște, acţionează și se bazează pe adevărurile fundamentale cu privire la persoana umană… Este o fereastră către transcendent.” Nimic referitor la acest aspect nu a apărut în imaginaţia politică a premierului britanic. Și nici a artizanilor noii Uniuni Europene. Una în care toleranţa a fost ridicată la nivel de principiu absolut. Și în spatele căreia nonvalorile se instalează ca parte integrantă a vieţii.

Creștinism redus la toleranţă

Opţiunile britanicilor par să fie în contradicţie chiar cu valorile religioase pe care le clamează. La prima vedere, ar părea că viziunea lui Nichols despre Europa se bucură de o largă susţinere în societatea britanică. Cel puţin, aceasta ar putea fi concluzia parcurgând declaraţiile premierului Cameron. În opinia acestuia, evanghelizarea ar trebui să fie o preocupare principală a creștinilor: „Cu cât aducem mai multă credinţă, cu atât schimbăm vieţile oamenilor și îmbunătăţim starea spirituală, fizică și morală a ţării.”

Ideea unei construcţii a societăţii umane având la bază valorile creștine poate surprinde pe mulţi. Cu atât mai mult cu cât viziunea aparţine unui politician marcant de pe scena politică europeană.

În 2011, premierul a ţinut un discurs cu ocazia aniversării a 400 de ani a Bibliei King James, ocazie cu care a cerut întoarcerea la „valorile morale creștine tradiţionale”. Valorile din Biblie, valorile creştinismului sunt valorile de care avem nevoie – compasiune, respect, responsabilitate, toleranţă, a spus premierul, citat de Christian Concern.

Mai târziu însă, același premier a devenit campionul legalizării căsătoriilor homosexuale. Pentru oricine e interesat de fenomen, ceva pare în neregulă. Nu și pentru Cameron. Sau pentru majoritatea britanicilor care declară că aparţin unei credinţe creștine, însă doar între 1% și 5,6%, merg regulat la biserică. În realitate, asistăm la o schimbare radicală de paradigmă în creştinism. Religia creştină este redusă la toleranţă și iubire aproapelui prin promovarea unui religii de tipul „nu contează decât iubirea”.

Eurovizionul din acest an este o bună demonstraţie în acest sens. Toleranţa practicată în stil european a sugerat ideea unei mari victorii a diversităţii. Una care a redus la tăcere unitatea.

Adevărata unitate în diversitate

E cunoscută lozinca unităţii în diversitate care stă la baza viziunii despre modelul european. În fapt, devine tot mai evident că diversitatea a adevenit un șablon favorit. Nu la fel și unitatea. O perspectivă mai realistă cu privire la ceea ce ar însemna adevărata unitate a fost prezentată de același Nichols.

Răspunsul său ar putea fi la fel de bine valabil și în spaţiul românesc. Deși sunt clamate valorile și rădăcinile creștine, multe aspecte rămân doar la nivel de discurs. În realitate, colaborarea interconfesională în vederea creării unei societăţi mai bune nu este nici măcar la nivel de proiect.

Nichols a argumentat că bogăţia vieţii creștine nu trebuie să fie redusă doar la căutarea a ceea ce oamenii numesc uneori unitate, dar care ar putea fi la fel de bine numită uniformitate. Este ceva mai important de atât. Este vorba despre diversitatea vieţii creștine, care ne îmbogăţește și care trebuie să fie celebrată. De aceea, a fi împreună nu presupune o unitate doctrinară sau o unitate de cult, ci punerea în valoare a elementelor comune pentru a aduce „o slujire vibrantă în lumea noastră”.

Toleranţa care a aruncat Europa în criză

Nu este o noutate pentru nimeni faptul că Europa se află în criză. Iar conceptul de toleranţă, în maniera în care a fost implementat, a jucat rolul său în această privinţă. Este un fapt demonstrat și de recentele alegeri europarlamentare. Neîncredererea faţă de proiectul european a permis ascensiunea extremismului de dreapta.

Ieșirea din acest carusel periculos nu se poate face prin alte strategii politice în numele aceleași toleranţe. Practic, totul se rezumă la o simplă întrebare pe care Nichols deja a ridicat-o: Care este scopul nostru existenţial? Este o întrebare în numele căreia au fost creionate o sumedenie de răspunsuri. Comunismul, nazismul, naţionalismele au venit cu propriile definiţii.

Nici europenismul nu ezită să aplice propria strategie în modelarea fiinţei umane. Cu ce rezultate? Creștinismul, la rândul său, are propria concepţie despre esenţa fiinţei umane. Având ca model caracterul divin. Și o abordare holistică. Este exact ceea ce face diferenţele dintre proiectul creștin și multele creaţii umane care au fost deja un eșec. Iar altele se îndreaptă cu pași siguri în aceeași direcţie.