Franţa a trecut prin primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar rezultatele au șocat ţara și promit să aducă schimbări și pentru Europa.

Pentru prima dată, cele două partide „de casă” au rămas pe dinafară, iar lupta finală urmează să se dea între reprezentanta extremei drepte, Marine le Pen, și Emmanuel Macron, un nou-venit, un necunoscut, un „OZN” care se fălește că nu este „nici de stânga, nici de dreapta”. În luna iunie, Franţa va alege între acești doi „outsideri”.

Viziunea lui le Pen pentru Franţa amintește de naţionalismul de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial. Și, deși este de extrema dreaptă, platforma sa politică își găsește simpatizanţi și din extrema stângă, atenţionează The Wall Street Journal. Le Pen militează pentru abandonarea monedei unice și chiar a Uniunii Europene, pentru impunerea unor limite severe imigraţiei și a unor legi comerciale protecţioniste, cât și pentru o mai mare implicare a statului în sprijinirea companiilor franceze. În politica externă, s-ar îndepărta de tradiţionala orientare atlantică a Franţei, către Rusia lui Vladimir Putin.

Macron, fost ministru al economiei în echipa președintelui Hollande, propune reechilibrarea relaţiei stat-economie privată prin eliminarea a mii de posturi bugetare și reducerea taxelor pe corporaţii de la 33,3% la 25%. Ar reforma legea muncii pentru a proteja angajaţii actuali în detrimentul oportunităţilor pentru cei tineri și pentru șomeri, dar ar menţine Franţa în Uniunea Europeană, în tratatele de liber schimb și liberă circulaţie. Sondajele sugerează că Macron o va învinge cu ușurinţă pe le Pen, la fel cum Jacques Chirac l-a învins pe tatăl acesteia acum 15 ani. De asemenea, întărirea monedei unice după victoria lui Macron arată încotro se îndreaptă preferinţele pieţei. Însă The Wall Street Journal avertizează că nimeni nu ar trebui să ia de sigură înfrângerea finală a lui le Pen, după 15 ani în care economia Franţei a suferit de pe urma politicilor partidelor tradiţionale.

O analiză a voturilor arată că 41% dintre francezi au optat pentru candidaţii de extremă stângă și dreaptă. Pe partea stângă, Jean-Luc Mélenchon a terminat pe ultimul loc, dar a câștigat mai mult de 19 procente și a fost preferatul tinerilor între 18 și 24 de ani, atrași de redistribuirea veniturilor în societate și de stoparea globalizării. Mélenchon nu și-a invitat încă electoratul să voteze în finală cu Le Pen, dar unii dintre ei vor migra inevitabil spre ea. Substratul este același care l-a făcut pe Donald Trump câștigător în SUA. Ziarele scriu deja despre fabricile franceze dezafectate care odată erau mândria industriei europene, la fel cum scriau despre starea lucrurilor în „centura de rugină” din Statele Unite. Reacţiile oamenilor se repetă de la o ţară la alta: „Toată lumea s-a săturat. 100% mă duc să votez pentru Marine le Pen”, spune un cetăţean francez din Hayange, un oraș de 15.000 de locuitori, cu o tradiţie politică de stânga. La fel cum orașe americane prin tradiţie democrate și-au schimbat subit orientarea politică pentru a vota cu Donald Trump, orașe industriale din nordul și estul Franţei, frustrate de pierderea a peste 900.000 de joburi industriale în ultimii 15 ani, renunţă la socialiști pentru promisiunile lui le Pen, atrage atenţia Foreign Policy.

În aceste condiţii, când declară că modernitatea este disruptivă și el susţine acest lucru, Macron nu face decât să îi alieneze pe acești oameni, deși obţine simpatia europenilor și a francezilor fericiţi să respire un aer politic nou. Macron este un personaj politic care captivează imaginaţia, simpatia și admiraţia. Nu are decât 38 de ani, nu aparţine niciunui partid politic și a creat singur o mișcare politică „En Marche!”, cu scopul de a debloca politica franceză. În doar câteva luni a demisionat din guvern și, fără să fie conectat la mașinăriile politice de reţele și relaţii, a ieșit pe primul loc în opţiunile poporului francez, în ciuda faptului că este aproape complet lipsit de experienţa funcţiei publice și nici nu are afinitate politică. Dar tocmai asta îl face atât de atractiv, spun analiștii. Toate mișcările politice care s-au născut din proteste civile în Europa ultimilor ani arată exasperarea oamenilor faţă de tradiţionalele împărţiri politice, în condiţiile în care nici măcar partidele „de casă” nu își mai respectă ideologiile aferente. Macron încearcă un alt sistem faţă de cel tradiţional, care ar putea fi începutul a ceva nou în Europa. Partidele europene de stânga și de dreapta de multe ori au mai multe lucruri în comun decât separate, iar Franţa a înţeles încă de la alegerile regionale că dreapta și stânga nu pot lupta mereu una împotriva celeilalte și în același timp împotriva extremiștilor. Macron vrea noi modele de politică care să se potrivească pe gândirea secolului XXI. La fel, crede că avansul tehnologic poate fi o forţă productivă care să deschidă oportunităţi pentru cei 25% de tineri francezi șomeri. Dar este nevoie de o regândire a sistemului de protecţie socială, gândit într-o eră în care un job era pe viaţă, și care trebuie updatat la stilul de viaţă actual.

Aplecarea spre Macron și respingerea clară a partidelor tradiţionale vin pe fondul respingerii generale a elitelor, însă toate partidele tradiţionale și-au exprimat deja sprijinul necondiţionat și entuziast pentru tânărul politician, după înfrângerea usturătoare pe care au suferit-o. Le Pen s-a folosit de ocazie pentru a-l acuza că este „omul partidelor”, că nu îi pasă de cultura și de securitatea ţării și că „nu se găsește în el un gram de patriotism”. Macron a replicat făcând o distincţie importantă între patriotism și naţionalism– poţi să îţi iubești ţara și fără să fii rasist sau împotriva imigranţilor. Să vedem cât îi va convinge asta pe francezi, aflaţi sub tirada neabătută a lui le Pen, care folosește terorismul ca armă principală de atac.

În Europa, Macron este candidatul preferat. „Berlinul nu a făcut un mister din faptul că Emmanuel Macron a fost… candidatul favorit al doamnei Merkel. Cancelara germană avea nevoie de un partener la Palatul Elysée cu convingeri europene profunde, şi prudent faţă de Rusia”, apreciază autorul și jurnalistul român, stabilit în Franţa, Matei Vișniec. De asemenea, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a felicitat pe Macron şi tot aşa a procedat Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene, care a scris pe Twitter: „Când văd drapelele Franţei şi ale Uniunii Europene salutând rezultatul lui Emmanuel Macron, creşte speranţa în viitor a generaţiei noastre.” Există o speranţă renăscută că, odată cu Emmanuel Macron, vocea celor care cred în Europa va începe să răsune mai puternic decât vocea celor care vor dezmembrarea Europei, spune Matei Vișniec. Cert este că peisajul politic francez este în schimbare. Ori vom vedea primul președinte extremist european, ori vom vedea primul președinte care nu se consideră nici de dreapta, nici de stânga și care va fi obligat, după toate probabilităţile, să-şi facă aliaţi în toate taberele politice (aproape) pentru a guverna. Este măcar posibilă aducerea tuturor spre acest centru care refuză definiţii și ideologii? Apoi, ar fi o asemenea guvernare eficientă sau un haos regretabil?