O cerere șocantă a fost semnată pe 21 aprilie de peste 250 dintre cei mai importanţi intelectuali, artiști și politicieni ai Franţei, între care și fostul președinte Nicolas Sarkozy, alături de trei foști prim-miniștri.
Argumentând că scrierea sfântă a musulmanilor – Coranul – incită la violenţă, semnatarii au cerut ca „versetele care incită la uciderea și pedepsirea evreilor, a creștinilor și a necredincioșilor să fie lovite de nulitate la intervenţia autorităţilor religioase”, astfel încât „niciun credincios să nu se mai poată sprijini pe vreun text sacru pentru a comite o crimă”.
Apelul, publicat într-o ediţie de weekend a cotidianului Le Parisien și în sprijinul căruia a semnat și Philippe Val, fostul director al publicaţiei Charlie Hebdo, este, de fapt, o avanpremieră a unui manifest apărut în volumul Le Nouvel Antisémitisme en France, lansat recent de Albin Michel. Manifestul a stârnit o polemică aprinsă în Franţa și a provocat indignarea și răspunsul mai multor lideri musulmani, inclusiv al președintelui turc Recep Erdogan.
După Israel și Statele Unite, Franţa adăpostește cea mai mare comunitate de evrei din lume. Nicio altă ţară europeană nu este casă pentru atât de mulţi evrei. În același timp însă, tocmai în această casă are loc o creștere exponenţială a violenţei împotriva evreilor, care a început încă din anii 2000.
Textul vine la o lună după uciderea octogenarei Mireille Knoll, supravieţuitoare a Holocaustului, care a fost înjunghiată mortal în apartamentul său. Autorităţile au calificat crima drept un act antisemit mult mai repede decât s-au pronunţat anul trecut în cazul morţii Sarei Halimi, o femeie de 67 de ani care a fost ucisă în bătaie și apoi aruncată de la balcon, în aceeași zonă în care locuia și Knoll. Atacatorii care au comis cele două omoruri ar fi invocat numele lui Allah în timp ce înfăptuiau crima.
Potrivit unor estimări, deși în anul 2017 au fost înregistrate mai puţine incidente antisemite decât în anul 2016, totuși acestea au fost de o cruzime mult mai mare. Semnatarii manifestului au calificat această tendinţă drept „noul antisemitism” pe care l-au descris ca pe o „purificare etnică la scară redusă”. De asemenea, ei au reproșat mass-mediei și guvernului că refuză să recunoască acest curent drept un „antisemitism musulman”.
Acuzaţia a generat foarte rapid replici din partea comunităţii musulmane din Franţa și din afara graniţei, acuzând că expresia „purificare etnică la scară redusă” este hiperbolizantă și că omogenizează toţi musulmanii care, ca și evreii, înregistrează cea mai mare comunitate europeană a lor în Franţa. La câteva zile de la publicarea manifestului, nu mai puţin de 30 de imami (lideri religioși islamici) au publicat un drept la replică în ziarul Le Monde, în care explică de ce un manifest precum cel publicat în Le parisien nu este nicidecum o măsură legitimă, ci, în realitate, este un act de rasism.
Tareq Oubrou, un imam foarte cunoscut în Franţa, responsabil de Marea Moschee din Bordeaux, a apreciat că manifestul caracterizează Coranul în termeni „aproape blasfematori”. Într-o declaraţie pentru The Atlantic, Oubrou a explicat că a spune despre Coran că este antisemit este o interpretare falsă promovată chiar de radicalii pe care Franţa dorește să îi combată: „Musulmanii ignoranţi care decupează textele din contextul lor istoric.” Ideea că antisemitismul ar fi o directivă a islamului este „fals din punct de vedere teologic”, a mai adăugat imamul, subliniind că, din contră, fiind văzuţi ca „oameni ai Cărţii”, adepţi ai monoteismului și evreii ca de altfel și creștinii au un statut protejat în legea islamică. De-a lungul istoriei, ei au fost consideraţi comunităţi dhimmi, adică aveau permisiunea de a-și păstra și practica religia, cu condiţia de a plăti un tribut care simboliza subordonarea lor faţă de musulmani. Însă replica lui Oubroua avut o contrareplică din partea celor care apără manifestul. „Problema e că islamiștii fac uz de aceleași texte pe care le folosesc și musulmanii obișnuiţi”, a reclamat Pierre-André Taguieff, director de cercetare la Centrul Naţional Francez pentru Cercetare Știinţifică, autor al unor numeroase lucrări pe tema antisemitismului.
Alţii au reproșat că „în islam, credincioșii sunt instruiţi să respecte Coranul – unde e lege nu e tocmeală”, așa cum a spus Samy Ghozlan, un fost comisar de poliţie în zona periferică a Parisului și semnatar al petiţiei. Însă mai mulţi imami, citaţi de publicaţia americană, au ţinut în mod special să contrazică această idee: „Textul este același, dar felul în care este înţeles el diferă foarte mult, așa cum se întâmplă în cazul oricărui text”, a spus imamul Abdallah Dlioueh. „Manifestul face aceeași greșeală ca și teroriștii aplicând o singură perspectivă asupra acelor versete.”
Chestiunea antisemitismului în Franţa nu este o problemă musulmană. Nu când 35% dintre francezi sunt de acord cu ideea că evreii „au o relaţie specială cu banii”, când 40% cred că „pentru evreii francezi Israelul contează mai mult decât Franţa”, iar 22% consideră că „evreii au prea multă putere”, așa cum a arătat un sondaj din 2016. Toate aceste stereotipuri circulate și răscirculate și-au făcut auzit ecoul și în cuvintele unuia dintre răpitorii tânărului Ilan Halimi, în anul 2006. Acesta a fost ţinut ostatic timp de două săptămâni de un individ care a spus ulterior că a făcut-o pentru că „evreii au bani”.
Oubrou și Dlioueh au denunţat „confiscarea religiei lor de către criminali” și s-au declarat consternaţi, ca musulmani şi cetăţeni francezi, de vederea „islamului deformat de mâinile unor minţi ignorante, debile și leneșe” ale unor „tineri” predispuși să devină „pradă ușoară pentru ideologii” care predică ura și inspiră la violenţă. Nouă, celor nevizaţi de situaţia din Franţa, ne rămâne consternarea la vederea faptului că ţara-pivot a umanismului și a drepturilor egale poate să ofere, în zilele noastre, o mostră nu doar neelegantă, ci și neavenită de ingerinţă asupra unui text religios neschimbat de secole.
