Premiul Nobel pentru pace: O decizie cu multe subînţelesuri

41

Vineri dimineaţă, Comitetul norvegian al premiilor Nobel, din Oslo, a luat o decizie neobişnuită. În loc să acorde premiul Nobel pentru pace unei persoane, sau unei organizaţii, a premiat Uniunea Europeană, o instituţie internaţională care de trei ani trăieşte o criză existenţială care nu lasă să se întrevadă vreun final.

UE a primit acest premiu pentru că „a izbutit să transforme cea mai mare parte a Europei dintr-un continent al războaielor, într-un continent al păcii," conform declaraţiei purtătorului de cuvânt al Comitetului Nobel, Thorbjörn Jagland. Şi deşi nimeni nu i-a negat meritul, întrebarea care rămâne pe buzele tuturor este: de ce tocmai acum? În Europa este pace de zeci de ani şi Uniunea Europeană a fost şi în alţi ani nominalizată pentru acest premiu. De ce a câştigat tocmai anul acesta? „…Era timpul," a declarat Jagland.

Un răspuns pe care încă mulţi nu îl înţeleg şi căruia nu îi găsesc justificare. „Prima dată m-am gândit că este un premiu binevenit, neşteptat, important. Mai ales neaşteptat, din moment ce peste tot sunt oameni care luptă pentru pace şi democraţie şi care merită premiul, dizidenţi şi organizaţii," a declarat un oficial suedez pentru EuObserver.

Europarlamentarul olandez, Geert Wilders, a fost şi mai contrariat, spunând că în circumstanţele în care toată Europa este în colaps, mai lipseşte un premiu Oscar pentru Van Rompuy, preşedintele Consiliului European.

Preşedintelui Cehiei, Vaclav Klaus, neoliberal reputat pentru euroscepticismul său, a declarat că decizia Comitetului Nobel i s-a părut „de necrezut", o „glumă".

Un alt europarlamentar britanic a declarat resemnat că premiul Nobel „oricum şi-a pierdut din valoare, atunci când i-a fost acordat preşedintelui Barack Obama, în 2009", o nominalizare despre care mulţi au spus la vremea respectivă că nu a fost altceva decât o mişcare politică.

Până şi experţii norvegieni au pus sub semnul întrebării momentul ales pentru acordarea premiului şi posibilele implicaţii politice pentru Norvegia, ai cărei cetăţeni au votat împotriva aderării la Uniune în 1872 şi în 1994.

„Va fi un subiect controversat," a declarat Kristian Berg Harpviken, director al Institutului de Cercetare pentru Pace din Oslo, potrivit televiziunii locale NRK. „Mai ales în Norvegia, unde va fi interpretat ca un premiu politic şi o contribuţie la dezbaterea pe tema aderării la UE," a mai completat ea.

Un premiu cu două feţe

În ciuda entuziasmului conducătorilor UE, alegerea câştigătorului pentru premiul Nobel din acest an pare departe de a fi una obiectivă, dezinteresată politic şi loială viziunii lui Afred Nobel, care a vrut ca acest premiu să fie acordat pentru „convieţuirea, frăţia, cooperarea dintre naţiuni", conform DW.

Pe de o parte, este posibil ca premiul să fie un mesaj pozitiv dat de norvegieni, în ceea ce priveşte posibilitatea de aderare. Pe de altă parte, este posibil ca premiul să funcţioneze ca un mecanism de încurajare a cetăţenilor UE că drumul spre o Uniune federală, cu adevărat unită, este cel bun. Premiul Nobel pentru pace „onorează întreaga Uniune, pe toţi cei 500 de milioane de locuitori ai ei", a comunicat pe Twitter preşedintele Comisiei Uniunii Europene, Jose Manuel Barroso, care a mai declarat pentru CNN că momentul acordării acestui premiu „nu putea fi mai potrivit".

„Comitetul a onorat astfel ideea unificării Europei, ideea unei Europe a păcii şi a valorilor comune," a afirmat Angela Merkel, precizând că „premiul o obligă şi o încurajează" în acelaşi timp.

Iată deci un premiu Nobel care pare a fi fost acordat mai mult pentru ceea ce urmează să se petreacă în Uniunea Europeană, decât pentru ce s-a întâmplat deja, şi un premiu despre care fiecare conducător al UE simte că i-a fost acordat personal, pentru eforturile de a duce în spate Uniunea în aceste vremuri de criză.