Populismul nu a prins atât de evident în Europa precum în America. Au demonstrat-o alegerile din Austria, din Olanda și din Franţa. În curând, acest fapt se va reconfirma cu alegerile din Germania. Cu toate acestea, sunt alte ţări europene unde extremele nu sunt evidente, dar ocupă deja puterea și abordează democraţia într-un stil iliberal. Pe această diferenţă în autenticitatea practicării democraţiei pare să se contureze o nouă falie de separare a ţărilor UE.

Politicienii europeni au devenit experţi în arătatul cu degetul spre lideri precum Recep Tayyip Erdogan, Vladimir Putin și, mai nou, Donald Trump, dar tot nu au abilitatea de a formula soluţii politice și de a implementa politici comune pentru blocul european, unde unii lideri încep să semene tot mai mult cu omologii lor din Turcia sau din Rusia, punând la încercare stabilitatea întregului bloc, avertizează Guy Verhofstadt, fostul premier belgian. În Ungaria și în Polonia, liderii ţării sunt preocupaţi să pună bazele unor sisteme politice iliberale, autocrate, chiar în centrul Uniunii Europene. Votul de încredere acordat de populaţie la câștigarea alegerilor politice este folosit ca armă politică și de imagine pentru a subjuga justiţia și presa și pentru a restrânge drepturile și libertăţile cetăţenești. Valorile liberale apărate odată sunt acum încălcate în numele binelui mai mare, al apărării ţării de forţele care vor să o distrugă, de la refugiaţi la corporaţii, toate manevrate de forţe oculte, precum George Soros. Toate aceste elemente pot constitui deja un tipar ușor identificabil și în România, dar și în Republica Moldova, unde doar zilele acestea au fost proteste cauzate de modificări legislative la legea electorală care ar favoriza principalele două partide.

În Europa sunt rescrise legi și modificate constituţii pentru a servi strict foloaselor celor care sunt la conducere, exact pe modelul turc sau rus, mai spune Verhofstadt. În aceste state, banii europeni sunt folosiţi pentru a promova euroscepticismul, mai spune el, dând exemplu faptul că în Ungaria trusturile de presă care diseminează propaganda premierului sunt scutite de taxe, în timp ce acelea care o critică aproape că sunt băgate în faliment. Organizaţiile nonguvernamentale și societăţile civile sunt hărţuite în diverse forme, ultimul scandal internaţional iscându-se în jurul tentativei lui Viktor Orban de a închide Universitatea Central Europeană din Budapesta, fondată de George Soros. Ipocrizia premierului, care în trecut a profitat de o bursă finanţată de Soros, a fost discutată la scenă largă în Parlamentul European chiar de către Verhofstadt, care este și șeful Alianţei Liberal-Democrate în PE, într-un discurs extrem de critic la adresa premierului ungar pentru direcţia în care duce ţara, Orban fiind de faţă. Nu doar că a slăbit Curtea Constituţională și presa, dar acum vrea să submineze chiar gândirea critică prin violarea libertăţii academice și încercarea de a închide o instituţie care este recunoscută în lume, doar pentru că este finanţată din capital străin. Cel puţin așa se văd lucrurile la nivel european.

Polonia este și ea în centrul discuţiilor înfierbântate, după ce ultimele luni au fost marcare de cele mai mari proteste de după comunism, determinate de mai multe intenţii ale noului guvern văzute ca distrugătoare pentru povestea de succes a democraţiei poloneze de după Războiul Rece. Vorbim despre subminarea drepturilor femeilor, a presei libere și a justiţiei independente. Cel mai recent, liderul partidului de guvernare, Lege și Justiţie, a încercat să subjuge Curtea Supremă parlamentului, printr-un set de trei noi legi, care au scos oamenii în stradă și au atras ameninţări din partea liderilor de la Bruxelles.

În final, președintele Andrei Duda a recurs la dreptul de veto în privinţa controversatelor legi privind Curtea Supremă și Consiliul Naţional al Magistraturii, care ar fi permis Parlamentului să demită și să numească judecătorii CS. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al lui Duda a anunţat că președintele, provenit din partidul aflat la putere, va promulga o a treia lege controversată, care îi permite ministrului justiţiei să înlocuiască președinţii tuturor tribunalelor de drept comun, fără să explice motivele. Astfel, folosirea dreptului de veto nu oferă decât un răsuflu temporar instituţiilor democratice aflate sub asalt continuu, scrie Foreign Policy. Și, la fel ca în Ungaria, guvernul polonez depune eforturi să delegitimeze și să slăbească sectorul societăţii civile, folosind mass-media pentru a ataca organizaţiile nonguvernamentale și politizând deciziile de finanţare ale acestora.

