Nu s-a întâmplat nici de azi, nici de ieri și nici de la atacul din Paris încoace. Gruparea islamistă radicală Boko Haram acţionează de cinci ani de zile în scopul stabilirii unui stat islamic în Nigeria. Indiferenţa europeană faţă de această situaţie nu este deci de dată recentă, așa cum ar sugera cei care vor neapărat să facă paralele la reacţia liderilor lumii la atacul din Paris.

Premierul Ciadului este depășit de situaţie. Mii de nigerieni s-au refugiat în ţara sa, fugind de Boko Haram peste graniţă, în regiunea Lacului Ciad. Conform The Guardian, 2.000 de nigerieni au căutat refugiu în Ciad doar în ultimele zile, alăturându-se celor aproximativ 1.000 care s-au strâns în ultimele luni. ONU apreciază însă că 5.000 de nigerieni s-ar fi refugiat peste graniţă. Premierul Ciadului apelează astfel la ajutor internaţional pentru a putea face faţă situaţiei.

Un val de morţi

Ultimul val de refugiaţi nigerieni se datorează atacului insurgenţilor asupra orașelor Baga și Doron, când ar fi fost uciși 2.000 de oameni, însă totalul morţilor este incert. Fotografii surprinse din satelit arată ferocitatea atacului, mai mult de 3.100 de structuri fiind demolate sau distruse de foc, în Doron. În Baga, un orășel mai puţin populat, aproape 620 de clădiri au fost distruse. Daniel Eyre, cercetător nigerian pentru organizaţia Amnesty International, a descris atacul ca fiind „cel mai mare și distrugător” din istoria grupării radicale.

The Guardian spune povestea celor care au scăpat. Sarkin are 51 de ani. Când a văzut ce se întâmplă, și-a luat soţia și pe cei patru copii și s-au alăturat grupului care fugea din calea ororii. Singura speranţă era să ajungă la malul lacului și să treacă dincolo. Sarkin l-a luat de mână pe fiul său Adamu, însă când au ajuns la mal, unde toţi erau disperaţi să se urce în canoe, s-a uitat în jos şi a văzut că fiul său dispăruse. „Poţi să îţi imaginezi o frică ce te face să îi dai drumul din mână copilului tău?” se întreabă el îngrozit. „Ce s-a întâmplat în acea zi, lucrurile pe care le-am văzut sunt teribile.” Cele mai multe victime au fost copii, femei și oameni în vârstă, adică persoanele care nu au putut fugi destul de repede pentru a scăpa de grenadele și puștile insurgenţilor.

„Eu sunt Charlie, dar sunt și Baga”

Aceasta este atitudinea lui Simon Allison, redactor la Daily Maverick, partener al reţelei The Guardian din Africa, și aceasta ar trebui să fie și atitudinea europenilor, care sunt mult mai feriţi de valul terorismului decât sunt africanii. „Sunt masacre și masacre. Trăim noi în secolul al XXI-lea, dar vieţile africanilor încă nu fac subiect de știri și sunt considerate mai puţin importante decât vieţile europenilor”, scrie el.

Există într-adevăr impedimente serioase în ce privește raportarea de la faţa locului, cei mai apropiaţi jurnaliștii fiind la sute de kilometri distanţă, însă asta nu ar trebui să ne oprească în a recunoaște public gravitatea acestui atac, odată ce aflăm despre el. „Având control peste Baga, Boko Haram controlează, de fapt, tot statul Borno. Aceștia nu sunt doar teroriși, ci devin un stat de facto”, spune el, iar acest lucru ar trebui să fie tocmai un motiv în plus pentru ca autorităţile vestice să ia atitudine.

În schimb, niciun lider european sau american nu a condamnat atacurile și nici nu a vorbit despre vreo mișcare de solidaritate. Problema și mai gravă este însă în dreptul autorităţilor africane. Nici politicienii africani nu au preluat subiectul, dar președintele Nigeriei a fost, în schimb, prezent la Marșul Solidarităţii din Paris, pentru a-și exprima condoleanţele pentru victimele terorismului. Allison scrie că „solidaritatea africanilor în privinţa masacrului de la Paris este și un simbol al faptului că înşiși africanii neglijează tragediile care se întâmplă între ei și consideră prioritare vieţile vesticilor, în schimb”.

Strategie de coșmar

Analistul media Ethan Zuckerman dă însă o explicaţie faptului că președintele Nigeriei se ferește să discute despre Boko Haram: pentru că ar aduce aminte electoratului că acest conflict a erupt sub managementul său și că guvernul său s-a demonstrat incapabil să-i facă faţă. Astfel s-ar pune singur în pericol, în ce privește alegerile care vor avea loc pe 14 februarie, citează The Guardian.

Aceasta este însă o strategie greșită. Mai mult decât oricând, președintele ar trebui să condamne vehement gruparea islamistă și să dispună măsuri concrete și urgente pentru a-i opri înaintarea. Dacă nu se va face nimic, teama pe care gruparea a creat-o în populaţie și starea de urgenţă în care se află statele Borno, Adamawa și Yobe vor împiedica ieșirea la vot în multe părţi din aceste state. Conform legii, cetăţenii trebuie să revină acasă dacă vor să participe la vot, însă mulţi probabil nu vor putea, dacă teritoriile respective sunt controlate de insurgenţi.

De fapt, aceasta este și ţinta grupării. Aceasta nu se opune doar educaţiei vestice (numele grupării înseamnă „educaţia vestică este interzisă”, în limba hausa), dar se opune întregului concept de guvern secular, democratic, pe care îl consideră o formă de păgânism. În statul islamic pe care caută să îl impună, se va practica o interpretare fundamentalistă a Coranului și se va desfiinţa orice are legătură cu un stil de viaţă vestic, adus în Nigeria de coloniștii britanici. Astfel însuşi procesul de vot este ceva interzis. Toate aceste lucruri vor deveni realitate dacă gruparea nu este oprită și dacă va reuși să impună în Nigeria un califat asemenea celui impus de Statul Islamic în părţi din Siria și Irak. Faptul că teroriștii din Franţa erau de origine algeriană ar trebui să-i dea mult de gândit Vestului în ce privește această grupare fundamentalistă, tocmai acum, când se pun bazele unei noi și îmbunătăţite strategii antitero.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.