Etichetă: anglia

Bătuţi și pedepsiţi. Toleranţa religioasă, prin istoria quakerilor

În Anglia secolului al XVII-lea, mulţi copii cu părinţi anglicani nonconformiști au experimentat teroarea persecuţiei. În aceste povești, rar relatate, de suferinţă loială, putem descoperi rădăcinile firave ale acceptării sociale tot mai mari a unei idei noi: toleranţa religioasă.

În Anglia, numărul persoanelor fără adăpost care și-au pierdut viaţa s-a dublat

În ultimii cinci ani, cel puţin 230 de persoane fără adăpost au murit în parcările supermarketurilor, în cimitirele bisericilor și în cămine pentru oameni fără adăpost, în Marea Britanie. Numărul deceselor s-a dublat, de la 31, în 2013, la 70, la final de 2017.

Incendiu de proporţii în Londra. Ore întregi de coșmar

„Am văzut bucăţi de clădire care cad. Se aud zgomote de ferestre care se sparg”, transmite corespondentul BBC. Este imaginea de coșmar care a marcat capitala Angliei în cursul nopţii trecute.

Un cuplu turc a hrănit 4.000 de sirieni la nuntă

Publicaţiile de știri abundă în ultima vreme de vești tragice dinspre Orient, unde războaiele locale au dus la un exod de refugiaţi, care se îndreaptă spre Europa. Aici însă ușile sunt închise și păzite bine cu pistoale, bastoane și furtunuri cu apă. Din fericire, unii oameni reușesc să umple cu ceva golul lăsat de inactivitatea...

Discriminarea religioasă, la modă în Anglia

Un nou caz de discriminare religioasă va fi dezbătut în tribunalele din Londra. Sarah Mbuyi și-a dat în judecată angajatorul, după ce a fost concediată pentru că a refuzat să citească povești despre cupluri gay copiilor pe care îi îngrijea.

Desmond Tutu le ia apărarea românilor din Anglia

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace, arhiepiscopul Desmond Tutu, spune că Marea Britanie ar trebui să fie recunoscătoare pentru „oportunitatea" de a primi imigranţi, în circumstanţele în care s-a creat o dezbatere intensă privind interzicerea imigranţilor din Bulgaria și România.

Richard Dawkins, împotriva iniţiativelor creștine în Anglia

Celebrul ateu Richard Dawkins s-a exprimat împotriva ideii poliţiei britanice de a delega o persoană care să ţină legătura cu comunităţile religioase, punând la îndoială faptul că aceste comunităţi „merită" un ofiţer special de legătură.

Anglia are un nou moștenitor la tron

Marţi dimineaţă, familia regală britanică a întâmpinat venirea pe lume a unui băiat, fiul prinţului William și al ducesei de Cambridge. Noul moștenitor la tron a primit titulatura de prinţ de Cambridge, un titlu oficial ce nu s-a mai folosit la curtea engleză de 100 de ani.

Anglia: Legalizarea căsătoriilor gay a ajuns la ultima etapă

La începutul acestei săptămâni, Marea Britanie a făcut cei mai importanţi ultimi paşi pentru legalizarea căsătoriilor gay: proiectul de lege a trecut şi de Camera Lorzilor şi de Camera Comunelor, aflându-se acum în faţa reginei Elisabeta a II-a. Aceasta urmează să îşi dea acordul până la finalul acestei săptămâni, urmând ca primele căsătorii gay să...

Miracol medical pentru un băieţel din Anglia

Un băieţel de 18 luni din Marea Britanie a reușit să supravieţuiască unei infecţii cauzată de o bacterie „mâncătoare de carne", prin ceea ce medicii consideră a fi un miracol.

Musulmanii protestează împotriva căsătoriilor gay în Anglia

Sute de imani, lideri musulmani, au ieșit pe străzile din Marea Britanie pentru a protesta împotriva legii propuse de premierul britanic, pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale.

Anglia: Un produs McDonalds, pe lista alimentelor recomandate zilnic

O decizie fără precedent a fost luată în Marea Britanie, de către Autoritatea pentru Standarde în Publicitate (ASP), care a inclus o băutură acidulată pentru copii de pe meniul de la McDonald's, în aceeaşi categorie cu alimente precum merele sau brocoli.

Anglia se pregăteşte să divorţeze de UE

Cea mai importantă bancă japoneză a întocmit un raport despre care analiştii financiari britanici spun că este unic, despre schimbările inevitabile care se vor produce în relaţiile Bruxelles-Londra, şi care foarte posibil se vor termina cu o retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Românii, entuziasmaţi de bebelușul genial care a uimit Anglia

The Sun, Daily Mail și Huffington Post sunt doar unele dintre publicaţiile care au scris despre Isabella, o fetiţă din Marea Britanie, care la 6 luni merge la toaletă, cere mâncare, spune câteva cuvinte și bate ritmul pe Mozart.

Marea Britanie: petiţie împotriva căsătoriei între parteneri de acelaşi sex

Organizaţia creştină „Coaliţie pentru căsătorie" (C4M) a trimis pe 20 februarie o petiţie premierului Marii Britanii, pentru a-i cere să oprească legalizarea căsătoriei între parteneri de acelaşi sex.

O creştină devotată, concediată din cauza respectării duminicii

O creştină devotată din sudul Londrei şi-a dat în judecată angajatorul, după ce a fost obligată să lucreze duminica. Ea susţine că angajatorul său a ştiut de la început că ea merge duminica la biserică şi, în plus, acelaşi angajator i-a permis unui coleg musulman să aibă vinerea liberă....

Fetiţe de 13 ani primesc implanturi contraceptive la şcoală

Fetiţe de 13 ani primesc implanturi contraceptive la şcolile din Anglia, fără ca părinţii să ştie, iar personalul medical este protejat sub regulile de confidenţialitate între doctor şi pacient.

Anglia: sinuciderea asistată ar trebui să fie legală

Parlamentul britanic ar trebui să schimbe legea suicidului asistat pentru a permite persoanelor care sunt bolnave în fază terminală, să îşi înceteze existenţa acasă, cu ajutorul unui doctor. Aceasta este concluzia unui raport înaintat parlamentului englez.

Biserica Anglicană refuză să oficieze căsătorii gay

La scurt timp după ce guvernul englez a emis o confirmare oficială a posibilităţii ca locașurile de cult să oficieze slujbe de căsătorie pentru partenerii de același sex, Biserica Anglicană a trimis o circulară în care avertizează preoţii să nu găzduiască astfel de ceremonii.

Anglia ameninţă ţările care nu susţin homosexualitatea

Premierul britanic, David Cameron, a ameninţat că Marea Britanie îşi va retrage ajutorul financiar dat ţărilor care interzic homosexualitatea, dacă acestea nu îşi vor reforma punctul de vedere, scrie The Guardian.

Serviciile Facebook, Twitter și BlackBerry ar putea fi limitate în Anglia

Guvernul britanic evaluează posibilitatea de a impune limitări asupra reţelelor de socializare și a telefoniei mobile, în timpul tulburărilor sociale. Intenţia de a-i deconecta pe cei violenţi atrage însă critici din partea apărătorilor drepturilor omului.