Și mai rău este faptul că un lider politic precum Donald Trump, aflat în prima vizită oficială în Polonia, nu doar că nu a atras absolut deloc atenţia asupra acestor derapaje, ba chiar a spus în diverse frazări cum astăzi Polonia servește drept „exemplu pentru cei care caută libertatea și care vor să aibă curajul și voinţa de a apăra civilizaţia noastră”. Analiștii s-au grăbit să observe că, în discursul său, președintele american nu a menţionat niciodată cuvintele „democraţie” și „drepturi umane”, dar de 10 ori a vorbit despre „civilizaţie”. Iar „civilizaţia noastră”, despre care spune că trebuie apărată, nu este totuna cu „democraţia noastră”, pe care nici nu o menţionează. Mai exact de cine sau de ce trebuie apărată civilizaţia? Istoria a arătat că dușmanii sunt diverși, sunt toţi cei care „nu sunt cu noi” – sunt refugiaţi, corporaţii și multinaţionale, opoziţia politică și chiar și propriii cetăţeni critici, care deodată sunt etichetaţi ca extremiști, și apoi ca teroriști. Când civilizaţia este în pericol, nicio acţiune a guvernului de a tăia libertăţile omului nu este prea extremă. Pentru câteva aplauze, președintele american i-a dat liderului polonez „spate” pentru o lovitură de stat, scrie New York Times. „Astfel, un președinte american care pune loialitatea personală peste justiţia oarbă găsește un teren comun cu un lider polonez decis să dezasambleze democraţia și cu un autocrat rus decis să vândă represiunea pe post de revitalizare a civilizaţiei”, scrie FP.

De fapt, aceasta este și problema de fond, că nu avem de-a face cu niște cazuri izolate, ci cu o nouă propunere de înţelegere a lumii. Chiar și Verhofstadt spune că opţiunile Uniunii Europene în faţa unor asemenea atitudini sunt limitate. Procedurile de infringement vor fi ignorate cu zâmbetul pe buze de către acești lideri, spune Verhofstadt. Singura opţiune rămasă pentru salvarea credibilităţii Uniunii și pentru lansarea unui mesaj puternic de negare a ţărilor membre care încalcă valorile democratice și drepturile omului este invocarea Articolului 7, ceea ce ar putea să lase aceste ţări fără drept de veto. Deja s-a aprobat o rezoluţie pentru demararea acestor proceduri în cazul Ungariei, dar poate dura ani de zile până se trece prin toată procedura. Cât ar putea o astfel de penalizare să reducă șansele de a fi seduși de propunerea iliberală? Realistic vorbind, nu ar putea. O penalizare este un act nu tocmai blând de tratare a simptomelor unei boli pe care nimeni nu vrea să o trateze: degradarea clasei de mijloc.

„Dacă vrei să înţelegi provocările curente la adresa liberalismului occidental trebuie să înţelegi circumstanţele care au cauzat scăderea dramatică a clasei de mijloc în lumea democrat-liberală și diminuarea oportunităţilor oferite generaţiei milenialilor, precum și modul în care acestea sunt văzute ca provocări ale politicilor regimurilor liberale, menite să ofere suficiente oportunităţi masei cetăţenilor, astfel încât regimul să fie legitim. Acesta este un set de probleme foarte important și greu de rezolvat”, explică politologul Jeffrey Isaac, profesor la Universitatea din Indiana, Statele Unite ale Americii. Liderii iliberali au priză la public pentru că nu fac parte din clasa politică tradiţională care a contribuit la această problemă și care este considerată tot mai ilegitimă sau pentru că promit lucruri pe care partidele convenţionale nu au reușit să le îndeplinească. Însă nici ei nu vor putea să le rezolve, pentru că lucrul de care avem nevoie este producerea unei regândiri a multor politici și a modului în care este posibil ca în era digitală să generezi discursuri narative convingătoare și o viziune publică, liberală asupra viitorului, spune Isaac. În schimb, ceea ce ei vor aduce prin promisiunile lor este „un viitor cu o putere necondiţionată și o prosperitate necunoscută, în care valorile liberale nu contează. Dar valorile liberale contează întotdeauna. Fără acestea avem autoritarism, orizonturi închise și moartea libertăţilor civice”, citează RFI.

DISTRIBUIE:
Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 5 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.