Incendiu de proporţii în Londra. Ore întregi de coșmar

571

„Am văzut bucăţi de clădire care cad. Se aud zgomote de ferestre care se sparg”, transmite corespondentul BBC. Este imaginea de coșmar care a marcat capitala Angliei în cursul nopţii trecute.

Un incendiu uriaş a cuprins un întreg bloc de locuinţe din nord-vestul Londrei. Primele apeluri de urgenţă au fost făcute în jurul orei locale 1:00, ora 3:00, ora României, iar cauza este necunoscută deocamdată. Flăcările s-au răspândit de la etajul 2 al clădirii, până la ultimul etaj, 24. Clădirea cu un total de 120 de apartamente a fost construită în 1974 şi a fost renovată recent. Corespondentul BBC a spus că există temerea că întreaga clădire se poate prăbuși. „Sunt acoperit cu cenușă, așa de rău este. Sunt la 100 de metri distanţă și sunt complet acoperit de cenușă”, a spus prezentatorul de la Channel 4.

Din nefericire, utilajele cu care acţionează salvatorii au ajuns doar până la nivelul etajelor 6 și 7, aşa că flăcările cu greu pot fi stăpânite. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Pompieri din Londra a declarat că echipajele au ajuns la locul incendiului după 6 minute de la primul apel și a confirmat că există mai mulţi morţi. Numărul victimelor nu a fost încă anunţat, întrucât clădirea este una complexă și de dimensiuni mari, scrie The Guardian.

„Este un incident fără precedent. Nu am văzut așa ceva în 29 de ani de când sunt pompier. Colegii mei lucrează din greu în aceste momente pentru a stinge incendiul. Este un incendiu de proporţii, care a afectat aproape toate cele 24 de etaje ale blocului, mai puţin pe primele 2”, a declarat unul dintre pompieri.

Martorii spun că din interior s-au auzit strigăte disperate de ajutor. Au fost văzuţi oameni sărind de la etaj și flăcări care ieșeau de la fiecare fereastră. Unii locatari ar fi încercat să coboare pe frânghii improvizate din cearșafuri. „Am văzut o persoană căzând, am văzut o altă femeie care ţinea bebelușul la fereastră”, a mărturisit îngrozit unul dintre martori. „Sunt norocos să fiu în viaţă, dar mulţi oameni nu au reuşit să iasă din clădire“, a spus altcineva. Mulţi locuitori sunt încă daţi dispăruţi și există informaţii despre oameni care sunt blocaţi în apartamentele lor, scrie Daily Telegraph.

Ambulanţa londoneză a confirmat că 30 de persoane au fost transportate la spital. Unul dintre supravieţuitori a povestit că alarmele de incendiu nu au funcţionat în primele 30 de minute de la declanșarea focului. El și familia lui au reușit să se salveze după ce un vecin a bătut puternic la ușa lor și i-a trezit. „Era fum peste tot, chiar peste tot. Erau oameni jos, erau bucăţi care cădeau din blocul în flăcări, oameni care ţipau. Oamenii încă dormeau la etajele superioare şi nu ştiau ce se întâmplă. Nici nu sunt sigur dacă jumătate dintre ei au putut să scape, ca să fiu sincer. Erau copii la geamuri, oameni care aprindeau lanternele de la telefoane ca să ceară ajutor. Pompierii nu au putut să ajungă sus.”

În presa de la Londra au apărut informaţii potrivit cărora în blocul care arde acum ar mai fi existat probleme şi în 2012. Clădirea face parte din complexul Lancaster West, un complex de locuinţe de aproape 1.000 de apartamente. Turnul Grenfell a beneficiat de o renovare în urmă cu doi ani, în valoare de 10 milioane de lire sterline, ca parte a unei transformări mai ample a imobilului. Lucrările au inclus o nouă faţadă și un sistem comun de încălzire.

De altfel, Asociaţia Grenfell Action Group, care îi reprezintă pe locatarii din clădire, spune că au fost lansate mai multe avertismente cu privire la riscurile de incendiu: „Toate avertismentele noastre au fost ignorate, deși am prezis că o catastrofă este inevitabilă și că e doar o chestiune de timp până când se va întâmpla.”

DISTRIBUIE: